Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   ULTIMA ORĂ/ Alexandru Machidon a…

ULTIMA ORĂ Alexandru Machidon a câștigat concursul pentru funcția de procuror general

Sursa foto : CSP

Alexandru Machidon a câștigat concursul la funcția de procuror general. Astăzi, 19 august, în urma probei interviului desfășurat de Consiliul Superior al Procurorilor (CSP). Machidon a acumulat cel mai mare punctaj la proba de interviu – 8,86. Contracandidatul său, Victor Furtuna, a acumulat 8,23 de puncte. Candidatura acestuia urmează să fie propusă președintei R. Moldova, Maia Sandu pentru a fi numit în funcție.

În cursă au fost înregistrați procurorul general interimar, Alexandru Machidon, și procurorul-șef interimar la Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), Victor Furtună.

Concursul pentru funcția de procuror general a fost lansat în luna iunie, iar termenul limită de depunere a dosarelor a fost 21 iulie. Evaluarea candidaților se face pe baza unor criterii stabilite de CSP, printre care: pregătirea profesională, integritatea și calitățile personale. Candidatul care obține cel mai mare punctaj va fi propus președintei R. Moldova, Maia Sandu pentru numire în funcție.

Fotoliul de șef al Procuraturii Generale a devenit vacant la sfârșitul lunii mai, când Ion Munteanu a fost numit judecător la Curtea Supremă de Justiție. Ulterior, Alexandru Machidon, adjunctul de atunci al PCCOCS, a fost numit șef interimar al Procuraturii Generale.

Detalii despre averea și cariera lui Alexandru Machidon

Pe 29 mai, conform unui comunicat de presă emis de Președinție, Maia Sandu l-a prezentat pe noul procuror general interimar, Alexandru Machidon, echipei Procuraturii. Miercuri, 28 mai, Consiliul Superior al Procurorilor l-a desemnat pe Alexandru Machidon în funcția de procuror general interimar. Candidatura lui Machidon a fost susținută de 10 dintre cei 11 membri ai CSP. Doar Aliona Nesterov, care a deținut anterior funcția de adjunctă a procurorului general interimar, nu a votat pentru numirea acestuia.

Două persoane au depus cereri pentru a ocupa funcția: Octavian Iachimovschi, adjunct interimar al procurorului-șef al Procuraturii Anticorupție, și Alexandru Machidon – adjunct al procurorului-șef al PCCOCS.

Alexandru Machidon activează în sistemul procuraturii din iulie 2011, atunci când a fost numit în calitate de acuzator de stat la Procuratura raionului Criuleni. Acesta este membru al Asociaţiei Obştești „Asociația Procurorilor pentru Ordine și Dreptate”, constituită pe 26 septembrie 2019.

Anul trecut, procurorul a obținut venituri salariale brute de 405 637 de lei și a primit 3200 de euro în cadrul unui eveniment de familie.

În februarie 2012 avansează în funcția de adjunct al procurorului raionului Criuleni. Câțiva ani mai târziu, în mai 2023, Machidon a obținut interimatul funcției de procuror-șef al Procuraturii raionului Orhei, iar în iunie 2024, acesta a fost numit să asigure interimatul funcției de adjunct al procurorului-șef al Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale.

Pe 26 februarie 2024, Machidon a fost numit în calitate de adjunct interimar al procurorului-șef al Procuraturii municipiului Chișinău.