Principală  —  Ştiri  —  Social   —   Razii inopinate pentru combaterea braconajului…

Razii inopinate pentru combaterea braconajului piscicol și cinegetic în mai multe raioane ale țării

Sursa: ipm.gov.md

Inspectorii de mediu din cadrul Direcției control resurse cinegetice și piscicole a aparatului central al Inspectoratului pentru Protecția Mediului au desfășurat razii inopinate de contracarare a braconajului piscicol și cinegetic pe teritoriul raioanelor Strășeni, Dubăsari, Criuleni și Orhei, scrie Inspectoratul pentru Protecția Mediului (IPM).

În urma acestor acțiuni de control, au fost depistate mai multe încălcări ale legislației în vigoare, fiind întocmite procese-verbale cu privire la contravenție în temeiul Codului Contravențional al R. Moldova, scrie IPM.

„Ca urmare, au fost aplicate amenzi contravenționale în valoare totală de 4800 lei. Totodată, prejudiciul cauzat resurselor piscicole, calculat și înaintat spre achitare, constituie 15 100 lei.

În calitate de corp delict, de la persoanele delicvente au fost ridicate șapte plase de pescuit instalate ilegal sub gheața fluviului Nistru, precum și două jupuitoare (japcă), toate fiind încadrate drept unelte interzise pentru pescuitul în obiectivele acvatice naturale”, potrivit Inspectoratului pentru Protecția Mediului.

În cadrul raziilor au fost verificați și pescari amatori care practicau pescuitul la copcă, fără a fi constatate abateri de la prevederile legislației în vigoare.

Totodată, în urma inspectării fondului cinegetic din raionul Orhei, într-un fond forestier de stat, inspectorii de mediu au depistat și ridicat 27 de lațuri instalate ilegal pentru capturarea animalelor din fauna sălbatică. Identitatea persoanelor implicate urmează a fi stabilită, iar cazul este documentat conform procedurilor legale, mai adaugă Inspectoratul.