Încă trei autobuze trimise de autorități pentru a repatria cetățenii moldoveni blocați în Polonia. Costul unui bilet
Autoritățile de la Chișinău anunță că joi, 30 aprilie, au trimis alte trei autocare pentru a prelua cetățenii moldoveni rămași blocați la hotarul dintre Ucraina și Polonia, care acum două zile nu au încăput în cele două autobuze trimise de către autorități.
Potrivit autorităților, trei autobuze, unul fiind de rezervă, vor porni spre Polonia pentru a prelua cetățenii moldoveni.
În acest context, Agenția Națională Transport Auto (ANTA) informează că au fost deja selectați operatorii de transport rutier, care se vor ocupa de repatria cetățenii moldoveni incluși în listele întocmite de către misiunea diplomatică și oficiile consulare prin completarea chestionarelor puse la dispoziția solicitanților începând cu 29.03.2020, conform procedurii stabilite anterior de către Comisia Situații Excepționale.
Companiile selectate sunt SRL „Gbusiness Transport”, SRL „Xenia Travel” și SRL și „Rute Auto Internaționale” (rezervă).
Potrivit ANTA, costul unui bilet pentru un pasager constituie 28,32 euro (550 lei).
Procesul verbal nr. 3 din 30.04.2020 al ședinței Comisiei pentru selectarea operatorilor de transport rutier:
Zeci de cetățeni moldoveni și-au mai petrecut două nopți în veceurile publice sau în pădurea din apropierea frontierei dintre Polonia și Ucraina. Asta după ce, doar o parte dintre ei au fost preluați marți, 28 aprilie, de autocarele trimise de către autoritățile de la Chișinău pentru a-i transporta în R. Moldova. Oamenii spun că au fost lăsați în continuare la hotarul dintre Polonia și Ucraina pentru că nu au încăput în autocarele trimise de autorități.
Acum câteva zile, mai mulți cetățeni moldoveni, care s-au pornit cu autocarul spre R. Moldova, au rămas blocați la punctul de trecere Korczowa – Krakovets, după ce li s-a comunicat că ruta lor nu este autorizată de către autoritățile de resort.
Oamenii spuneau că s-au pornit acasă cu autocarul întrucât nu au bani pentru a-și cumpăra bilete la cursele charter organizate de autorități.