• Fostul președinte Petru Lucinschi, despre cum a devenit acționar la Unibank: „A venit Șor și a zis că procură o bancă, iar eu să fiu acționar pentru un an. Mi-a zis că are prieteni care să-mi împrumute bani pentru a cumpăra acțiunile”

    Fostul președinte Petru Lucinschi, despre cum a devenit acționar la Unibank: „A venit Șor și a zis că procură o bancă, iar eu să fiu acționar pentru un an. Mi-a zis că are prieteni  care să-mi împrumute bani pentru a cumpăra acțiunile”
    vizualizări
    22 septembrie 2020 | 20:44

    Fostul președinte al R. Moldova, Petru Lucinschi, scos recent de sub urmărire penală în dosarul privind „frauda bancară”, susține că a devenit acționar la Unibank, una dintre cele trei bănci implicate și lichidate în urma furtului miliardului, la propunerea lui Ilan Șor.

    Potrivit fostului șef al statului Șor i-a propus să cumpere acțiuni la Unibank, iar bani pentru procurarea acestora fostul președinte i-a împrumutat de la „prieteni” de-ai lui Ilan Șor. Declarațiile au fost făcute de către Petru Lucinschi marți, 22 septembrie, în cadrul emisiunii „Puterea a Patra” de la N4.

    Tot fostul președinte al R. Moldova susține că niciodată nu a obținut niciun profit de la Unibank și că nu a contractat niciun credit de acolo.

    Am reacționat pozitiv la decizia autorităților pentru că dreptatea totuși se poate de găsit dacă omul crede în justiție, că poate să-și găsească dreptatea. Cinci ani de zile la toate televiziunile eu spuneam cum a fost.

    Băiatul acesta, nici nu știu cum să-l numești, Ilan Șor, asta fost în 2012. De mic copil a intrat în familie, mă cunoșteam cu tatăl lui. În 2012, a venit și mi-a zis, procurăm o bancă, dar ne trebuie urgent să întocmim documentele, pentru că de altfel pierdem timp, pentru un an de zile ca să deveniți acționar. Noi avem prieteni care o să vă împrumute banii aceștia pentru a procura aceste acțiuni. N-am dat atenția atunci, pentru că noi judecăm astăzi din altă poziție. Clar că a fost o naivitate. Aceasta este o lecție pentru mine, dar și pentru mulți alți oameni. În toate aceste chestii legate de finanțe trebuie să fii foarte prudent, dar am dat acordul. Trece un an de zile și zice – iată noi ne unim cu altă bancă, încă s-a mai întins, s-au pornit toate lucrurile acestea, iar pe urmă a urmat ceea ce s-a întâmplat în țară. Noi nu demult am avut o decizie că statul a fost capturat. Noi poate o să vorbim despre această decizie. În cazul acesta eu am fost o persoană necesară. Cine a comandat Kroll-ul? A fost comandat de către guvernarea de atunci. Eu nu cred că ei nu au avut o înțelegere, ei mă evidențiază pe mine acolo, că sunt unul dintre cei care au fraudat, a furat miliardul și așa mai departe, dar vreau să vă spun că toate lucrurile acestea au fost însoțite de un atac mediatic. Au fost insinuări diferite, nu poți găsi dreptate nicăieri. Eu atât am făcut, am dat acordul și am luat creditul acesta, am luat acești bani pentru a procura aceste acțiuni. Nu am făcut eu nimic, a făcut totul Șor. Mai mult nu am avut nicio legătură eu în această bancă. Fizic nu am fost niciodată, nu am fost și nici nu am avut cont în această bancă, nu am fost client, nu am luat nici un credit niciodată, nu am avut niciun dividend. După cinci ani de zile în care eu tot povesteam acest lucru se deschide dosar cu toate regulile, percheziții și așa mai departe. În cele din urmă pe parcursul unui an de zile Procuratura s-a clarificat. Nu am avut niciun folos, nu am adus niciun prejudiciu. În cele din urmă banii acei care au fost pentru procurarea acestor acțiuni, ei sunt în banca aceasta care a fost închisă de către Guvern, așa că ei nu au dispărut nicăieri. În cazul meu eu nu am adus niciun prejudiciu. În orice caz cel care mi-a împrumutat banii nu are nicio pretenție. A fost o țintă a familiei noastre pentru că eu cu Plahotniuc nu am avut nicio întâlnire, așa la o ceremonie nu știu unde ne-am văzut, dar nu am avut nicio întâlnire, nu am avut nicio discuție niciodată.

