Principală  —  IMPORTANTE   —   Guvernul României a aprobat majorarea…

Guvernul României a aprobat majorarea alocației de stat pentru copii începând cu 1 ianuarie 2022

Guvernul României a decis ca, începând cu ianuarie 2022, alocația de stat pentru copii să fie majorată și să se acorde, în mod excepțional, o indemnizație suplimentară pentru persoanele cu dizabilități.

Astfel, alocația de stat pentru copii crește, începând cu 1 ianuarie 2022, la 600 de lei pentru copiii cu vârsta de până la doi ani sau până la trei ani, în cazul copiilor cu handicap.

De asemenea, se majorează la 243 de lei alocația de stat pentru copiii cu vârsta cuprinsă între doi ani şi 18 ani, dar și pentru tinerii de peste 18 ani care urmează cursurile liceale sau profesionale, până la terminarea acestora, inclusiv pentru cei cu handicap care urmează o formă de învățământ preuniversitar prevăzută de lege, dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 26 de ani.

Alocația de stat se cumulează cu indemnizația lunară, cu stimulentul lunar sau stimulentul de inserție prevăzute de Ordonanța de Urgență a Guvernului (OUG) nr. 111/2010 privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor.

O altă măsură prevăzută de noul act normativ se referă la acordarea, în mod excepțional, a unei indemnizații suplimentare, cea de-a 13-a, pentru persoanele cu dizabilităţi, indiferent de venituri. Indemnizaţia compensatorie se acordă o singură dată, anul viitor, în luna ianuarie.

Fondurile necesare pentru plata indemnizației compensatorii sunt suportate din bugetul Ministerului Muncii și Solidarității Sociale, prin Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială și agențiile sale teritoriale.