Principală  —  IMPORTANTE   —   Dodon, despre alegeri parlamentare anticipate:…

Dodon, despre alegeri parlamentare anticipate: „Dizolvarea acestui Parlament ține de PSRM, noi vom decide când și cum poate fi dizolvat”. Data propusă de Dodon pentru anticipate

Președintele în exercițiu al R. Moldova, care a pierdut cursa prezidențială pentru un al doilea mandat, în fața candidatei PAS, Maia Sandu, susține că „formula de dizolvare a actualului Parlament de la Chișinău ține de Partidul Socialiștilor și că PSRM, în frunte cu Igor Dodon va decide când și cum poate fi dizolvat Legislativul”.

Astfel, Dodon spune că în luna martie 2021, „va găsi formula legală pentru dizolvarea Parlamentului” și propune ca alegerile parlamentare anticipate să aibă loc în luna octombrie – noiembrie 2021.

Totodată, Dodon menționează că, acum, în Parlament nu există majoritate parlamentară și că „nu vede nicio eventuală coaliție care ar putea fi formată până la sfârșitul anului”. Tot aici, Dodon mai menționează că R. Moldova are un Guvern minoritar, însă Cabinetul de miniștri nu va pleca din funcție din inițiativă proprie.

În Parlament nu există în acest moment nicio coaliție, avem Guvern minoritar care are susținerea a circa 39 – 40 de deputați. Eu nu voi accepta transfugi în fracțiunea socialiștilor. Vor fi votate proiectele de lege, inițiativele Guvernului, inițiativele deputaților, așa cum ați văzut ieri la Parlament, practic unanim”, a declarat Dodon.

Dodon susține că, după anul nou, „ideal ar fi crearea unei coaliții largi între PSRM și PAS”.

Eu nu văd nicio formă de coaliție până la sfârșitul acestui an. După anul nou, PSRM va examina oportunitatea creării sau nu a coalițiilor pe termen scurt sau mediu. Ideal ar fi crearea unei coaliții largi cu partidele de pe dreapta și stânga, Dodon cu PSMR și PAS, a mai declarat Dodon.

Cât despre declanșarea alegerilor parlamentare anticipate, Dodon susține că „decizia aparține socialiștilor”.

„Noi pledăm în continuare pentru organizarea alegerilor parlamentare anticipate. Formula de dizolvare a acestui Parlament ține de Partidul Socialiștilor. Noi vom decide când și cum poate fi dizolvat Parlamentul. Guvernul Chicu nu va pleca. Nu examinăm la această etapă demisia din cont propriu.

În luna martie – aprilie luăm decizia ce facem mai departe. Atunci găsim formula legală. Eu propun că alegerile anticipate să aibă loc în octombrie – noiembrie. Până atunci rămânem cu acest Guvern, o să fie greu, dar cred că se vor găsi soluții și vom merge înainte”, menționează Dodon.

Igor Dodon a pierdut alegerile prezidențiale în fața candidatei PAS, Maia Sandu. Rezultatele preliminare finale arată că Maia Sandu a acumulat 57,72% (943.006) dintre voturi, iar Igor Dodon – 42,28% (690 615).

La 18 noiembrie, Dodon a anunțat că a acceptat propunerea Consiliului Republican al PSRM de a reveni la conducerea partidului.