• Frauda bancară: Fostul președinte al R. Moldova, Petru Lucinschi, împreună cu alți 5 acționari ai Unibank, scoși de sub urmărire penală

    Frauda bancară: Fostul președinte al R. Moldova, Petru Lucinschi, împreună cu alți 5 acționari ai Unibank, scoși de sub urmărire penală
    de
    vizualizări
    14 septembrie 2020 | 15:55

    Fostul președinte al R. Moldova, Petru Lucinschi, împreună cu alți 5 acționari ai UNIBANK, au fost scoși de sub urmărire penală în dosarul privind „frauda bancară”. Anunțul a fost făcut luni, 14 septembrie, de către Procuratura Generală, printr-un comunicat de presă.

    Acum un an, cei șase acționari ai UNIBANK au fost puși sub învinuire, fiindu-le încriminată „comiterea escrocheriei în proporții deosebit de mari și spălare de bani în interesul unui grup criminal organizat”.

    Potrivit notei emisă de către PG, în urma studierii minuțioase a probatoriului, recent, Procuratura Anticorupție a ajuns la concluzia că faptele persoanelor respective nu întrunesc elementele infracțiunilor imputate.

    Potrivit PG, ca urmare a multiplelor acțiuni de urmărire penală, confruntări între învinuiți/bănuiți și martori, măsuri speciale de investigații, s-a constatat că în acțiunile învinuiților nu se regăsește elementul obligatoriu al infracțiunilor, și anume intenția directă la realizarea scopului infracțional urmărit de grupul criminal organizat la obținerea unui folos material.

    Reprezentanții Procuraturii Generale anunță că urmărirea penală în episodul privind acționariatul UNIBANK din „FRAUDA BANCARĂ” continuă, iar Procuratura va informa, în limitele legii, despre evoluțiile acestora.

    La finalizarea urmăririi penale pe acest episod, se va decide asupra responsabilității procurorilor care au urmărit ilegal persoanele, reabilitate acum în drepturi”. se menționează în nota PG.

    Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 1000 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web, ÎN LEAD, trebuie indicat și linkul direct către articolul preluat, iar în text, minim încă un hyperlink la sursa primară. Instituțiile de presă care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica sursa și autorul informației. Materialele de pe www.zdg.md sunt protejate de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe, inclusiv de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Preluarea integrală a materialelor ZdG se poate realiza doar în condițiile unui acord prealabil cu redacția.

    Abonează-te pentru a fi la curent cu toate noutățile!

    Ziarul de Gardă. Singurul ziar de investigații din Republica Moldova. Abonează-te și tu! Abonează-te

    Covid-19 în România: 1 231 de cazuri noi și 33 de decese, în ultimele 24 de ore

    În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 1 231 de cazuri noi de Covid-19, din 13.391 de teste efectuate. Alte 33 de persoane au murit din cauza infecției cu coronavirus. La terapie intensivă sunt internați 47…
    Covid-19 în România: 1 231 de cazuri noi și 33 de decese, în ultimele 24 de ore

    Drumul spre casă. Cetățenii din diferite țări, blocați în străinătate, luptă pentru a reveni în patria lor

    Pandemia de coronavirus a lăsat fără locuri de muncă o armată întreagă de muncitori migranți. Mulți dintre ei încă mai încearcă, fără succes, să revină acasă. Cum se întâmplă exact acest lucru? Aflăm din relată…
    Drumul spre casă. Cetățenii din diferite țări, blocați în străinătate, luptă pentru a reveni în patria lor

    Covid-19: Numărul de noi infectări din Rusia depăşeşte 6 000 pentru a doua zi consecutiv

    Sâmbătă, 19 septembrie, Rusia a raportat 6 148 de noi cazuri de infectări cu coronavirus. Aceasta fiind pentru a doua zi consecutiv când numărul de infectări zilnice a depăşit valoarea de 6 000, transmite Agerp…
    Covid-19: Numărul de noi infectări din Rusia depăşeşte 6 000 pentru a doua zi consecutiv

    Peste 6900 de persoane au intrat în R. Moldova în ultimele 24 de ore. Informația privind situația la frontieră

    În ultimele 24 de ore, în punctele de trecere a frontierei fluxul de persoane a constituit 13 910 traversări. Pe sensul de intrare în Republica Moldova s-au înregistrat 6 911 traversări persoane, dintre care 3…
    Peste 6900 de persoane au intrat în R. Moldova în ultimele 24 de ore. Informația privind situația la frontieră

    Marea Britanie: Amendă de până la 10 000 de lire în cazul nerespectării carantinei

    Britanicii care nu vor respecta măsurile de autoizolare în cazul contaminării cu noul coronavirus vor fi pedepsiți cu o amendă de până la 10 000 de lire sterline (11 000 de euro), a anunțat sâmbătă, 19 septembr…
    Marea Britanie: Amendă de până la 10 000 de lire în cazul nerespectării carantinei

    Șaisprezece tineri și-au prezentat propriile soluții pentru reducerea corupției, în cadrul unui concurs de materiale video

    Plățile ilegale în învățământ, cadourile electorale, corupția în sistemul vamal și la acordarea permiselor de conducere sunt doar câteva dintre subiectele abordate de o serie de 16 video elaborate de tinerii ca…
    Șaisprezece tineri și-au prezentat propriile soluții pentru reducerea corupției, în cadrul unui concurs de materiale video