Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   PLDM, PL și PD au…

PLDM, PL și PD au ajuns la o înțelegere

Negocierile pentru constituirea noii alianțe s-au încheiat. Declarații în acest sens au fost făcut acum câteva minute de către liderii celor trei partide. Aceștia au spus că acordul noii coaliții a fost parafat și urmează să fie semnat  miercuri.

”Acordul de constituire a noii alianțe a fost parafat. Am convenit asupra tuturor punctelor discutate pe parcursul negocierilor. Este un acord politic bun, echilibrat, care urmează să asigure o majoritate stabilă pentru Moldova, a spus președintele PLDM, Vlad Filat.

”Pot să spun două cuvinte: AIE care părea că e moartă a început să se miște și a devenit AIE 3. Și asta înseamnă un semnal bun și pentru cetățeni, și pentru partenerii externi, și pentru noi, care trebuie să ducem la bun sfârșit ceea ce ne-am asumat împreună în 2009”, a menționat liderul PL, Mihai Ghimpu.

”Putem constata la această oră finalizarea negocierilor. Aceste negocieri nu s-au încheiat doar cu sfârșitul dezbaterilor, dar și am consemnat acest lucru prin parafarea proiectului acordului politic”, a adăugat președintele PD, Marian Lupu.

Totodată, liderul PLDM, Vlad Filat a menționat că funcția de primministru le revine lor, cea de speaker al Parlamentului, PD-ului, iar președintele țării va fi ales printr-o metodă consensuală a celor trei partide.