Ședința Parlamentului: Deputații examinează proiectul care modifică codul electoral pentru ca alegerile pentru funcția de bașcan și deputat în Adunarea Populară să aibă loc prin sistem proporțional
Deputații s-au întrunit joi, 30 iulie, în ultima ședință din cadrul primei sesiuni ordinare a anului 2026. Pe agenda ședinței au fost incluse 33 de subiecte. Parlamentul urmează să ia act de demisia deputatei Victoria Belous, numită din nou ministră a Finanțelor.
Totodată, deputații urmează să examineze, în prima lectură, un proiect de lege care modifică codul electoral astfel încât alegerile pentru funcția de bașcan și deputat în Adunarea Populară să aibă loc prin sistem proporțional, nu uninominal cum este acum.
UPDATE 18:25 Deputații examinează proiectul de lege care modifică codul electoral astfel încât alegerile pentru funcția de bașcan și deputat în Adunarea Populară să aibă loc prin sistem proporțional.
UPDATE 18:00 Persoanele implicate în procese penale vor beneficia de „garanții procedurale sporite, armonizate cu standardele Uniunii Europene”, conform unui comunicat de presă emis de Parlament. Un proiect de lege care prevede aceste măsuri a fost aprobat în prima lectură la ședința plenară de joi, 30 iulie.
UPDATE 17:00 Republica Moldova accesează o finanțare de 150 de milioane de euro din partea Băncii Europene de Investiții (BEI) pentru implementarea proiectului „Livada Moldovei II”. Parlamentul a ratificat Contractul de finanțare dintre Republica Moldova și BEI.
Contractul continuă parteneriatul lansat în 2016, odată cu implementarea primei etape a proiectului „Livada Moldovei” – o linie de creditare prin care BEI a sprijinit investițiile în sectorul horticol prin intermediul băncilor comerciale participante. Proiectul „Livada Moldovei II” extinde această cooperare până în anul 2031 și acoperă un spectru mai larg de activități agricole, contribuind, totodată, la parcursul european al Republicii Moldova. Noul proiect urmărește creșterea competitivității sectorului agricol, alinierea acestuia la standardele Uniunii Europene, reducerea sărăciei în mediul rural, consolidarea securității alimentare și sprijinirea procesului de aderare la UE.
Cea mai mare parte a finanțării – aproximativ 135 de milioane de euro – va fi acordată prin intermediari financiari microîntreprinderilor, întreprinderilor mici și mijlocii care activează în domenii precum horticultura, viticultura, zootehnia și acvacultura, procesarea produselor agricole, sisteme de irigare și digitalizarea sectorului. Alte aproximativ 15 milioane de euro vor fi destinate investițiilor publice în infrastructura de cercetare și educație, siguranța alimentară și serviciile publice destinate sectorului agricol.
Potrivit Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare, împrumutul de 150 de milioane de euro, acordat în condiții concesionale, va genera investiții totale de peste 300 de milioane de euro, inclusiv prin contribuția beneficiarilor finali. Printre principalele efecte preconizate se numără modernizarea infrastructurii agroalimentare, crearea locurilor de muncă în mediul rural, creșterea exporturilor cu valoare adăugată și reducerea dependenței de importurile alimentare.
Contractul de finanțare dintre Republica Moldova și Banca Europeană de Investiții privind realizarea proiectului „Livada Moldovei II” a fost semnat la Chișinău la 29 iunie 2026. Proiectul „Livada Moldovei II” este inclus pe lista proiectelor investiționale din cadrul Mecanismului de Reformă și Creștere pentru Republica Moldova, care vor fi implementate prin intermediul Platformei de Investiții pentru Vecinătate.
UPDATE 15:58 După cinci ore, proiectul de lege privind reforma „Restart în educație” a fost aprobat în prima lectură de Parlament cu votul a 53 de deputați. Astfel, în Republica Moldova vor fi create Agenții Teritoriale pentru Educație, care vor înlocui actualele direcții, secții și departamente raionale și municipale de învățământ.
UPDATE 14:25 Parlamentul examinează, de peste patru ore, proiectul de lege privind reforma „Restart în educație”.
