ANRE va introduce tarife unice de distribuție a gazelor pe întreg teritoriul țării. Modificările la Legea gazelor naturale, aprobate de Parlament

Un proiect de lege care are drept scop consolidarea securității energetice a țării, inclusiv în regiunea transnistreană, și accelerarea procesului de liberalizare a pieței gazelor naturale a fost aprobat în a doua lectură de Parlament. Unul dintre elementele-cheie noilor prevederi este introducerea unui tarif unic de distribuție, în funcție de nivelul de presiune al rețelelor, aplicabil pe întreg teritoriul țării. Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) va fi responsabilă de elaborarea cadrului metodologic și de aprobarea acestor tarife.
Proiectul de modificare a Legii cu privire la gazele naturale a fost elaborat de Ministerul Energiei și are drept scop promovarea securității energetice, liberalizarea pieței gazelor naturale și îmbunătățirea gestionării și întreținerii rețelelor de gaze.
Autorii au propus un mecanism de aplicare a unui tarif uniform pentru distribuția gazelor naturale în R. Moldova. Acesta va permite Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) să adopte cadrul normativ metodologic și să aprobe tarife de distribuție unice în funcție de nivelele de presiune a rețelelor de distribuție, valabile pe întreg teritoriul R. Moldova. Astfel, furnizorii vor avea posibilitatea să își extindă activitatea. Acest lucru se va întâmpla în condițiile în care va fi simplificată logistica furnizării gazelor naturale și vor fi create condiții mai competitive de achiziționare a gazelor naturale pentru consumatorii finali. Totodată, consumatorii finali vor putea să încheie un acord cu furnizorii care va permite reeșalonarea plăților.
Modificările legislative se mai referă la mecanismul de constituire, în continuare, a stocurilor obligatorii de gaze naturale, care se propune a fi de 15 % din consumul mediu anual și va fi exercitat de către toți furnizorii de gaze. Mai mult decât atât, va fi introdus un nou mecanism prin care ANRE să poată desemna o entitate care livrează gaze naturale în regiunea transnistreană, inclusiv prin constituirea stocurilor de 15 % pentru acoperirea consumului minim necesar.
Potrivit datelor statistice, în R. Moldova sunt peste 830 000 de consumatori finali de gaze naturale, dintre care 16 000 nu sunt casnici.
Inițiativa legislativă a fost votată de 56 de deputați. Documentul va intra în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial.