Principală  —  IMPORTANTE   —   MAI anunță că va semna…

MAI anunță că va semna un acord oficial de schimb de date biometrice cu FBI

sursa: MAI

Delegația Ministerului Afacerilor Interne care s-a aflat într-o vizită oficială în Statele Unite ale Americii s-a întâlnit cu Biroul Federal de Investigații (FBI), iar în urma întrevederii FBI și MAI s-au angajat să încheie un acord oficial de schimb de date biometrice în cadrul programului FBI „Schimb global de date biometrice și alte date de identitate”, anunță MAI.

Odată formalizat, acordul respectiv ar urma să ofere posibilitatea de a căuta în baza de date a FBI, de aproape 80 de milioane de înregistrări și de a primi un raport al oricăror rezultate asupra teroriștilor și a criminalilor transnaționali cunoscuți sau suspectați.

Potrivit MAI, acest acord va ajuta investigațiile, va îmbunătăți eficacitatea aplicării legii și va promova siguranța publică. Din anul 2002, în cadrul acestui program participă peste 50 de țări, care au acces la peste 450 de mii de date biometrice.

„Această vizită a avut loc în contextul parteneriatului strategic moldo-american. Asistența care ne este oferită de colegii din SUA are o contribuție semnificativă la capacitarea organelor de aplicare a legii din R. Moldova. Vizita a fost generată și de nevoile noi de colaborare dintre R. Moldova și SUA, în contextul noilor provocări la securitatea internațională și regională – aici vorbim despre pandemie și criza migrațională, precum și despre ritmul cu care se dezvoltă criminalitatea cibernetică și cea transfrontalieră. R. Moldova este un partener sigur și de încredere al Statelor Unite și a Uniunii Europene pentru a face un front comun la prevenirea și intervențiile necesare, astfel asigurând securitatea atât națională, cât și în regiune”, a declarat ministra de Interne, Ana Revenco, în cadrul unui briefing.

O altă vizită a avut loc în cadrul Biroului Internațional pentru Combaterea Drogurilor și Aplicarea Legii (INL) al Departamentul de stat al SUA. Potrivit MAI, în cadrul acestei întâlniri, s-a pus în discuție importanța cooperării internaționale între agențiile de aplicare a legii specializate și subdiviziunile MAI în domenii precum combaterea criminalității transfrontaliere, a traficului de droguri, traficului de arme, traficul de ființe umane, etc.

Asistentul Secretarului Departamentului de Stat, Tood D. Robinson la invitația delegației MAI și-a exprimat interesul efectuării unei vizite la Chișinău la începutul anului 2022.

Vizita la Homeland Security Investigation (HSI) și Biroul Interpol Washington a marcat prima întrevedere dintre conducerea MAI și HSI – agenție care întrunește cele mai multe organe de aplicare a legii din SUA, responsabilă de investigarea criminalității și amenințărilor transnaționale la nivel național și internațional, inclusiv responsabilă de securitatea frontierelor și domeniului vamal.

S-a discutat despre asigurarea schimbului de informații ca element obligatoriu în investigarea criminalității transfrontaliere în contextul procesului de tehnologizare, sporirea mobilității oamenilor, dar și adaptabilitatea și perfecționarea structurilor criminale.

Întrevederea delegației MAI cu Institutul pentru Guvernarea Securității (Institute for Security Governance) a avut ca temă managementul urgențelor și reziliența la provocările contemporane de securitate.

O delegație a MAI, condusă de ministra Ana Revenco, s-a aflat într-o vizită oficială în SUA, în perioada 15-19 noiembrie curent.