Conform Ministerului Educației și Cercetării (MEC), care este autorul inițiativei legislative, obiectivul general al proiectului este „asigurarea accesului la educație de calitate pentru toți copiii din țară prin crearea unui sistem unitar, profesionist şi responsabilizat de management al învățământului general, capabil să asigure implementarea eficientă şi uniformă a politicilor educaționale, reducerea disparităților teritoriale, dezvoltarea strategică a rețelei şcolare şi utilizarea eficientă a resurselor publice în interesul calității educației”.
Mai exact, urmează să fie instituite Agenții Teritoriale pentru Educaţie (ATE), ca autorități administrative din subordinea Ministerului Educației şi Cercetării, organizate cu subdiviziuni teritoriale, finanțate din bugetul de stat şi responsabile de administrarea instituțiilor publice de învățământ primar, gimnazial, liceal şi special. În UTA Găgăuzia se păstrează regimul distinct prevăzut de proiect cu exercitarea atribuțiilor printr-o autoritate administrativă teritorială creată şi subordonată Adunării Populare.
„Proiectul nu urmăreşte centralizarea rigidă a tuturor competențelor educaţionale. Educația timpurie rămâne în administrarea administrației publice locale (APL) I, iar învățământul extraşcolar rămâne în administrarea APL I sau APL II, după caz. Noua arhitectură delimitează rolurile astfel încât actorul care răspunde pentru administrarea unui segment educațional să dispună şi de instrumentele necesare de management”, se arată în nota informativă.
Prevederi noi:
- introducerea noțiunii de„Agenţie Teritorială pentru Educație” în Codul educației;
- stabilirea ATE ca nivel teritorial de administrare pentru instituțiile publice de învățământ primar, gimnazial, liceal şi special;
- transformarea ATE în fondatori şi autorități ierarhic superioare pentru instituțiile publice de învățământ primar, gimnazial, liceal şi special;
- delimitarea expresă a atribuțiilor MEC, ATE, APL I, APL II şi UTA Găgăuzia;
- stabilirea competenţei ATE de a fixa districtele şcolare pentru instituțiile publice de învățământ primar şi/sau gimnazial, în consultare cu APL;
- reglementarea conducerii ATE, inclusiv numirea directorului prin concurs pentru un mandat de 5 ani, cu limitarea numărului de mandate;
- reconfigurarea finanțării: alocații de la bugetul de stat pentru instituțiile administrate de ATE şi transferuri cu destinaţie specială către bugetele locale pentru educația timpurie şi învățământul extraşcolar;
- reglementarea regimului bunurilor proprietate publică a Unității Administrativ-Teritoriale utilizate de instituțiile de învățământ: proprietatea rămâne locală, iar utilizarea de către ATE se face prin comodat;
- instituirea unei tranziții etapizate, cu termene pentru aprobarea actelor subsecvente, transferul de personal, reorganizarea organelor locale de specialitate în domeniul învățământului (OLSDI) şi transmiterea bunurilor mobile aferente atribuţiilor transferate;
- ajustări conexe privind prevenirea violenței, integrarea străinilor, măsurile destinate copiilor cu comportament deviant, salarizarea şi finanțele publice locale.
Pe termen mediu, reforma urmăreşte „reducerea disparităților teritoriale în aplicarea politicilor educaționale, clarificarea raporturilor dintre nivelurile de administrare, administrarea mai predictibilă a reţelei şcolare şi utilizarea mai eficientă a resurselor publice”.
„În acelaşi timp, ea urmăreşte crearea şi dezvoltarea unei culturi instituționale bazate pe calitate, responsabilitate şi management orientat spre rezultate, prin profesionalizarea structurilor teritoriale, reducerea influențelor politice de conjunctură în deciziile administrative şi consolidarea capacității de planificare, monitorizare şi intervenție a sistemului”, a explicat MEC.
Deputata Mișcării Alternative Naționale (MAN), Angela Cutasevici, care anterior, în calitate de viceprimară a municipiului Chișinău, a coordonat domeniul educației, a cerut Ministerului Educației să explice ce rezultate concrete va genera reforma „Restart în educație” pentru școlile și grădinițele din capitală. Angela Cutasevici a atras atenția că schimbarea administrației „nu va rezolva automat problemele din educație”.
