Cumpărătorii de prostituate, pedepsiţi penal

448-suedia-prostituate-1“Orice persoană care obţine relaţii sexuale în schimbul unei plăţi va fi pedepsită penal pentru procurarea de servicii sexuale, prin supunerea la plata unei amenzi sau prin detenţie pentru un termen de până la un an. Aceste pedepse se aplică, de asemenea, în cazul în care plata a fost promisă sau a fost efectuată de o altă persoană.”
Codul Penal al Suediei, cap.6, s.11

Suedia este o ţară nordică, cu un teritoriu dominat, în fond, de ierni lungi şi întunecate şi de veri scurte. Dar cei circa 10 milioane de oameni de aici trăiesc, în medie, 8084 de ani. Viaţa lungă şi sănătoasă a suedezilor are o explicaţie – cetăţenii Suediei beneficiază de un sistem bun de educaţie, de angajare, remunerare, concedii, îngrijiri medicale, dar şi de protecţie împotriva abuzurilor fizice şi psihice.

Suedia este şi prima ţară din lume care a criminalizat procurarea de servicii sexuale. Din 1999, legislaţia suedeză a fost completată cu un act care interzice procurarea serviciilor sexuale, iar cei care cumpără prostituate sunt pedepsiţi penal. În acelaşi timp, codul penal sau administrativ nu prevede niciun fel de pedeapsă pentru persoanele care prestează servicii sexuale.

Kajsa Wahlberg este anchetatoare în cadrul Poliţiei suedeze de mai mulţi ani şi cunoaşte bine modul în care Suedia a ajuns la acest model de descurajare a cumpărătorilor de sex.

448-Kajsa-Wahlberg-politistaProstituate de import

“La sfârşitul anilor ’90 a început să se întâmple ceva straniu în locurile unde de obicei erau prostituatele suedeze. Societatea a început să îşi pună întrebări. Primele analize ale problemei au arătat că multe dintre aceste femei erau venite din statele vecine, post-sovietice. Abolirea regimului de vize cu unele ţări facilitase circulaţia oamenilor de rând, dar şi a multor criminali, care şi-au făcut afaceri din vânzarea de femei”, explică anchetatoarea.

Ea spune că în 1998 pe străzi erau circa 2500 de femei care practicau prostituţia, iar numărul lor creştea. În paralel, dezvoltarea Internetului a făcut ca serviciile sexuale să se dezvolte şi mai mult cu ajutorul reţelelor virtuale. Chiar dacă prostituatele au activat în Suedia de secole, s-a constatat o schimbare în comportamentul acestora la finele anilor ’90. Femeile din sex-business, în special cele venite din alte ţări, nu activau singure, ci ghidate de nişte bărbaţi care intermediau acest comerţ, adică de proxeneţi.

Societatea suedeză a decis că cererea generează oferta şi a căutat metoda care ar descuraja cererea, cea mai eficientă metodă fiind considerată interzicerea procurării de servicii sexuale. Potrivit unui sondaj naţional de opinie, în 1996 circa 70% dintre respondenţi au declarat că sunt împotriva unei asemenea legi, în 1999, însă, în momentul adoptării noului punct din Codul Penal, doar 15% dintre respondenţi s-au pronunţat împotriva legii şi numărul celor care sunt împotriva acestei prevederi rămâne constant de mic. Iar structurile create pentru a face ca această lege să funcţioneze se dezvoltă în fiecare zi. Poliţia suedeză, procuratura şi judecătorii fac razii permanente pentru a descoperi noi cumpărători de servicii sexuale şi pentru a le aplica pedepse.

Ruşinea de a cumpăra sex

Aflându-mă la Stockholm, m-am convins că autoritatea poliţiei în combaterea acestui fenomen este indubitabilă. Managerii hotelurilor, proprietarii de apartamente sau de saune apelează singuri la poliţie pentru a denunţa pe cineva care a cumpărat serviciile unei prostituate. “Colaboratorii poliţiei pot descinde în orice hotel, iar administratorii hotelului le oferă imediat cheile de la orice cameră, dacă se presupune că acolo are loc un act ilegal ce ţine de procurarea unei prostituate”, explică Kajsa Wahlberg, care deţine în prezent şi poziţia de raportoare naţională pe probleme de trafic de fiinţe umane.

