Câștig de cauză pentru Consiliului Audiovizualului într-un proces înaintat de „Cinema 1” privind sancționarea cu o amendă totală de 42 000 lei

Judecătoria Chișinău a respins ca fiind neîntemeiată cererea de chemare în judecată depusă de „Cinema 1” împotriva Consiliului Audiovizualului (CA), privind anularea a trei puncte dintr-o decizie din decembrie 2022, prin care postul TV a fost sancționat cu o amendă totală de 42 000 lei pentru încălcarea prevederilor programelor audiovizuale locale.
Potrivit unui comunicat al Consiliului Audiovizualului, hotărârea a fost pronunțată pe 2 iulie.
În 2022, CA a dispus monitorizarea furnizorilor publici și privați naționali de servicii media audiovizuale de televiziune la capitolul respectării prevederilor art. 4 alin. (3) lit. a)-c), alin. (4), alin. (7) și alin. (9) din Codul serviciilor media audiovizuale (CSMA).
În urma monitorizării, s-a constatat că postul TV „Cinema 1” a avut mai multe abateri.
„A difuzat, în medie, mai puțin de 8 ore de programe pe zi; mai puțin de jumătate dintre emisiuni au fost în prima difuzare; programele locale în limba română au reprezentat sub 80% din total; iar în orele de maximă audiență, emisiunile locale nu au atins pragul minim de 75%”, se arată în comunicatul Consiliului Audiovizualului.
Astfel, membrii CA au sancționat postul „Cinema 1” cu trei amenzi a câte 14 000 lei pentru încălcarea prevederilor din art. 4 alin. (3) lit. c), alin. (7) și alin. (9).

Conform prevederilor Codului serviciilor media audiovizuale al R. Moldova, furnizorii de servicii media au obligaţia:
- de a transmite, în cadrul serviciilor de televiziune, programe audiovizuale locale cu următoarele durate medii zilnice: c) cel puţin 8 ore pentru fiecare serviciu media audiovizual – pentru furnizorii privaţi naţionali de servicii media;
- de a transmite programe audiovizuale locale în proporţie de cel puţin 80% în limba română din totalul programelor locale difuzate, cu excepţia furnizorilor de servicii media ale căror servicii media audiovizuale sunt destinate comunităţilor din unităţile administrativ-teritoriale în care o minoritate etnică reprezintă o pondere majoritară.
În plus, Codul spune că „programele audiovizuale locale prevăzute la alin. (3), (6) şi (7) se difuzează în intervalul orar 06.00–24.00” și „cel puţin 75% din conţinutul programelor respective se difuzează în orele de maximă audienţă.”