Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   DOC/ Replica „cămătarului” de la…

DOC Replica „cămătarului” de la CNA, după trimiterea sa pe banca acuzaților, alături de alți patru apropiați: „Reprezintă o comandă politică”

Șeful suspendat al Direcției generale urmărire penală (DGUP) a Centrului Național Anticorupție (CNA), Ghenadie Tanas, învinuit pe 14 capete de acuzare, de îmbogățire ilicită, practicarea ilegală a activității financiare și fals în declarațiile de avere și interese personale, susține că dosarul penal în privința sa și a unor membri a familiei sale, care a fost expediat în instanța de judecată pe 23 octombrie, ar reprezenta o „comandă politică”.

Tanas a solicitat redacției dreptul la replică după ce Procuratura Anticorupție (PA) a anunțat luni, 30 octombrie, despre finalizarea urmăririi penale și remitere în instanța de judecată, pentru examinare în fond, a cauzei penale.

Într-un document transmis ZdG, Ghenadie Tanas a declarat că „execuția publică” a început cu discursuri „acuzatoare” în Parlamentul R. Moldova de către deputatul Andrian Cheptonar, „iar indicațiile politicului au fost executate (așa cum se întâmplă în ultima perioadă de timp) de către doi procurori delegați în PA, care au executat tot ceea ce li s-a zis în speranța de a trece la o altă treaptă a carierei, adică din procuror delegat în PA în procuror cu drepturi depline în cadrul acestei Procuraturi specializate”.

Contactat de ZdG, parlamentarul Andrian Cheptonar a afirmat organele de anchetă au descoperit mai multe lucruri decât cele „despre care avea el cunoștință”.

„Prefer să nu-i răspund. Se află într-un proces de judecată și trebuie să-și demonstreze eventuala nevinovăție în procesul judiciar, nu în presă”, a spus Cheptonar.

Tanas a mai acuzat că toate probele prezentate de către apărătorii săi care demonstrează nevinovăția sa au fost neglijate în totalitate de către acuzare, fiind puse la baza învinuirii sale împrumuturi și bunuri mobile şi imobile care nu i-ar aparține.

Altor patru complici ai săi le-a fost incriminată săvârșirea infracțiunii de complicitate la comiterea infracțiunii de îmbogățire ilicită și practicarea ilegală a activității financiare (art. 42 alin.(2), art. 3302 alin.(1), art. 42 alin.(3), art. 2411 alin.(2), art. 3521, art. 3521 alin.(2) din Codul penal).

Este vorba despre Tanas Adriano – fratele angajatului suspendat al CNA, Vitalie Creciun, Eugenia Bectoraş – mama lui Ghenadie și Dumitru Ciocîrlan.

Ședința de pregătire a cauzei a fost programată pentru 11 noiembrie.

Captură de ecran/jc.instante.justice.md

Urmărirea penală a fost pornită în decembrie 2021, de către Procuratura Anticorupție, „în temeiul unor investigații inițial jurnalistice, care fiind ulterior verificate prin procedee probatorii, și-au confirmat temeinicia aferent bănuielilor rezonabile despre comiterea unor infracțiuni”.

Perioada investigată de procurorii anticorupție în comun cu ofițerii Serviciului de Investigație și Securitate (SIS) și Agenția de Recuperare a Bunurilor Infracționale (ARBI) a fost 2012-2021, când Ghenadie Tanas principal deținea funcția de șef al Secției din cadrul Direcției generale urmărire penală CNA, șef al Direcției generale teritoriale „Nord” CNA și apoi șef al Direcției generale urmărire penală (DGUP) a CNA, care gestiona întregul proces de urmărire penală din cadrul CNA până la 8 decembrie 2021, când a fost reținut în acest dosar și ulterior suspendat din funcție.

În cadrul investigației, au fost audiați 114 martori și efectuate mai multe acțiuni de urmărire penală și măsuri speciale de investigație pentru „cercetarea completă și obiectivă a circumstanțelor cazului”, inclusiv zeci de percheziții și sute de demersuri către „furnizori de date relevante” și autorități implicate în înfăptuirea justiției. Dosarul penal trimis în judecată are 98 volume, iar rechizitoriu are 293 file.

Practicarea ilegală a activității financiare

Potrivit probelor administrate, în perioada 2012-2021, șeful suspendat al DGUP a CNA ar fi organizat o structură financiară fără înregistrare și licențiere, contrar prevederilor legale, acordând împrumuturi din surse necunoscute în suma totală de 1 649 000 de euro și 40 000 de dolari, ceea ce constituie echivalentul a peste 34 de milioane de lei. Potrivit declarației de avere, Tanas primea un salariu anual de la CNA de aproximativ 280 000 de lei.

„În scopul realizării intențiilor infracționale urmărite, contractele de împrumut acordate persoanelor fizice și juridice erau încheiate în formă simplă scrisă, pentru a nu fi raportate în caz de perfectare și autentificare notarială Serviciului Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor în condițiile legii cu privire la prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului, cu indicarea unei sume din start majorate de la 10% până 30% în raport cu suma real împrumutată, astfel încât să acopere dobânda stabilită în mod voalat, prin indicarea camuflată în contractul de împrumut a dobânzii la mărimea 0 (zero) %, creând astfel aparența la toate contractele că acestea se oferă fără careva beneficii materiale și/sau generatoare de profit.

Consecvent, în scopul asigurării executării obligațiilor contractuale, la solicitarea personală a șefului DGUP a CNA, erau instituie drepturi de ipotecă, gaj, cât și încheiate contracte de vânzare-cumpărare a unor bunuri imobile (apartamente, case individuale, terenuri, construcții și încăperi nelocative), cu transcrierea dreptului de proprietate pe numele său și/sau a rudelor sale apropriate, aceste restricții fiind ulterior ridicate la restituirea deplină a mijloacelor financiare împrumutate și achitării dobânzilor stabilite cu părțile împrumutate”, potrivit comunicatului emis de PA.

Șeful suspendat al DGUP a CNA și complicii acestuia ar fi obținut astfel venituri în sumă de până la 10% anual din sumele inițial împrumutate. Urmare a efectuării acțiunilor de urmărire penală, cu sprijinul Comisiei Naționale a Pieței Financiare și Serviciului Fiscal de Stat, procurorii au stabilit că, prin aceste acțiuni ilegale, șeful suspendat al DGUP ar cauzat bugetului public național un prejudiciu în sumă de 2 404 860 de lei, aceasta fiind impozitul pe venit ce urma a fi achitat la stat.

Îmbogățire ilicită și fals în declarații

Contrar prevederilor legale, în perioada 2014-2021, deținând funcții de conducere în cadrul CNA, prin înțelegere prealabilă și comun acord cu complicii săi, Tanas ar fi deținut personal cât și prin intermediul complicilor, bunuri mobile și imobile, inclusiv mijloace financiare în valută națională și străină, a căror valoarea depășește substanțial mijloacele dobândite. PA a constatat, în baza probelor, că acestea nu aveau cum să fie obținute licit.

„Din probele administrate s-a constatat că șeful suspendat al DGUP a CNA a realizat cheltuieli totale care depășesc veniturile totale legale obținute cu soția sa în suma de 1 931 087 de lei și s-a stabilit o diferență intre cheltuieli și venituri legale pentru mama și fratele acestuia în suma de 7 284 483 de lei și 4 405 041 de lei, respectiv. Deci diferența dintre veniturile și cheltuielile realizate de șeful suspendat al DGUP a CNA pentru perioada 2014-2021, inclusiv bunurile deținute prin intermediul mamei și fratelui său, constituie suma de peste 13,6 milioane de lei. Această sumă exclude veniturile obținute prin practicarea ilegală a activității financiare menționată supra”, notează PA.

De asemenea, PA menționează că șeful suspendat al DGUP a CNA intenționat ar fi inclus informații false referitoare la averea sa în conținutul de declarațiilor de avere și interese persoanele pentru anii 2012-2020.

Sechestre

În scopul garantării executării pedepsei amenzii, recuperării prejudiciului și eventualei confiscări speciale, au fost aplicate sechestre pe bunuri imobile cu valoarea de piață de peste 26 de milioane de lei, inclusiv asupra bunurilor a cărui beneficiar efectiv este șeful suspendat al DGUP a CNA, potrivit PA – 408 terenuri agricole din raionul Ungheni, 14 terenuri, construcții de agrement și comerciale din mun. Ungheni și 23 de locuri de parcare amplasate în mun. Chișinău.

Învinuiții nu și-au recunoscut vinovăția, iar cauza penală a fost trimisă pentru examinare în fond la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani.

Pentru infracțiunea împutată legea prevede pedeapsă sub formă de amendă în mărime de la 300 000 la 400 000 de lei sau cu închisoare de la 3 la 7 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 10 la 15 ani (în cazul art. 3302 alin.(1) din Codul penal), amendă în mărime de la 85 000 la 135 000 de lei sau cu închisoare de la 2 până la 5 ani (în cazul art. 2411 alin.(2) din Codul penal) și amendă în mărime de la 20 000 la 30 000 de lei sau cu închisoare de până la 1 an, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani (în cazul art.3522 alin.(2) din Codul penal).

Ghenadie Tanas a fost subiect al mai multor investigații ale ZdG

În 2017, Tanas a fost subiect al unei investigații a ZdG cu titlul „Tranzacțiile cămătarului de la CNA”. ZdG scria că Ghenadie Tanas deținea bunuri mobile și imobile a căror valoare depășea veniturile sale declarate și că acesta a practicat cămătăria, împrumutând mai multor persoane zeci de mii de euro. Cel puţin, într-un caz documentat de ZdG, Tanas a folosit-o pe mama sa, profesoară, pe post de creditor, iar în, cel puţin patru cazuri, Tanas a apelat la instanţa de judecată pentru a obliga datornicii să-i întoarcă aproximativ 60 de mii de euro.

Pe 2 decembrie 2021, ZdG a publicat o nouă investigație în care a oferit detalii despre averea lui Ghenadie Tanas, numit anterior de la tribuna Parlamentului „milionarul în euro de la CNA”. Oficial, Ghenadie Tanas deține circa 100 de ha de terenuri agricole, iar fratele și mama celor doi au mai multe locuri de parcare atribuite unui bloc de locuit de pe strada Natalia Gheorghiu din Chişinău. În 2020, angajatul de la CNA s-a mutat cu traiul în apartamentul părinților, procurat în acest bloc, acum zece ani, și-a procurat o nouă Skoda Superb, care l-a costat întreg salariul și pensia luată de la CNA pentru ultimul an, și a scăpat basma curată după un control al averii și intereselor personale, inițiat de Autoritatea Națională de Integritate.