“Îi urmărim în baza adreselor cunoscute de noi din timp. Dacă e vorba de un hotel, colegii intră şi ascultă la uşa hotelului. În momentul în care acolo se aud semnale care dovedesc acţiuni ilegale, poliţistul poate intra în cameră sau îl poate reţine imediat pe făptaş după consumarea cazului de procurare de sex.”, spune Ewa Carlenfors, care activează în cadrul organelor de poliţie timp de 35 de ani, ultimele două decenii activând în cadrul departamentului de investigaţii speciale. De câţiva ani, alături de anchetatoarea Maria Hector, se ocupă de cazurile de trafic de fiinţe umane. În acest răstimp Ewa şi colegii săi au participat la nenumărate cazuri de reţinere a bărbaţilor în momentul în care procurau prostituate.

Întreb dacă nu există plângeri vizând încălcarea drepturilor la viaţa privată. Întrebarea mea e foarte asemănătoare cu cea a altor jurnalişti străini care vin în Suedia să scrie despre acest model, iar răspunsul care urmează din partea Mariei Hector e ferm: “În Suedia procurarea serviciilor sexuale e o acţiune ilegală. Ei comit o crimă împotriva statului suedez. Ei încalcă, nu noi”.

448-Marie-Lind-Thomsen-procuratura-stockholmPoliţiştii la uşa camerei de hotel

Ceea ce se întâmplă în momentul reţinerii unui bărbat care tocmai a cumpărat serviciile unei prostituate în Suedia este incredibil pentru societatea din R. Moldova. Imediat după descinderea poliţiei în camera de hotel, bărbatul este separat de femeia procurată, ambii fiind intervievaţi separat. Femeia care prestează servicii sexuale nu poartă nicio răspundere în acest caz, ea nu este expusă, blamată, penalizată. Rolul ei în ancheta penală este doar de a confirma sau infirma dacă bărbatul a procurat servicii sexuale de la ea, fără ca banii plătiţi de consumator să fie confiscaţi.

Pentru persoana care procură servicii intime situaţia e de-a dreptul şocantă. Poliţiştii o interoghează, îi scanează actele, îi notează datele personale, adresa de la domiciliu şi serviciu, în unele cazuri – îi copiază toată informaţia din telefonul mobil, şi chiar îi iau probe de sânge, pentru a verifica dacă persoana dată nu a comis şi alte delicte anterioare şi pentru a o introduce cu date complete în baza de date a delincvenţilor. Persoana nu poate refuza niciuna dintre aceste proceduri.

Marie Lind Thomsen este angajată a Procuraturii din Stockholm şi supraveghează anume desfăşurarea anchetelor pe cazuri de cumpărare a serviciilor sexuale şi de trafic de fiinţe umane. Ea confirmă faptul că Procuratura autorizează descinderi la hoteluri, preluarea datelor din telefoanele mobile sau prelevarea probelor de ADN. În această situaţie, persoana reţinută de poliţie nu are decât să se conformeze. Unii aleg să-şi recunoască imediat fapta, alţii însă refuză. “Autorizăm şi filmări în stradă, dar şi percheziţii în hoteluri sau la domiciliu, verificarea conturilor bancare, citirea mesajelor electronice sau sms”, explică reprezentanta Procuraturii.

Amenda – cât un salariu, ruşinea – cât suicidul

Pentru cei care, la momentul reţinerii, îşi recunosc imediat vina urmează un proces-verbal, după care pedeapsa propriu-zisă, care rezidă în achitarea unei amenzi. Mărimea penalităţii se stabileşte în volum de 33,3% din veniturile persoanei pentru un număr anume de zile-muncă, legea stabilind limita de 40—80 de zile de muncă. La aceste costuri se adaugă şi preţul achitat de persoană pentru prostituată – circa 200—300 de euro pentru o rundă. În total, bărbatul-aventurier ajunge să fie lipsit de o sumă importantă din bugetul său. Doar în cazuri de ofense legale repetate sau cu circumstanţe agravante se aplică pedeapsa cu închisoarea de până la un an, dar experienţa suedeză cunoaşte un singur condamnat la un an de detenţie.

Kajsa Wahlberg spune că jumătate dintre bărbaţii surprinşi cu prostituate îşi recunosc vina imediat, preferând să achite amenda cât mai rapid. Dar şi cei care îşi recunosc fapta, şi cei care nu şi-o recunosc ajung într-o capcană. Pe de o parte, recunoscându-şi vina – ei acceptă că au încălcat legea penală şi ajung oricum în baza de date a poliţiei. Pe de altă parte, persoanele care refuză – urmează să compară în faţa instanţei, unde vinovăţia lor de a cumpăra prostituate este discutată şi poate fi urmărită public.

