Principală  —  Ştiri  —  Social   —   VIDEO/ Punctul de trecerea a…

VIDEO Punctul de trecerea a frontierei moldo-române Leova – Bumbăta, deschis în regim de testare

Punctul de trecere a frontierei moldo-române „Leova – Bumbăta” a fost deschis marți, 23 mai, în regim de testare. Potrivit Ministerului Afacerilor Interne (MAI), programul de lucru al punctului de trecere a frontierei de stat va fi în regim de zi, în intervalul orelor 08:00 – 20:00. La prima etapă va fi permisă trecerea frontierei, peste podul plutitor, de către unitățile de transport cu masa totală de 3,5 tone.

MAI menționează că prin instituirea acestui punct de trecere a frontierei de stat va fi facilitată traversarea frontierei de către persoane și mijloace de transport, fluidizat traficul transfrontalier și redus timpul de așteptare la celelalte puncte de trecere a frontierei de stat, care acum sunt mai solicitate.

„Punctul de trecere a frontierei „Leova – Bumbăta” este o soluție abordată abordată pe timp de criză, în condițiile bugetare restrânse, născute din nevoia de a conecta R. Moldova la Europa, de a ajuta Ucraina să-i transporte mărfurile, de a sprijini țările Europei în asigurarea unui flux constant de aprovizionare. (…) Am decis deschiderea traficului în regim de testare. Pentru început, punctul de trecere a frontierei „Leova – Bumbăta” va funcționa pentru anumite categorii de transport, pentru ca specialiștii să poată efectua toate analizele necesare asupra unui regim de funcționare optim al punctului de trecere a frontierei. Traversarea va începe pentru microbuze, pentru unitățile de transport de pasageri și pentru autoturisme. Ulterior se va permite traversarea și a automarfarelor”, a declarat ministra Afacerilor Interne a R. Moldova, Ana Revenco.

La eveniment a participat și ministrul Afacerilor Interne din România, Lucian Bode. Oficialul a declarat că „operaționalizarea punctului de trecere a frontierei „Leova – Bumbăta” va contribui la degajarea traficului rutier la vama Albița”.

„Acest punct de trecere a frontierei ,este deschis acum în primă etapă traficului internațional de persoane, în regim de trafic pietonal și rutier, cât și autovehiculelor de până la 3,5 tone, cu câte o arteră de control pe fiecare sens, cu program de funcționare între 8:00 și 20:00”, a declarat ministrul Afacerilor Interne din România, Lucian Bode.

Lucrările de construcție a podului plutitor au început în vara anului 2022, în urma unei decizii a Comisiei pentru Situații Excepționale (CSE) privind instituirea unui nou punct de trecere a frontierei de stat.

Sursa foto: Facebook/Lilia Dabija