ULTIMA ORĂ Nicanor Ciochină NU s-a prezentat la ședința de judecată. Instanța a dispus să fie adus silit
La ședința din 21 noiembrie, Nicanor Ciochină, fostul primar de Boldurești, învinuit că a accidentat mortal un băiat de 14 ani și a fugit de la locul faptei, va fi adus forțat în fața instanței. Decizia a fost luată astăzi, 18 noiembrie, de către judecătoarea Lilia Lupașco.
La cererea procurorului Alexandru Botnaru, magistrata Lilia Lupașco a dispus aducerea silită a lui Ciochină și, totodată, considerând absența sa de astăzi neîntemeiată, instanța l-a sancționat cu amendă judiciară, în valoare de 30 de unități convenționale, echivalentul a 1500 de lei.
„După nervii pe care îi avea ieri, după cum a ieșit din ședința de judecată, mi-am dat seama că astăzi (marți, n.r.) nu o să vină și va fi o ședință în zadar. Astăzi, Ciochină a dat încă o dată dovadă de faptul că nu vrea să afle adevărul, pentru că adevărul pe care-l știm toți, pe care îl știu eu, pe care îl știe Ciochină este faptul că el este vinovat de moartea copilului meu”, a comentat Raisa Ciurel, mama lui Mihăiță.
Ieri, 17 noiembrie, Nicanor Ciochină a fost decăzut din dreptul de a prezenta martori ai apărării în instanță.
„Carul se mișcă din loc” – a comentat avocatul părții vătămate, Dorin Podlisnic și „Justiția începe să-și facă treaba”, a precizat Raisa Ciurel, mama băiatului ucis în urma accidentului rutier.
VIDEO „Poate să-mi propună și 50 de mii de euro, eu nu-mi vând copilul.” La Boldurești, satul cu primar inculpat și o familie singură care vrea dreptate
Nicanor Ciochină este învinuit că pe 19 februarie 2024 l-a accidentat mortal pe Mihai Beșliu și a fugit de la locul faptei. Potrivit anchetei, înainte de a fi prins, pe 21 februarie, fostul primar din Boldurești ar fi încercat să ascundă urmele accidentului, înscenând o altă coliziune cu implicarea mașinii deteriorate. Ulterior, a fost reținut și complicele lui Ciochină, un medic stomatolog, Ion Andronachi. Acesta l-ar fi ajutat pe Ciochină să găsească o mașină identică celei implicate în accident și să monteze plăcuța cu numărul de înmatriculare pe o altă mașină. Andronachi riscă până la trei ani de închisoare, iar Nicanor Ciochină – până la șapte ani de pușcărie. Înainte de a ajunge primar de Boldurești, Nicanor Ciochină a fost, timp de cinci ani, șeful Inspectoratului de Poliție Nisporeni.