Feţe noi în justiţie – Ziarul de Gardă
Feţe noi în justiţie

Feţe noi în justiţie

vizualizări
11 aprilie 2016 | 09:17

Sunt siguri că pot reforma sistemul justiţiei din R. Moldova prin profesionism, independenţă şi integritate morală. 15 candidați la funcția de judecător şi 25 de candidați la cea de procuror au absolvit în acest an Institutul Naţional al Justiţiei (INJ) şi urmează să ajungă în instituţii pentru a-şi exercita profesia. Tinerii candidaţi la funcţia de judecător şi procuror au recunoscut că există probleme în sistem, dar şi-au exprimat convingerea că vor reuşi să sporească nivelul de încredere a societăţii în justiţie. La înmânarea atestatelor, aceştia au vorbit în versuri, au citat filozofi şi s-au referit la Biblie.

Este cea de-a opta promoţie de absolvenţi ai INJ. Noii judecători şi procurori au studiat aici timp de 18 luni, după ce şi-au luat licenţa în drept. Aceştia au avut stagii de practică de jumătate de an în instanţele de judecată şi procuraturile din Chişinău, iar la sfârşit de martie au susţinut două examene: scris şi oral.

Vor să facă justiţie în Chişinău

Diana Scobioală, directoare executivă a INJ, a reiterat aşteptările societăţii faţă de noua pleiadă de procurori şi judecători: „Avem mari aşteptări. Sperăm că anume voi veţi schimba percepţia, veţi face faţă noilor transformări prin care trece justiţia.”

Directoarea INJ i-a îndemnat pe absolvenţi să se angajeze până la 1 august, când va intra în vigoare noua Lege despre Procuratură. Aceasta a menţionat că, în prima lectură, este votată legea cu privire la noua hartă justiţiară, care presupune optimizarea judecătoriilor. „Nu uitaţi de profesionism. Voi trebuie să daţi dovadă că sistemul judiciar este imparţial şi independent. Nu uitaţi că întâi sunteţi justiţiabili, după care justiţiari. Prioritare sunt valorile umane, drepturile şi libertăţile omului.”
Diana Scobioală le-a amintit absolvenţilor că atât succesele, cât şi eşecurile lor reprezintă imaginea INJ, dar şi imaginea întregului sistem judecătoresc din R. Moldova.

Directoarea INJ a remarcat că, în timpul studiilor, absolvenţii au manifestat inteligenţă, corectitudine, bună educaţie şi sârguinţă. Trei dintre candidaţii la funcţia de judecător: Victoria Sanduţa, Livia Mitrofan şi Alexandru Mardari au adus în R. Moldova premiul special al juriului de la competiţia internaţională a şcolilor europene de magistratură THEMIS, la care au participat viitori magistraţi din 10 ţări europene. Echipa a fost premiată pentru încurajarea înţelegerii valorilor europene şi pentru stabilirea unei relaţii mai eficiente între R. Moldova şi UE.

Publicitate

Eduard Ababei, preşedintele Consiliului INJ, a povestit că are în spate 29 de ani de experienţă în funcţia de judecător şi că nu este un drum uşor. „Odată cu numirea în funcţie, împreună cu colegii care deja activează, urmează să conferiţi un plus de valoare sistemului judiciar şi să contribuiţi la schimbarea imaginii sistemului de justiţie în societate, la implementarea reformelor şi la sporirea credibilităţii societăţii în justiţie.”

Acesta i-a îndemnat să aplice în concursurile pentru locurile vacante din raioane, unde sunt mai puţini candidaţi, pe când în capitală se întâmplă să existe şi 20 de pretendenţi la un singur post.

Judecătorii pleacă masiv din sistem

În prezent, sunt 35 de posturi vacante în sistemul judiciar. În 2014-2015, s-au eliberat din funcţie 84 de magistraţi, în locul lor venind 70 de judecători. „Mulţi judecători au plecat după majorarea vârstei de pensionare, dar nu numai. Au plecat pentru că au crescut exigenţele faţă de judecători, faţă de actul justiţiei. Unii au plecat pentru că nu mai rezistă. Mă bucur că anul acesta avem mai multe judecătoare. Spre exemplu, în România, circa 80% din judecători sunt femei”, a declarat Victor Micu, preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii (CSM). Micu a mai spus că judecătorii tineri, cu mici excepţii, dau dovadă de cunoştinţe temeinice, dar i-a îndemnat pe absolvenţi să nu se lase afectaţi de ceea ce înseamnă „мания величия”.