“Cu toţii se tem de faptul că aceste momente vor fi făcute publice. În Suedia e ruşine să fii prins cu procurarea serviciilor sexuale. Mulţi consideră că aceasta le-ar dăuna carierei, vieţii de familie”, explică Marie Lind Thomsen. Mulţi dintre cei reţinuţi se întâmplă să aibă poziţii sociale şi politice importante, fiind politicieni, poliţişti, procurori, judecători, preoţi.

Judecători, preoţi, poliţişti – prinşi în bordel

Am întrebat-o pe Marie Thomsen, dacă nu există presiuni din partea autorităţilor în cazul investigării unor cazuri în care figurează nume mari. “Nu, în acest caz ancheta chiar va face totul pentru ca persoana să fie anchetată şi amendată respectiv. Cu ceva timp în urmă un procuror a fost reţinut pentru procurarea unei prostituate. A fost nevoit să se despartă şi de locul de muncă”, susţine ea.

Cazurile cu persoane oficiale care ajung să procure prostituate fac deliciul presei în Suedia. Recent, un şef al agenţiei suedeze pentru combaterea maladiilor sexual-transmisibile a ajuns în vizorul media pentru aceeaşi faptă penală. Atât el, cât şi alţi demnitari publici, inclusiv poliţişti, judecători sau reprezentanţi ai consiliilor municipale, au trebuit să abandoneze funcţiile publice.

Din această cauză, mulţi dintre cei surprinşi în bordeluri încearcă să-şi ascundă crima pe cât e posibil. “Mulţi dintre bărbaţii “surprinşi la locul faptei” ne roagă să notăm adresa de la birou sau a unor prieteni, deoarece nu ar putea să primească acasă citaţii sau hotărâri judiciare pe acest caz ruşinos. În fond, le acceptăm aceste solicitări”, explică Ewa Carlenfors.

Chiar dacă mărimea amenzilor nu e o povară pentru mulţi dintre bărbaţii surprinşi în flagrant, chiar dacă acceptarea acestei ofense legale înseamnă reducerea perioadei de comunicare cu poliţia doar la câteva ore, mulţi dintre cei ajunşi în vizorul organelor de drept pentru procurarea de prostituate declară că sunt gata de suicid.

448-Johan-ChristianssonAsistent social pentru bărbaţii care cumpără prostituate

Studiile efectuate arată că, în fond, bărbaţii care procură serviciile prostituatelor au vârsta medie cuprinsă între 40—60 de ani, au familie şi copii, sunt angajaţi, au venituri, unii dintre ei având o carieră de succes. Autorităţile suedeze au decis că bărbaţii-cumpărători de sex au totuşi probleme. Pentru ei a fost creat primul în lume serviciu de asistenţă socială pentru persoanele care procură ilegal servicii sexuale.

Johan Christiansson este unul dintre primii asistenţi sociali care munceşte cu aceste persoane. El a întâlnit zeci de bărbaţi capturaţi de poliţie la locul faptei. “Eu îi întâlnesc în momentul în care le fuge pământul de sub picioare. Întâi poliţiştii dialoghează cu ei pentru anchetă, iar peste 20-30 de minute li se recomandă să discute cu mine. Desigur că e greu să discuţi cu ei în acel moment, majoritatea plâng şi spun că vor să se sinucidă”.

Asistentul social spune că, atunci când observă că “unii dintre ei sunt prea predispuşi la suicid”, le recomandă poliţiştilor să solicite ajutorul unui psihiatru. Cu ceilalţi, însă, trebuie să facă o scurtă sesiune de informare despre lege şi comportament legal şi să îi invite la oficiul său pentru mai multe sesiuni explicative. “Le spun că au comis o încălcare a legii penale, dar că lumea nu se termină aici. Important e să nu revină. Şi să înţeleagă că primesc o pedeapsă pentru încălcarea comisă, dar că le oferim şi ajutor, care e un fel de terapie de criză. Unii vin peste 1-2 săptămâni şi îmi spun cu mândrie că nu au mai fost la bordel. Îi încurajez. Le zic: “Eşti un soldat puternic”.