Și vicepreședintele Parlamentului, deputatul Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) Vlad Batrîncea, a criticat de la tribuna Parlamentului reforma „Restart în educație”. Parlamentarul a declarat că reforma propusă de guvernare nu rezolvă „problemele reale” ale sistemului educațional, ci „riscă să accelereze depopularea localităților și centralizarea excesivă a procesului decizional”.
În intervenția sa, Vlad Batrîncea a făcut referire la evoluția sistemului de administrare a educației din R. Moldova și a subliniat că descentralizarea este un principiu consacrat constituțional și un angajament al statului.
„Domnule ministru, dumneavoastră v-ați născut în iunie 1991. În 1991, în Republica Moldova, instituțiile școlare erau gestionate de RONO-uri, subordonate Ministerului Învățământului al RSS Moldovenești. Era un sistem perfect centralizat, în care era foarte clar cine gestionează ministerul, cine stabilește bugetele și cine stabilește salariile. Nu neapărat acel sistem a fost unul bun și nu neapărat trebuie idealizat. Dar mă bucur că domnul ministru, fiind născut în ultimul an al Uniunii Sovietice, revine cumva la un sens sănătos al organizării sistemului. Doar că există o diferență fundamentală: puterea sovietică a construit școli, voi le închideți. Puterea sovietică a construit universități, voi le închideți. Puterea sovietică, după război, a investit foarte mulți bani în știință, în Academia de Științe a Moldovei. Voi astăzi ați lăsat Academia de Științe doar cu denumirea și fără buget. Bugetul pentru cercetare este la domnul Perciun, iar academicienii au rămas doar cu propriile regalii”, a declarat Vlad Batrîncea.
UPDATE 11:32 Un deputat Democrația Acasă, care ar fi avut un discurs discriminatoriu de la tribuna Parlamentului, riscă să fie sancționat. În plus, soția acestuia este angajată a Consiliului Europei, organizație care protejează drepturile omului. Este vorba despre Alexandru Verșinin.
Deputata Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) Marcela Adam a anunțat că, „în calitate de deputată, și în mod special de președintă a Platformei femeilor deputate, a sesizat instituțiile competente: Consiliul pentru egalitate, Avocatul poporului și Inspectoratul General de Poliție, precum și instituții internaționale, inclusiv oficiul Consiliului Europei la Chișinău”.
„Ceea ce s-a întâmplat în această sală la ședința trecută a fost nu doar o simplă ieșire necontrolată și nici folclor politic parlamentar, a fost un discurs al urii, al discriminării și al degradării morale. Nu poți pretinde că aperi cetățenii, în timp ce umilești oamenii. Nu poți vorbi despre valori, femei și copii în timp ce promovezi misoginia, homofobia și intoleranța (…)”, a declarat Adam.
UPDATE 10:20 Conform unui comunicat de presă, suplimentul la ordinea de zi, aprobat miercuri, 29 iulie, include nouă proiecte de lege. În prima lectură vor fi dezbătute două inițiative legislative de armonizare a legislației naționale cu normele Uniunii Europene, care vizează dezvoltarea rețelei transeuropene de transport (TEN-T) și sporirea garanțiilor procedurale pentru persoanele urmărite penal.
De asemenea, pe agenda ședinței figurează mai multe proiecte de ratificare a unor acorduri și convenții internaționale, inclusiv privind finanțarea proiectelor destinate întreprinderilor micro, mici și mijlocii și proiectului „Livada Moldovei II”, protecția animalelor de fermă și în timpul transportului internațional, precum și coproducția de opere audiovizuale sub formă de seriale.
Deputații vor examina în lectura a doua proiectul privind consolidarea sistemului de protecție a copilului împotriva violenței, neglijării și exploatării și proiectul ce vizează identificarea și înregistrarea animalelor.
Anterior, Biroul permanent a aprobat ordinea de zi de bază a ședinței plenare care include examinarea a 24 de proiecte de acte normative.