„Funcţia de judecător pe cât de interesantă este, pe atât de grea, ţinând cont de exigenţe. Toată societatea e cu ochii pe noi, suntem monitorizaţi sub toate aspectele. Această muncă presupune responsabilitate. Se întâmplă că atunci când o persoană accede în funcţie, uită că a fost şi el student. Să nu uitaţi că în faţa voastră se află, în primul rând, o persoană cu probleme. Vă cer să fiţi întâi de toate oameni, să respectaţi principiul umanităţii, după care să respectaţi procedura legală. În justiţie, oamenii aşteaptă să le rezolvaţi legal problemele, dar nu cum doriţi dvs. sau altcineva”.

Totodată, Micu a declarat că nu are importanţă vechimea în muncă, iar dacă vor ajunge în faţa membrilor CSM pentru unele încălcări, vor răspunde după lege.

Testaţi la poligraf

În procuratură sunt 74 de funcţii vacante, inclusiv 25 în procuratura generală. Eduard Harunjen, procuror general interimar, a spus că s-a convins de pregătirea temeinică a absolvenţilor, având ocazia să discute cu fiecare în parte, fiind preşedintele Comisiei de examinare. „Avem nevoie de persoane cu bune cunoştinţe, cu ambiţii şi cu verticalitate. Aceste elemente fac ca procurorul să fie independent. Veţi avea nevoie de mult curaj ca să faceţi faţă unui volum mare de muncă, să treceţi peste greutăţile şi provocările pe care le veţi întâlni, fără îndoială, în fiecare zi. Deseori, va trebui să vă deziceţi de multe lucruri. Permanent veţi fi în vizorul publicului. Trebuie să fiţi perseverenţi, oneşti, în primul rând, cu sine”.

Mircea Roşioru, preşedintele Consiliului Superior al Procurorilor, a declarat că, până la angajare, absolvenţii vor trebui să-şi facă ordine pe reţelele de socializare, în viaţa de zi cu zi, printre prieteni, iar cei care au avut tangenţe cu businessul şi cu politica să renunţe la orice activitate de acest fel. Acesta a mai menţionat că, la angajare, viitorii procurori şi judecători vor fi testaţi cu ajutorul poligrafului, deoarece în R. Moldova sunt deja trei poligrafologi atestaţi. Legea despre aplicarea testării la detectorul comportamentului simulat (poligraf) prevedea demararea procedurii încă la 1 ianuarie 2015, acest lucru nu s-a întâmplat, deoarece utilajul necesar testării nu a fost procurat din lipsă de bani şi nici nu s-a găsit un poligrafist instruit.

Publicitate

Versete din Biblie şi donaţii în loc de bal

Tinerii judecători şi procurori şi-au exprimat dorinţa de a începe activitatea profesională cât mai degrabă. Aceştia spun că sunt dispuşi să activeze atât în Chişinău, cât şi în instanţele teritoriale. Absolvenţii au declarat că salariile sunt insuficiente, dar că îşi vor îndeplini conştiincios şi demn atribuţiile, şi nu vor face diferenţă la aplicarea justiţiei.

La înmânarea atestatelor, aceştia au vorbit în versuri, au citat filozofi şi au adus exemple din Biblie. Ei au declarat că studiile la INJ sunt o bază temeinică şi se simt pregătiţi să-şi exercite profesia. Dumitru Racoviţă, candidat la funcţia de judecător, a menţionat că „colegialitatea între absolvenţi trebuie să se consolideze, dar nu trebuie să afecteze imparţialitatea în exercitarea profesiei”. Acesta le-a dorit colegilor voinţă să înveţe mereu ceva nou şi a citat versete din Biblie: „Teme-te de Dumnezeu şi păzeşte poruncile Lui, căci Dumnezeu va duce orice faptă la judecată, iar judecata se va face cu privire la tot ce este ascuns, fie bine, fie rău”. Felicia Şonţu, candidată la funcţia de procuror, a spus că generaţia sa vine cu un flux nou, cu noi cunoştinţe. „Mi-aş dori mai multă independenţă, nu atât instituţională, pentru că aceasta este statuată prin lege, dar independenţă personală”. Victoria Sanduţa a luat premiul INJ pentru cea mai înaltă medie de studii. Ea spune că acest lucru se datorează în primul rând familiei. Acum o săptămână, tânăra judecătoare a adus pe lume cel de-al treilea copil.

