Șoferul de TIR care a intrat cu vehiculul pe contrasens și a izbit violent microbuzul care circula pe ruta Chişinău – Iaşi este cetățean al R. Moldova
Șoferul de TIR care a intrat cu vehiculul pe contrasens și a izbit violent sâmbătă, 15 mai, microbuzul care circula pe ruta Chişinău – Iaşi este cetățean al R. Moldova. Presa română scrie că acesta a condus în şlapi din Italia până la Iaşi și a fost pe punctul de a produce o tragedie în sensul giratoriu de la Vânători.
Aflat în drum spre Vama Sculeni, şoferul din R. Moldova care conducea un camion cu remorcă, a intrat în sensul giratoriu dinspre Bogonos, județul Iași. La ieşirea din sensul giratoriu pe drumul naţional, bărbatul nu a oferit prioritate unui microbuz care venea dinspre Sculeni şi care trebuia să ajungă la Iaşi.
Microbuzul circula pe ruta Chişinău – Iaşi şi era plin cu călători. Norocul călătorilor a fost faptul că TIR-ul nu apucase să le iasă cu totul în cale, astfel că şoferul microbuzului a tras de volan în ultima clipă. Acesta a lovit cabina camionului apoi s-a răsturnat pe mijlocul şoselei, scrie Ziarul de Iași.
Călătorii au fost luaţi prin surprindere, mulţi dintre ei lovindu-se în cădere unii de alţii, iar doi călători care se aflau pe partea unde au intrat în coliziune cu camionul au fost spitalizaţi.
„În accidentul rutier au fost implicate un TIR şi un microbuz. În microbuz se aflau 16 persoane, iar în TIR doar şoferul. Din microbuz s-au evacuat 14 victime, iar două au rămas încarcerate, dar conştiente. Iniţial, două ambulanţe tip B de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean, TIM-ul şi două ambulanţe SMURD au preluat şase pacienţi conştienţi pentru a-i transporta la spital. În total, la spital au fost transportate în total 13 persoane, dintre care 12 adulţi şi un copil, toţi conştienţi”, au precizat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Judeţean Iaşi, pentru Ziarul de Iași.
„În jurul orei 18.45, am fost sesizaţi prin numărul unic de urgenţă 112, cu privire la faptul că pe raza comunei Popricani a avut loc un accident rutier soldat cu victime omeneşti. Din cercetările efectuate până în prezent s-a constatat că un ansamblu de vehicule, format din autocamion şi remorcă, condus de un bărbat de 31 de ani, dinspre localitatea Bogonos către localitatea Vulturi, a intrat în coliziune cu un microbuz condus de un bărbat de 50 ani. În urma impactului, microbuzul s-a răsturnat pe partea carosabilă acroşând totodată un autoturism. În urma accidentului, a rezultat rănirea a 10 persoane, toate din microbuz. Niciunul dintre conducătorii auto nu se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. În cauză a fost deschis dosar penal în care se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă“, au precizat şi reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Iaşi.
Două femei cu vârsta de 59 de ani implicate în accidentul de la Vânători se află în continuare în stare gravă.
„O victimă cu fractură de bazin se află internată la Secţia de Ortopedie a Spitalului Sfântul Spiridon, iar cealaltă care prezenta un traumatism cranian se află la Spitalul de Neurochirurgie Nicolae Oblu”, a declarat prof.univ.dr. Diana Cimpoeşu, coordonator UPU/SMURD Iaşi.
Citește și: