Principală  —  IMPORTANTE   —   Autoritățile de la Chișinău susțin…

Autoritățile de la Chișinău susțin că nu există informații care să confirme mobilizarea de trupe în regiunea transnistreană

Imagine-simbol

Biroul politici de reintegrare al R. Moldova anunță că nu există informații care să confirme mobilizarea de trupe în regiunea transnistreană. Precizarea vine după ce, sâmbătă dimineață, Statul Major al Armatei Ucrainei a anunțat, într-o postare pe Facebook, că din informațiile sale Rusia și-ar fi comasat trupe în regiunea transnistreană, cu scopul unor mișcări de intimidare și chiar în vederea unor posibile atacuri împotriva Ucrainei.

„În legătură cu informațiile apărute azi în spațiul public, privind mobilizarea de trupe din regiunea transnistreană, Biroul vine cu următoarele precizări: Instituțiile statului monitorizează îndeaproape situația de securitate din regiune. În context, ținem să informăm că nu există informații care să confirme mobilizarea de trupe în regiunea transnistreană”, se arată în mesajul autorităților.

Reprezentanții Biroului dau asigurări că autoritățile competente ale R. Moldova vor continua schimbul de informații cu partenerii țării noastre în vederea asigurării stabilității și securității cetățenilor.

Statul Major al Armatei Ucrainei scria sâmbătă dimineață, pe pagina oficială de Facebook, că forțele ruse continuă agresiunea armată împotriva Ucrainei. Trupele se retrag în direcții diferite, probabil cu scopul de a întări trupele de ocupație pentru noi acțiuni ofensive în zonele Slobozhansky, Donețk și Luhansk.