Absolvenţii nu vor serba la un bal. Ei au decis să doneze familiilor nevoiaşe banii preconizaţi pentru distracţii. Din 2009 până în prezent, 82 de judecători şi 152 de procurori au absolvit INJ.

1-cebanRadu Ceban,
candidat la funcţia de procuror:

Să preţuim ceea ce ni s-a dat să facem, dreptatea fiind de mare importanţă şi de mare valoare. Să o facem fără nicio deosebire între oameni şi fără niciun alt interes decât cel al respectării stricte a legii. Şi, în pofida unor avantaje de vreun fel sau dezavantaje de alt fel, să fim întotdeauna corecţi, ca să avem cinstea, demnitatea şi conştiinţa curată.

Odată numiţi în funcţie, nu statul să ne fie motiv de automulţumire, ci rezultatele unei aspiraţii permanente de a atinge perfecţiunea în profesie.

3-iepureGhenadie Epure,
candidat la funcţia de procuror:

Sunt convins că voi face faţă şi în procuraturile teritoriale, şi în cele din Chişinău. Noua Lege a procuraturii va înlătura multe lacune care există la acest moment în sistem: mă refer la independenţa pe care procurorii n-au avut-o până acum, autonomia în luarea deciziilor pe anumite cauze şi salarizarea. Nu suntem materialişti, dar trebuie să recunoaştem că salariul te motivează să fii mai independent, mai integru, mai moral. Dacă aş putea schimba ceva, aş pune accent pe selecţia cadrelor de procurori. Aceştia trebuie să fie bine formaţi ca să facă faţă cerinţelor. Aş pune accent şi pe atestarea procurorilor. Selecţia şi repartizarea la serviciu, chiar şi în funcţii înalte, trebuie să fie imparţială.

2-sandutaVictoria Sanduţa,
candidat la funcţia de judecător:

Sistemul judiciar este criticat în ultimul timp. Responsabilitatea noastră e cu atât mai mare, cu cât societatea are mari aşteptări de la noi, de la tinerii judecători. Vin cu această încredere că voi putea să particip la schimbare şi voi putea să demonstrez că există judecători oneşti, există judecători corecţi şi există justiţie la noi în ţară. Fiecare judecător trebuie să-şi asume responsabilitatea pentru deciziile proprii. Există principiul independenţei, deci în pronunţarea hotărârilor corecte, el trebuie să se ghideze doar de buchea legii.

4-racovitaDumitru Racoviţă,
candidat la funcţia de judecător:

Să nu uităm de volumul mare de muncă. Un judecător din municipiul Chişinău examinează într-o zi vreo 20 de dosare. Dar, înainte de examinare, trebuie să studiezi bine dosarul. Când reuşeşte judecătorul să studieze dosarul, să verifice totul? Din cauza volumului excesiv de muncă, se reduce din calitate, descreşte încrederea în justiţie. Am făcut stagiul de practică la Judecătoria Centru. Cred că condiţiile de penitenciar sunt mai bune decât în birourile de acolo. Despre corupţia din sistem pot să vă spun că buna credinţă se prezumă până la proba contrarie: dacă există o bănuială rezonabilă, judecătorul trebuie tras la răspundere. Trebuie să vorbim individual, nu despre sistem în ansamblu.

Publicitate
Publicitate
Ne puteți urmări și pe Telegram, unde publicăm investigații și cele mai importante știri ale zilei, dar și pe YouTube, Facebook, Instagram și TikTok.

Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 1000 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web, ÎN LEAD, trebuie indicat și linkul direct către articolul preluat, iar în text, minim încă un hyperlink la sursa primară. Instituțiile de presă care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica sursa și autorul informației. Materialele de pe www.zdg.md sunt protejate de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe, inclusiv de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Preluarea integrală a materialelor ZdG se poate realiza doar în condițiile unui acord prealabil cu redacția.