Asistenţa oferită de statul suedez este gratuită. Delincvenţii au dreptul să beneficieze de consultanţa asistentului social timp de 10 săptămâni. “Vorbim despre lege, despre viaţa de familie, despre cei care aşteaptă acasă, despre copii, fiice, surori. Uneori îi întreb: Atunci când mergi să cumperi o prostituată, a cui fiică crezi că e ea? Şi de ce trebuie să o cumperi cu ora? Le spun că rezultatul activităţii lor e să hrănească traficanţii şi să susţină prostituarea altor femei”, redă Johan esenţa dialogului cu consumatorii de prostituate.

Johan Christiansson susţine că problema celor care procură servicii sexuale e simplă. “Există şi clinici care acordă asistenţă medicală pentru cei dependenţi de prostituate. Eu nu cred că asta e o dependenţă sau o boală, consider ca e vorba de comportament şi atitudine, e vorba de decizii personale. E ceva legat de plăcerea de a cumpăra şi de percepţia că, dacă ai bani, poţi să cumperi orice”.

Aici a vrut să ajungă evoluţia umană?

Johan face în prezent o cercetare şi scrie o lucrare analitică în cadrul unei universităţi din Stockholm. El crede că omul trebuie pus în faţa unor limite şi încurajat să respecte legea. “Am fost în Olanda, am mers pe străzile din Amsterdam, acolo unde prostituatele se vând şi se cumpără în fiecare minut. Ceea ce am văzut acolo m-a făcut să mă gândesc la esenţa vieţii şi m-am întrebat: oare aici a vrut să ajungă civilizaţia umană?”

Johan spune că munca sa e o provocare să îi încurajeze în fiecare zi pe aceşti bărbaţi să respecte legea, dar şi familia, sau femeile ajunse în stradă din cauza unor probleme personale. A trăit şi dezamăgiri. În una din zile vorbise cu unul dintre beneficiarii săi, care îl vizitase de multe ori. În seara aceleiaşi zile Johan a mers într-un nou raid cu poliţia la un hotel. A fost foarte surprins să-l găsească acolo tocmai pe vechiul său client, care căuta să cumpere din nou o prostituată. Oricum, Johan susţine că atitudinea majorităţii din societate este corectă “În Suedia oamenii nu consideră că eşti mai bărbat dacă cumperi prostituate. Sunt un liberal, dar consider ca e nevoie de nişte limite, or, dacă oamenii îşi urmează toate impulsurile – vor ajunge să se omoare unii pe alţii”.

448-suedia-prostituate-2Prostituatele, abuzate sexual în copilărie

Lupta autorităţilor suedeze cu persoanele care cumpără prostituate este alimentată în primul rând de lupta cu fenomenul traficului de fiinţe umane. “Nu facem mare diferenţă între femeile traficate pentru exploatare sexuală şi prostituatele care nu declară că ar fi victime ale traficanţilor. Ele sunt victime oricum. Nu am văzut nicio prostituată fericită şi mulţumită de viaţa ei. Chiar dacă se dă fericită, atunci când răzuieşti puţin sclipiciul, dai de răni sufleteşti”, explică Ewa Carlenfors.

Kajsa Wahlberg, raportoarea naţională pentru probleme de trafic de fiinţe umane, poate explica aceeaşi situaţie în cifre: “75% dintre prostituate au fost abuzate sexual în copilărie sau au fost supuse altor forme de abuz, inclusiv neglijării de către părinţi. Majoritatea dintre aceste femei intră în rândul prostituatelor la vârsta de 14-15 ani, atunci când încă nu au caracterul format şi sunt dominate de traume sufleteşti. Ulterior, chiar dacă sunt majore şi prestează servicii sexuale de bună voie, ele ajung să fie atrase în consum sau trafic de droguri, în acţiuni de spălare de bani sau alte crime.”

La Stockholm nici reprezentanţii Bisericii nu consideră prostituţia un viciu, ci o dramă. “Vedeam aceste femei în stradă şi ne întrebam mereu cu ce am putea să le ajutăm. Am discutat despre aceasta cu preotul şi comunitatea de la biserică şi am decis să invităm în una din zile prostituatele la un ceai. Ne-am adunat într-un local ca să vorbim. Am auzit nişte istorii sfâşietoare. Am înţeles că asemenea probleme nu pot fi rezolvate la o ceaşcă de ceai”, ne spune Anna Sander, manageră a unei organizaţii care acordă suport femeilor traficate şi celor care vor să iasă din prostituţie.

