CSM anunță concurs pentru un post vacant de inspector-judecător al Inspecției judiciare

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a anunțat miercuri, 7 mai, concurs pentru suplinirea unui post vacant de inspector-judecător al Inspecției judiciare.
Potrivit unui comunicat, candidații la funcția de inspector-judecător urmează să depună la CSM sau la adresa de email [email protected], până pe 5 iunie 2025 inclusiv, cererea de participare la concurs, anexând următoarele acte:
- copia actului de identitate;
- curriculum vitae în format Europass;
- copia diplomei de licență, după caz, alte diplome relevante;
- scrisoarea de motivare;
- cazierul judiciar detaliat;
- dovada vechimii în muncă sau, după caz, copia carnetului de muncă;
- certificatul medical de sănătate (va fi prezentat la data interviului);
- declarația cu privire la venituri și proprietăți pentru ultimii cinci ani;
- după caz, referința de la ultimul loc de muncă.
„Conform art. 71 alin. (1)-(2) din Legea nr. 947-XIII din 19 iulie 1996 cu privire la Consiliul Superior al Magistraturii, în funcția de inspector-judecător poate fi aleasă persoana ce deţine diploma de licenţiat în drept sau echivalentul acesteia, cu o vechime în specialitatea juridică de cel puţin 7 ani şi o reputaţie ireproşabilă, în condiţiile stabilite în art. 6 alin. (4) din Legea nr. 544-XIII din 20 iulie 1995 cu privire la statutul judecătorului şi care nu a exercitat funcţia de judecător pe parcursul ultimilor 3 ani”, a precizat CSM.
De asemenea, starea de sănătate a candidaţilor se verifică în corespundere cu prevederile art. 61 din Legea cu privire la statutul judecătorului nr. 544-XIII din 20 iulie 1995. Candidații se vor adresa la CSM pentru eliberarea actelor privind inițierea procedurii de verificare a stării de sănătate (0 22 990-837).