Timpul se încălzește ușor: prognoza meteo pentru sâmbătă
Pentru sâmbătă, 11 aprilie, timpul se va încălzi ușor. Potrivit prognozei Serviciul Hidrometeorologic de Stat (SHS), cerul va fi noros. În unele localități se așteaptă precipitații slabe.
Maximile ziua vor oscila între 9-14°C, în timp ce noaptea termometrele vor arăta valori între 0 și 3°C. Vântul va sufla din nord-vest cu o viteză de 18 km/h.
În Chișinău, ziua se vor înregistra până la 9°C. Noaptea se așteaptă 3°C.
Pe 7 aprilie, SHS a anunțat Cod Galben de înghețuri pentru perioada 9-12 aprilie. Pe 9 aprilie, fenomenul va fi izolat, iar „în intervalul 10–12 aprilie, pe arii extinse, în orele nocturne și ale dimineții, se prevăd înghețuri cu intensitatea de -3-1°C”, a anunțat SHS pe 7 aprilie.