    Aceasta este istoria, acum s-au clarificat, mulțumesc că au făcut dreptate și asta e tot. S-a format un mit că tot ce se întâmplă în Republica Moldova e din cauza președintelui Lucinschi. Vă dau un exemplu 7 aprilie 2009 noaptea merge lentă la televiziune – în spate se află Lucinschi”, a declarat fostul șef al statului.

    Fostul președinte al R. Moldova, Petru Lucinschi, împreună cu alți 5 acționari ai UNIBANK, au fost scoși de sub urmărire penală în dosarul privind „frauda bancară”. Anunțul a fost făcut luni, 14 septembrie, de către Procuratura Generală, printr-un comunicat de presă.

    Acum un an, cei șase acționari ai UNIBANK au fost puși sub învinuire, fiindu-le încriminată „comiterea escrocheriei în proporții deosebit de mari și spălare de bani în interesul unui grup criminal organizat”.

    În 2019, fostul șef de stat a fost audiat de către Comisia de anchetă pentru investigarea furtului miliardului, după care ofițerii PA au efectuat percheziții la domiciliul acestuia.

    Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 1000 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web, ÎN LEAD, trebuie indicat și linkul direct către articolul preluat, iar în text, minim încă un hyperlink la sursa primară. Instituțiile de presă care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica sursa și autorul informației. Materialele de pe www.zdg.md sunt protejate de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe, inclusiv de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Preluarea integrală a materialelor ZdG se poate realiza doar în condițiile unui acord prealabil cu redacția.

    Abonează-te pentru a fi la curent cu toate noutățile!

    Ziarul de Gardă. Singurul ziar de investigații din Republica Moldova. Abonează-te și tu! Abonează-te

    Un candidat la funcția de președinte promite să îl propună pe Traian Băsescu la funcția de premier. Chirtoacă: Sunt speculații

    Dacă ajunge președinte al Republicii Moldova, candidatul în cursa electorală din partea Partidului Unității Naționale (PUN), Octavian Țicu, spune că va restabili cetățenia moldovenească pentru Traian Băsescu, i…
    Un candidat la funcția de președinte promite să îl propună pe Traian Băsescu la funcția de premier. Chirtoacă: Sunt speculații

    Votarea pentru persoanele cu dizabilități: ce soluții există în condiții de accesibilitate redusă a clădirilor

    Fiind amplasate în școli, case de cultură sau alte edificii cu trepte la intrare, cele mai multe secții de votare vor fi și de această dată greu accesibile pentru persoanele în scaun rulant sau cu dificultăți l…
    Votarea pentru persoanele cu dizabilități: ce soluții există în condiții de accesibilitate redusă a clădirilor

    Programul secțiilor de votare la alegerile prezidențiale din 1 noiembrie ar putea fi prelungit cu două ore

    Programul secțiilor de votare la alegerile prezidențiale din 1 noiembrie ar putea fi prelungit cu 2 ore, atât în țară, cât și peste hotare, în vederea exercitării dreptului de vot de către toți cetățenii. Asta…
    Programul secțiilor de votare la alegerile prezidențiale din 1 noiembrie ar putea fi prelungit cu două ore

    Cartelele prepay vor fi vândute doar cu actul de identitate. Cum SIS motivează un proiect în acest sens

    Cartelele preplătite de telefonie mobilă vor putea fi cumpărate doar cu prezentarea unui act de identitate. Un proiect de modificare a Legii comunicațiilor electronice în acest sens a fost inițiat de Serviciul…
    Cartelele prepay vor fi vândute doar cu actul de identitate. Cum SIS motivează un proiect în acest sens

    Alte zece persoane au pierdut lupta pentru viață din cauza COVID-19. Numărul deceselor a ajuns la 1710

    Încă zece decese au fost confirmate de Ministerul Sănătății, Muncii și Protecţiei Sociale(MSMPS), astăzi, 27 octombrie, ducând bilanțul morților la nivel național la 1710. Potrivit (MSMPS), este vorba de: Deces…
    Alte zece persoane au pierdut lupta pentru viață din cauza COVID-19. Numărul deceselor a ajuns la 1710

    649 cazuri noi de infectare cu COVID-19, confirmate în ultimele 24 de ore în R. Moldova

    Alte 649 cazuri noi de infectare cu COVID-19 au fost confirmate astăzi în Republica Moldova. Din numărul total de cazuri, 4 cazuri sunt de import (Turcia-2, Ucraina-1, Italia-1). Bilanțul persoanelor infectate…
    649 cazuri noi de infectare cu COVID-19, confirmate în ultimele 24 de ore în R. Moldova