Ceban, după ce IGP a solicitat intervenția autorităților locale pentru dispersarea protestatarilor de pe bulevard: „Nu autorizează Primăria, nu intervine Primăria”

Primarul capitalei, Ion Ceban, a blocat luni dimineață, 10 octombrie, cu mașinile Primăriei municipiului Chișinău o porțiune din artera principală a bulevardului „Ștefan cel Mare și Sfânt” după ce Inspectoratul General al Poliției (IGP) a anunțat că doar printr-o dispoziție a Primăriei traficul va putea fi restabilit pe artera principală a capitalei, acolo unde au fost instalate corturi de către protestatarii aduși în mod organizat de către reprezentanții Partidului Politic „Șor”.
Astfel, Ceban a venit cu noi acuzații în adresa Guvernului și a declarat că „o asemenea autorizație nu există”.
„(…) Acestea sunt mașinile Primăriei municipiului Chișinău și noi, în mod intenționat, în conformitate cu articolul 225 din Codul Contravențional, am blocat bulevardul Ștefan cel Mare. Eu, personal, voi achita amenda pentru această mică neconformitate și rog și cere scuze o dată în plus de la toții locuitorii municipiului Chișinău pentru aceste cinci minute de intervenție. Cineva intenționat a blocat artera din Chișinău și acel cineva poartă răspundere în conformitate cu legislația în vigoare (…). Nu autorizează Primăria, nu intervine Primăria, intervin organele de poliție în conformitate cu prevederile legislației în vigoare (…). O asemenea autorizație nu există. Este o minciună crasă a Guvernului R. Moldova (…)”, a spus Ceban.
Duminică seara, 9 octombrie, IGP a anunțat că bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt, perimetrul străzilor Sfatul Țării și Maria Cibotari, a fost blocat în contextul corturilor instalate de protestatari „în urma declarației depuse de organizator și acceptată de Primărie” și a menționat că doar printr-o dispoziție a Primăriei municipiului Chișinău traficul va putea fi restabilit.
„Stimați chișinăuieni, vă atenționăm că bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, perimetrul străzilor Sfatul Țării și Maria Cibotari, este blocat în contextul corturilor instalate de protestatari în urma declarației depuse de organizator și acceptată de Primărie. Corturile pot fi înlăturate și traficul reluat la capacitate normală, doar printr-o dispoziție a Primăriei mun. Chișinău”, se anunță în comunicat.
Totodată, Poliția a venit cu un îndemn către protestatari, oameni aduși organizat din toată țara, să își exercite dreptul la libera exprimare în mod pașnic și legal.
„În continuare, îndemnăm toți participanții la protest să-și exercite dreptul la libera exprimare pe cale pașnică, să se conformeze indicațiilor oamenilor legii, restricțiilor impuse de autorități, să nu vină cu mesaje care instigă la agresiune, violență sau alt gen de acțiuni periculoase pentru siguranța cetățenilor”, include comunicatul.
Începând cu 18 septembrie, membri și simpatizanți ai Partidului „Șor” sunt adunați în fiecare duminică la proteste „împotriva guvernării”, în centrul capitalei. Oamenii, preponderent vârstnici, au fost aduși organizat la proteste din mai multe raioane ale țării. După primul protest, pe aleea din fața Parlamentului au fost instalate mai multe corturi. Cei care petrec zile și nopți acolo îi spun „orășelul schimbării”.
Trei dintre reporteri, la câteva zile după ce au participat la protest, au fost remunerați de către persoanele responsabile de recrutarea protestatarilor, așa zisele „patratiste”, cu câte 400 de lei. Banii i-am primit în diferite locații din Orhei, iar tot procesul a fost filmat și documentat de ZdG.
Ziarul de Gardă a realizat mai multe articole și video la subiectul protestelor organizate de PP „Șor”, care pot fi urmărite accesând link-urile de mai jos:
- VIDEO/ Protestatari în chirie. Investigație ZdG sub acoperire: Ne-am infiltrat printre protestatarii lui Șor și vă arătăm, din interior, cum sunt plătiți oamenii aduși organizat la Chișinău și cum funcționează mașinăria de protest – Ziarul de Gardă
- „Maia Sandu să dea mândria jos și să se ducă să vorbească cu Putin să-i dea gaz”. Ipoteze false în care cred protestatarii adunați de Partidul „Șor” în centrul Chișinăului – Ziarul de Gardă (zdg.md)
- VIDEO/ Scrisoare către protestatarii lui Șor: „Noi nu am fost, nu suntem și nici nu vom fi colonie a Americii, ci mai degrabă suntem colonie cu acte în regulă a Rusiei” – Ziarul de Gardă (zdg.md)