Președinții României și Ucrainei, invitați în R. Moldova pentru marcarea a 35 de ani de independență
Președinția a confirmat marți, 25 august, că președinta Maia Sandu i-a invitat pe președintele României, Nicușor Dan, și pe președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, la manifestările dedicate împlinirii a 35 de ani de independență a R. Moldova, care vor avea loc la Chișinău pe 27 august. Instituția nu a precizat dacă cei doi au acceptat invitația și vor fi prezenți.
Președinta Maia Sandu a primit luni, 24 august, Ordinul Cneaghinei Olga (gradul I), una dintre cele mai înalte distincții de stat ale Ucrainei.
Pe 27 august, R. Moldova va marca 35 de ani de la proclamarea Independenței. Programul oficial va începe la ora 08:30, cu depuneri de flori la monumentul „Maica Îndurerată”, de la Complexul Memorial „Eternitate”. Ulterior, la ora 9:30, vor avea loc depuneri de flori la monumentul domnitorului Ștefan cel Mare și Sfânt.
Evenimentele vor continua în Piața Marii Adunări Naționale. La ora 16:30, va avea loc parada militară, la care vor participa peste 2000 de militari și reprezentanți ai structurilor participante și vor fi prezentate peste 100 de unități de tehnică militară și specială aflate în dotarea Armatei Naționale și a Ministerului Afacerilor Interne. Concertul dedicat Zilei Independenței va începe la ora 18:00 și va aduce pe scenă numeroși artiști autohtoni.
Ziarul de Gardă a scris că aproape 6 milioane de lei urmează să fie cheltuiți pentru serviciile tehnice necesare manifestărilor de Ziua Independenței. Achiziția a fost făcută prin negociere, fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare. Deși termenul pentru depunerea ofertelor este 22 august, ZdG a constatat că, pe 21 august, lucrările în Piața Marii Adunări Naționale (PMAN) erau deja în desfășurare, iar scena era instalată de compania Show Media Grup.
Moldova-Concert, instituția desemnată responsabilă de programul cultural-artistic cu doar 13 zile înainte de eveniment, a invitat mai multe companii să depună oferte. Instituția a confirmat pentru ZdG că o companie a fost deja selectată pentru executarea lucrărilor, susținând că celelalte firme invitate au refuzat să participe. Reprezentanții „Moldova-Concert” nu au putut preciza însă când au început lucrările. Nici compania care le execută nu a răspuns la această întrebare.