Principală  —  Ştiri  —  Social   —   VIDEO/ Membrii Comisiei care analizează…

VIDEO Membrii Comisiei care analizează situația economico-financiară de la CFM: Ultima lovitură, care a doborât CFM este COVID-19

Deputații Partidului Socialiștilor din R. Moldova (PSRM) a oferit detalii dar și concluzii referitor la situația economico-financiară de la Î.S. „Calea Ferată din Moldova”. Declarațiile au fost făcute în cadrul unui briefing de presă.

„Au trecut 20 de zile de când a fost creată Comisia. La prima ședință care a a avut loc la 9 frbruarie s-a stabilit instituțiile unde au fost făcute demersurile ca să lucidăm situația ce s-a creat în perioada 2010 – 2020. Aceste instituții sunt Curtea de Conturi, SIS, CNA, PG, MAI, MF, CMF și APP. La moment am primit răspuns de la PG precum că demersul Comiei este readrestat la PA. CNA a dat răspuns, unde a enumerat dosarele cauzelor penale care au fost deschide în ultimii 10 ani.

Din răspusurile oferite de aceste instituții, Comisia a dedus că nimeni nu a fost tras la răspundere. Am primit răspuns de la SIS și am audiat persoane responsabile de la SIS, care ne-au comunicat că ministerul de resort, APP, Guvern au fost informate despre situația de la CFM. Comisia a primit răspuns și de la MF cu date despre controalele efectuate de către inspecția financiară.

De-a lungul anilor (2010-2010) CFM a fost deposedată de active prin diferite metode. Se cumpărau piese la prețuri exagerate, cumpărau motorină la prețuri exagerate, se fura motorină.

Începând cu anul 2015 până în 2019 au fost elebarate scheme prin care s-au estorcat o mulțime de bani de la CFM.

Ultima lovitură, care a doborât CFM este Covid-19, volumul de lucru a scăzut cu 33%”,
a declarat deputatul socialist Oleg Lipskii.

Totodată, deputatul Platformei DA, Alexandru Slusari susține că singura soluție de salvare a întreprinderii ar fi ca Guvernul să declare urgent Calea Ferată drept obiect strategic cu subordonare directă Executivului.

„Ieri, în cadrul comisiei de anchetă privind situația de la Calea Ferată a avut loc audierea reprezentanților SIS. M-am convins că singura soluție de salvare a întreprinderii ar fi ca Guvernul să declare urgent Calea Ferată drept obiect strategic cu subordonare directă executivului (fără participarea Agenției Proprietății Publice). Urmează să fie elaborat imediat un plan anticriză privind asanarea întreprinderii. În caz contrar Calea Ferată riscă să fie falimentată în câteva luni. Vă amintesc că în 2013, tot pe fundalul unei crize politice, statul a abandonat Banca de Economii și i-a cedat-o grupării Plahotniuc-Șor. Ce a urmat, cunoaștem cu toții”, susține Slusari.

Comisia Parlamentară de control al finanțelor publice a fost creată în urma situației financiare critice la Î.S. „Calea Ferată din Moldova”. Către finele anului 2020, datoria creditoare a întreprinderii constituia 459,4 milioane lei. Restanțele salariale (parțial, pentru luna octombrie și luna noiembrie a anului 2020) constituiau 35,5 milioane lei, iar datoriile la bugetul de stat – 5,5 milioane lei.

În context, membrii comisiei au optat pentru identificarea cât mai rapidă a soluționării problemei ce ține de salariile restanțiere a angajaților întreprinderii „Calea Ferată a Moldovei”.

Comisia de anchetă va antrena în activitatea sa toate autoritățile statului responsabile, va audia părțile și persoanele implicate și va prezenta Parlamentului, în termen de până la 60 de zile, raportul cu privire la rezultatele și concluziile anchetei.

Situația de la ÎS „Calea Ferată a Moldovei” (CFM) a degradat cotinuu începând cu anul 2009. Declarația a fost făcută la 9 februarie, în cadrul unui briefing de presă de către reprezentanții CFM. Totodată, conducerea întreprinderii a venit cu un apel către cei care sunt interesați de situația întreprinderii și au susținut că actuala conducere întreprinde toate măsurile necesare pentru rezolvarea situației.

Totodată, Procuratura Anticorupție a pornit o investigație referitoare la situația economico-financiară de la Î.S. „Calea Ferată a Moldovei”(CFM). Anunțul a fost făcut la 10 februarie, de către deputatul Platformei Demnitate și Adevăr Igor Munteanu.