Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   FOTO/ Deputații Platformei DA și…

FOTO Deputații Platformei DA și PAS au blocat tribuna Parlamentului: „Suntem nevoiți să oprim acest „bespredel”. Rușine, rușine”

Deputații Platformei DA și PAS au blocat tribuna principală a Parlamentului. Acțiunea vine după ce deputații PSRM și Pentru Moldova, din care face parte și deputații din Partidul Șor, au refuzat să voteze pentru excluderea proiectelor privind bugetele anuale.

De la începutul ședinței de Parlament, Platforma DA, PAS, dar și deputați din opoziție, rând pe rând, au solicitat excluderea unor proiecte care, potrivit lor, „sunt antisociale și au fost elaborate în mare grabă”, însă propunerile parlamentarilor din opoziție nu au trecut de socialiști și deputații din Partidul Șor.

În acest context, sub forma de protest, Platforma DA și deputații PAS au blocat tribuna centrală.

În replică, președinta Parlamentului, socialista Zinaida Greceanîi a anunțat o pauză de 30 de minute.