Principală  —  Ştiri  —  Social   —   Directoarea Centrului pentru Artă Contemporană,…

Directoarea Centrului pentru Artă Contemporană, Lilia Dragneva, este femeia decedată în urma accidentului din județul Vaslui. Detalii despre celelalte victime

Directoarea Centrului pentru Artă Contemporană, Lilia Dragneva, este femeia decedată în urma accidentului rutier produs sâmbătă, 10 octombrie, în județul Vaslui, România. O femeie de 34 de ani a fost internată la un spital din Iași, iar celelalte două persoane rănite, printre care și soția ministrului Culturii, Dan Suruceanu, au fost externate în aceeași zi, potrivit Moldova 1. 

„Starea lor este bună. Pacienții s-au prezentat la UPU Vaslui, unde au fost investigați și evaluați, după care au fost externați pentru a urma tratament la domiciliu. Niciunul dintre cei doi nu a rămas internat. Este vorba despre un bărbat de 62 de ani, care prezenta multiple contuzii și o excoriație la nivelul unei gambe, și despre o doamnă cu un traumatism cranio-facial. Ambii pacienți au fost externați sâmbătă”, a precizat dr. Andrei Armand Puiu, purtătorul de cuvânt al UPU Vaslui, pentru Teleradio-Moldova.

Uniunea Artiștilor Plastici din R. Moldova scrie că prin activitatea sa curatorială și managerială, Lilia Dragneva a contribuit la crearea și consolidarea unui cadru independent de manifestare artistică, la promovarea practicilor experimentale și la conectarea scenei artistice din R. Moldova la circuitul cultural internațional.

„A fost una dintre personalitățile care au susținut afirmarea unor forme noi de expresie artistică în spațiul autohton, contribuind la dezvoltarea performance-ului, artei video, instalației și a proiectelor interdisciplinare. În colaborare cu artista Lucia Macari, a realizat proiecte experimentale precum «Aphros», «Parcele», «Grafica sunetului» și «Kinovari (imitația)», explorând relațiile dintre corp, sunet, imagine, identitate și memoria culturală. Aceste inițiative au participat la diversificarea limbajelor artistice și la deschiderea artei din R. Moldova către experiențele avangardei și ale practicilor contemporane internaționale (…)

Plecarea sa lasă un gol în comunitatea artistică și culturală a Republicii Moldova. Rămâne însă vie amintirea unei personalități care și-a consacrat activitatea afirmării artei contemporane, dezvoltării dialogului cultural și susținerii noilor generații de creatori. Uniunea Artiștilor Plastici din Republica Moldova transmite sincere condoleanțe familiei, apropiaților, colegilor și tuturor celor care au cunoscut-o și au apreciat-o. Dumnezeu să o odihnească în pace, iar memoria ei să rămână vie în conștiința comunității artistice și în patrimoniul culturii naționale”, se arată în mesaj. 

Pe 10 octombrie în județul Vaslui, România s-a produs un accident rutier, fiind implicate patru persoane care făceau parte dintr-o delegație din R. Moldova, după ce au participat la un eveniment cultural în România.