Anna şi prietena sa Josephine Appelqvist au primit toată susţinerea bisericii pentru a crea un program care să ajute aceste femei. Aşa a apărut la Stockholm organizaţia “Talita”, care acordă de mai mulţi ani suport şi reabilitare prostituatelor. Numele de Talita provine de la fabula biblică despre modul în care Iisus a înviat o fetiţă considerată moartă. “Talita kumi – fetiţo, ridică-te!”, spune Biblia, iar Anna împreună cu Josephine consideră că ceea ce fac înseamnă reînvierea femeilor din putregaiul prostituţiei şi al traficului.

Preoţii la cafea cu prostituatele

Îşi încep fiecare zi la acest centru cu o rugăciune, după care muncesc mult cu femeile ajunse la limita de jos a vieţii – abuzate, traficate, abandonate de familii şi societate. “Talita” îşi propune să reînvie demnitatea umană în aceste femei.

Programul de reabilitare pentru tinerele care decid să iasă din cercul vicios al prostituţiei durează un an, în cadrul căruia li se oferă nu doar acoperiş, hrană, posibilităţi de educaţie şi formare profesională, ci mai întâi o terapie îndelungată de acceptare şi tratare de sine, ţinută de specialişti în restaurare umană. Anna şi Josephine caută bani, cazare, psihologi, locuri de muncă, asistenţi medicali, doar să aibă împăcată conştiinţa lor religioasă că au putut ajuta pe cineva care are mare nevoie.

“Singura condiţie este ca aceste tinere să accepte ajutorul nostru şi să nu mai revină în stradă. Ştim că le este foarte greu. Nici nouă nu ne este uşor. Dar nu disperăm. Important e să înveţe a trăi altfel, indiferent de ce culoare, rasă, religie sau etnie sunt”, explică Josephine Appelqvist. Le-am întrebat cum îşi identifică beneficiarele. Ne-au spus că şi aici le ajută slujitorii bisericii din comunitate, care atunci când observă femei în stare complicată în stradă, le îndrumă să ceară ajutor.

448-Lotta-Rajalin-nicolaigarden3000 de dolari pentru reîntoarcerea acasă

Biserica din Suedia a privit întotdeauna cu îngrijorare fenomenul prostituţiei şi modul în care această activitate afectează viaţa femeilor şi a copiilor lor. Grădiniţa Nicolaigarden din centrul oraşului Stockholm este cunoscută în întreaga lume pentru programele educaţionale deosebite. “În această clădire au loc activităţi educaţionale pentru copii de sute de ani. La muzeul oraşului Stockholm se păstrează documente care mărturisesc că prima instituţie a fost deschisă aici cu peste o sută de ani în urmă, de către Biserică, pentru copiii prostituatelor. Era mai mult un cămin de noapte, căci prostituatele mergeau noaptea la muncă, iar copiii rămâneau pe străzi. Biserica a decis să deschidă un local în care aceştia ar putea fi în siguranţă atâta timp cât mamele lor lipseau”, ne relatează Lotta Rajalin, directoarea grădiniţei.

La nivel naţional, există un mecanism complex de ajutorare a victimelor exploatării sexuale, în special a celor ajunse aici din străinătate. Programul de returnare acasă a victimelor traficului le oferă acestora câte 3000 de dolari pentru reintegrare în ţara de origine. Patrick Cederlof, coordonator naţional pentru combaterea traficului de fiinţe umane, susţine că această sumă este destinată cheltuielilor necesare pentru perfectarea actelor, a biletului de călătorie, dar şi pentru acoperirea necesităţilor de viaţă în primele 3 luni după returnare. Patrick cunoaşte multe cazuri în care persoane din România şi R. Moldova au ajuns în vizorul organelor de drept din Suedia, fiind traficate pentru exploatare sexuală, cerşit, furturi organizate şi alte crime. Pentru victimele acestor grupări, există întotdeauna susţinerea autorităţilor suedeze, dar orice ajutor e acordat doar în cazul în care acestea îl acceptă benevol, inclusiv atunci când acceptă benevol să revină acasă.


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

3 comentarii

  1. Anatol Matasaru

    la noi sunt pedepsiti si ce-i care presteaza servicii sexuale si cei care se folosesc /cumpara aceste servicii.Insa procurorii *Rosu S. , Cociu…)…nu cad sub incidenta acestei Legi..

  2. dan

    Aceasta lege este o tampenie asa cum o femeie are dreptul de a se casatori cu un barbat strict pt bani asa si noi barbatii avem dreptul de a plati pt sex suedezii sunt imbecili la fel ca si francezii oricum e dreptul meu de a face sex cu cine vreau asa cum o femeie are drepturi sa se uite la ce barbati vrea ea

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *