Protestatarii blocului „Victorie” au încercat să blocheze drumurile din zona manifestațiilor. Poliția a intervenit

Pe 16 august, în cadrul protestului orgaizat de blocul „Victorie”, pentru care Ilan Șor a promis participanților câte 3 mii de dolari lunar, protestatarii au încercat să blocheze drumurile din preajma Gării Feroviare din Chișinău. Potrivit imaginilor video publicate pe Fcebook, șeful Poliției din municipiul Chișinău, Marin Garaz a intervenit pentru a întoarce mulțimea din drum.
Protestatarii Blocului „Victorie” au încercat să blocheze drumurile din zona Gării Feroviare din Chișinău, însă au fost opriți de poliție. Intervenția a fost condusă de șeful Poliției capitalei, Marin Garaz, potrivit imaginilor video publicate pe Facebook.
Potrivit imaginilor, șeful Poliției municipale cere organizatorilor să întoarcă protestatarii înapoi la zona unde s-a desfășurat inițial protestul. Acesta a avertizat manifestanții că „blocarea de drum și alte momente se pedepsește cu dosar penal”. Ulterior, participanții aflați la protestul blocului „Victorie” au eliberat drumul.
În dimineața zilei, membri și simpatizanți ai Blocului Victorie au instalat corturi pe peronul Gării Feroviare din Chișinău, urmând să „protesteze” în susținerea bașcanei Evgheniei Guțul, condamnată la 7 ani de închisoare. Forțele de ordine au dezinstalat corturile, iar mai mulți tineri au fost conduși la inspectoratele de poliție.
La așa-numitul protest, potrivit imaginilor video publicate de canalele de Telegram ale Blocului Victorie, pot fi observați unii dintre protagoniștii investigației Cu Sens „Instruiți să facă haos”, care a dezvăluit identitatea mai multor tineri instruiți în Rusia cum să folosească arme pentru a provoca daune neletale, să provoace și să confrunte forțele de ordine, pentru a crea haos în timpul protestelor.
Fostul președinte al raionului Orhei, Dinu Țurcanu, care a condus așa-zisele proteste organizate de condamnatul fugar Ilan Șor în perioada 2022-2023, a publicat vineri, 15 august, un mesaj pe rețelele de socializare în care avertizează cetățenii să nu participe la manifestarea anunțată de către fugar pentru sâmbătă, pentru că „mitingurile care se pregătesc de Ilan Șor și echipa sa se doresc a fi unele violente, provocatoare și să aibă ca urmare vărsări de sânge”.
Initial, protestul urma să aibă loc în Piața Marii Adunări Naționale (PMAN), însă locația a fost schimbată la Gara Feroviară după ce Primăria a acordat prioritate Guvernului, care vrea să desfășoare o serie de evenimente în PMAN pe parcursul lunii august.