Citiți joi în ZdG: detalii despre cele 7 milioane de lei pe an – chiria sediului ANRE, ce ajung la un om de afaceri cercetat penal, interviu cu ministrul Apărării și detalii despre activitatea instituției Avocatului Poporului

În ediția ZdG din 10 februarie, găsiți o anchetă despre sediul pe care îl închiriază Agenția Națională pentru Reglementare Energetică, o clădire luxoasă, cu cinci etaje, aproape de centrul Chișinăului. Astfel,…
Citiți joi în ZdG: detalii despre cele 7 milioane de lei pe an – chiria sediului ANRE, ce ajung la un om de afaceri cercetat penal, interviu cu ministrul Apărării și detalii despre activitatea instituției Avocatului Poporului

Teste pentru eliminarea „veteranilor falși”

După ce Guvernul a decis prelungirea, până la 31 decembrie 2022, a termenului de schimbare a legitimațiilor de veteran de război de model vechi cu cele de model nou, în R. Moldova continuă procedurile de evalua…
Teste pentru eliminarea „veteranilor falși”

Ziua Internațională a Studenților: Student din R. Moldova peste hotare vs student străin în R. Moldova

Tot mai mulți tineri din R. Moldova aleg să studieze la instituții de învățământ superior de peste hotare. Motivele deciziei de a pleca sunt diverse: de la calitatea precară a studiilor la nerecunoașterea diplo…
Ziua Internațională a Studenților: Student din R. Moldova peste hotare vs student străin în R. Moldova

VIDEO/ „Împlinesc 17 ani de când citesc Ziarul de Gardă”. De vorbă cu Ion Boțan, fost profesor de limbă și literatură română în comuna Mingir

Ion Boțan, cititor fidel al Ziarului de Gardă a fost profesor de limbă și literatură română timp de patru decenii în școala din comuna Mingir. S-a născut în comuna Chiperceni, raionul Orhei, iar la Hâncești a v…
VIDEO/ „Împlinesc 17 ani de când citesc Ziarul de Gardă”. De vorbă cu Ion Boțan, fost profesor de limbă și literatură română în comuna Mingir

VIDEO/ „În 25 de ani, am asistat doar la distrugerea justiției”. De vorbă cu magistratul Ion Cotea despre un sfert de secol din viața sa

După un sfert de secol, pe care l-a dedicat sistemului judecătoresc din R. Moldova, magistratul Ion Cotea constată cu regret că în toți acești ani „a asistat doar la distrugerea justiției”. Judecătorul afirmă c…
VIDEO/ „În 25 de ani, am asistat doar la distrugerea justiției”. De vorbă cu magistratul Ion Cotea despre un sfert de secol din viața sa

LIVE VIDEO/ Protest în fața Primăriei, după decesul copilului de doi ani care a murit strivit de o creangă într-un parc din Capitală: „Noi vrem ca să fie sancționată incompetența”

Mai multe persoane protestează loc luni, 16 mai, în fața Primăriei municipiului Chișinău, după ce o fetiță de doi ani a murit strivită de o creangă ce a căzut peste ea dintr-un copac. Incidentul s-a produs sâmb…
LIVE VIDEO/ Protest în fața Primăriei, după decesul copilului de doi ani care a murit strivit de o creangă într-un parc din Capitală: „Noi vrem ca să fie sancționată incompetența”

Memur Maaşı Hesaplama

- dinamobet.club - bahsegel.club - cratosbet.club -
casinovale.club
-
süperbetin
- benjabet -

kolaybet

-
betgaranti
- jojobet.pro -

mersin eskort

- eskort - eskort eskişehir -
web tasarım hizmeti
-
istanbul avukat
- deneme bonusu veren siteler

Memur Maaşı Hesaplama

- dinamobet.club - bahsegel.club - cratosbet.club -
casinovale.club
-
süperbetin
- benjabet -

kolaybet

-
betgaranti
- jojobet.pro -

mersin eskort

- eskort - eskort eskişehir -
web tasarım hizmeti
-
istanbul avukat
- deneme bonusu veren siteler