Principală  —  IMPORTANTE   —   Un fost manager, condamnat la…

Un fost manager, condamnat la 8 ani de închisoare pentru delapidarea a peste jumătate de milion de lei de la o companie

Sursa foto: PG

un fost manager al unei societăți comerciale din capitală a fost condamnat la opt ani de închisoare pentru comiterea infracțiunii de delapidare a averii străine, anunță Procuratura municipiului Chișinău.

Sentința nu a fost publicată deocamdată pe portalul instanțelor de judecată.

Conform procurorilor, în perioada decembrie 2017 – martie 2018, inculpatul a creat comenzi fictive și a însușit bunuri și mijloace bănești care i-au fost încredințate în virtutea atribuțiilor de serviciu, cauzând un prejudiciu material în proporții deosebit de mari – în sumă totală de 620 366 de lei.

„Instanța de judecată a stabilit inculpatului o pedeapsă de 8 ani închisoare cu executare într-un penitenciar de tip închis. Totodată, s-a dispus încasarea integrală a prejudiciului în sumă de 620 366 de lei în folosul părții vătămate.

Până la rămânerea definitivă a hotărârii, în privința inculpatului a fost aplicată măsura preventivă – arestul preventiv”, se spune într-un comunicat al Procuraturii.

Deși inculpatul nu și-a recunoscut vina, instanța a reținut existența tuturor elementelor constitutive ale infracțiunii, constatând vinovăția acestuia pe baza probelor coroborate.

Persoana acuzată de săvârșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată atâta timp cât vinovăția sa nu va fi constatată printr-o hotărâre judecătorească de condamnare definitivă.