Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Anastasia Taburceanu a restituit toți…

Anastasia Taburceanu a restituit toți banii încasați de la Moldatsa, anunță Igor Grosu

Anastasia Taburceanu, verișoara președintei Maia Sandu și fostă angajată a Î.S. Moldatsa, a restituit integral toate sumele încasate de la întreprindere, inclusiv salariul, sporurile și indemnizațiile primite pe durata angajării. Anunțul a fost făcut de președintele Parlamentului, Igor Grosu, în cadrul emisiunii de la Moldova 1, la o săptămână după ce acesta declara că Taburceanu restituise deja 500 de mii de lei și că „va continua să facă acest lucru”.

„Din informația pe care o am la zi, (Anastasia Taburceanu, n.r.) a restituit în contul Moldatsa toate resursele pe care le-a primit din partea instituției”, a declarat președintele Parlamentului, adăugând că nu știe suma exactă, dar a zis că e „tot ce a primit – și salariu și indemnizații” pentru toată perioada muncită acolo.

Acum o săptămână, Igor Grosu a declarat că „Anastasia Tăburceanu, la ziua de ieri, (8 iulie, n. red.) a restituit 500 de mii de lei. Va continua să facă lucrurile astea. Trebuie să facă lucrurile astea”.

Anterior, Centrul Național Anticorupție (CNA) a pornit o cauză penală în care este vizată Taburceanu privind abuzul de serviciu la Moldatsa.

Pe 1 iulie, președinta Maia Sandu a anunțat un pachet de măsuri pentru reformarea administrării întreprinderilor de stat, în urma scandalului de la Î.S. „Moldatsa”. Printre acestea se numără controale privind cheltuirea banilor publici, verificarea de către SIS și CNA a candidaților la funcții de conducere, sancționarea celor care au încălcat legea în cadrul unei „curățenii generale” și evaluarea tuturor contractelor de consultanță finanțate din asistență externă.

Maia Sandu a declarat că nu are nicio legătură cu angajarea verișoarei sale, Anastasia Taburceanu, în funcția de purtătoare de cuvânt în cadrul Î. S. Moldatsa. Totodată, șefa statului a calificat venitul pe care l-a incasat verișoara sa în cadrul întreprinderii drept „bani nemeritați” și a subliniat că aceștia trebuie întorși. 

ZdG a publicat joi, 18 iunie, o investigație în care arată că Dumitru Vangheli, șeful Întreprinderii de Stat „Moldatsa”, cu un salariu de circa 110 mii de lei lunar, a inclus informații false în CV-ul cu care a câștigat funcția în urma unui concurs organizat de Agenția Proprietății Publice în 2025. Vangheli a indicat în documentul publicat pe site-urile unor instituții publice că a obținut licența de pilot la una dintre cele mai mari academii private de pilotaj din Canada, iar imediat după asta a muncit timp de doi ani în calitate de pilot pe avioane de linie la Air Canada, una dintre cele mai mari companii aeriene din lume. Ambele informații nu corespund însă realității, conform unor răspunsuri obținute de ZdG, inclusiv de la Air Canada. 

După ancheta ZdG, Vangheli a fost suspendat din funcție și apoi demis. 

La două zile după publicarea anchetei, în spațiul public au apărut informații potrivit cărora Anastasia Taburceanu, fosta responsabilă de comunicare a fostei prim-ministre Natalia Gavrilița și verișoara președintei Maia Sandu, era angajată la întreprinderea de stat în funcția de specialistă în comunicare. Potrivit datelor făcute publice, aceasta a încasat pentru această funcție peste jumătate de milion de lei, adică, în medie, peste 75 de mii de lei pe lună, fapt care a stârnit critici în spațiul public. Pe 23 iunie, Anastasia Taburceanu a anunțat că pleacă din funcție și că va restitui banii.

Citiți investigația AICI.