Raport Promo-LEX: Ceremonie de arborare a „drapelului” regimului de ocupație la începutul anului școlar și influența tot mai accentuată a Federației Ruse în regiunea transnistreană
Vulnerabilitățile structurale în domeniile educației, securității, spațiului informațional și protecției sociale din regiunea transnistreană se „aprofundează”, conform constatărilor făcute de asociația Promo-LEX în cel de-al treilea raport din acest an privind monitorizarea situației drepturilor omului în regiunea transnistreană, care analizează evoluțiile din perioada 1 iulie–30 septembrie 2026.
Potrivit Promo-LEX, integrarea sistemului educațional în spațiul Federației Ruse se accentuează prin acreditarea instituțiilor de învățământ general în Rusia, emiterea actelor de studii rusești, inclusiv pentru absolvenții instituțiilor educaționale militarizate, și participarea copiilor la programe de educație „patriotică”, îndoctrinare și pregătire militară în Rusia, Belarus și Crimeea ocupată.
„Aceste evoluții accentuează îndepărtarea copiilor și tinerilor de spațiul educațional, cultural și valoric al Republicii Moldova. În plus, din 1 septembrie, în școlile controlate de structurile transnistrene ilegale au fost impuse ceremonii săptămânale de arborare a «drapelului» regimului de ocupație și de intonare a «imnului», transformând ceremoniile școlare în spectacole de propagandă”, se arată în comunicat.
Un alt aspect îngrijorător, potrivit sursei citate, este intenția Tiraspolului de a introduce în școlile cu predare în limba ucraineană manualele rusești de istorie elaborate cu participarea lui Vladimir Medinski, consilier al lui Vladimir Putin, sancționat de Uniunea Europeană pentru rolul său în propaganda guvernamentală rusă. Aceste manuale reproduc narațiunile propagandistice și revizioniste ale Federației Ruse despre războiul împotriva Ucrainei, notează Promo-LEX, precizând că în anul de învățământ 2025–2026, în cele trei școli din Tiraspol, Râbnița și Bender studiau în limba ucraineană 423 de elevi. «»
„Elevii de etnie ucraineană sunt implicați frecvent în activități de propagandă și educație «patriotică» și militarizată, care promovează loialitatea față de regimul de ocupație și așa-numita «identitate transnistreană». Militarizarea copiilor și tinerilor este însoțită de presiuni pentru înrolarea în structurile paramilitare ilegale. Pe fondul deficitului de personal, studenții și absolvenții de studii superioare sunt presați să urmeze pregătire militară și să semneze contracte de lungă durată cu așa-numitul «minister al apărării» de la Tiraspol. Tinerii care refuză riscă să fie supuși represaliilor, inclusiv privării ilegale de libertate”, notează asociația.