Principală  —  IMPORTANTE   —   Așa-zisele autorități din stânga Nistrului:…

Așa-zisele autorități din stânga Nistrului: autorii tentativei de incendiere a unei clădiri din regiunea transnistreană ar fi cetățeni ai R. Moldova. Tiraspolul solicită PG investigarea comună a incidentului, iar PG spune că solicitarea este în curs de examinare

Așa-numitul ministerul de interne de la Tiraspol a prezentat joi, pe 26 mai, detalii despre tentativa de incendiere a Comisariatului Militar din regiune în data de 13 mai 2022. Potrivit Tiraspolului, organizatorul atacului, care ar avea legături cu „structuri de forță de la Chișinău”, și cele două persoane care au încercat să incendieze Comisariatul ar fi cetățeni ai R. Moldova.

De asemenea, Tiraspolul anunță că l-a reținut, pe 18 mai curent, pe unul din cei trei moldoveni, care ar fi implicați în acel atac. În acest context, așa-numitele autorități din regiunea transnistreană spun că „au propus ca acest caz să fie investigat în comun cu Procuratura Generală (PG)”.

Solicitată de Ziarul de Gardă, procurora Mariana Cherpec, responsabilă de comunicare din cadrul PG ne-a comunicat că, la 25 mai 2022, Procuratura Generală, „prin intermediul unei scrisori semnate de viceprim-ministru pentru Reintegrare Oleg Serebrian, a recepționat solicitarea parvenită de la așa-numitele autorități din Tiraspol, formulată în contextul incidentului legat de incendierea unei clădiri în orașul Tiraspol, care a avut loc la 13 mai 2022”.

„Potrivit acestei solicitări, Tiraspolul exprimă deschiderea de a oferi asistență reprezentanților organelor de urmărire penală competente ale Republicii Moldova în investigarea circumstanțelor acestui incident și în punerea la dispoziție a materialelor acumulate și gestionate de către așa-numitele structuri din regiunea transnistreană. La moment, solicitarea dată este în curs de examinare, nefiind luată încă o decizie asupra circumstanțelor indicate în conținutul acesteia”, a declarat pentru Ziarul de Gardă procurora Mariana Cherpec.

Așa-zisul minister de interne din regiunea transnistreană a anunțat că în dimineața zilei de 13 mai au avut loc două tentative de incendiere a unor clădiri din regiune. Primul caz ar fi fost înregistrat la un depozit de petrol, iar al doilea – lângă clădirea așa-numitului Comisariat Militar din regiune.

Potrivit Tiraspolului, pe 13 mai, în jurul orei 4:15, lângă depozitul de petrol al unei întreprinderi din regiune s-a oprit o mașină din care a ieșit un necunoscut. Acesta a aruncat spre depozit un amestec incendiar și a dispărut. În urma acestui gest s-a aprins iarba de lângă depozit. În scurt timp, incendiul a fost stins.

Aproximativ o jumătate de oră mai târziu, două sticle cu amestec exploziv ar fi fost aruncate în clădirea așa-numitului Comisariat Militar din stânga Nistrului. O sticlă a zburat pe trotuar, iar a doua a rămas blocată în gratiile unui geam al clădirii. Incendiul, de asemenea, a fost stins imediat, potrivit așa-zisului minister de interne de la Tiraspol.

Potrivit sursei citate, în ambele cazuri nu au fost raportate pagube sau victime.

Pe 25, 26 și 27 aprilie, în regiunea transnistreană au avut loc mai multe explozii.

Așa-zisul minister de interne din regiunea transnistreană a anunțat că pe 25 aprilie, persoane neidentificate au efectuat împușcături din aruncător de grenade asupra sediului așa-numitei structuri de securitate din regiunea transnistreană. Ulterior, în noaptea din 25 spre 26 aprilie, presa de la Tiraspol a scris că ar fi fost auzite explozii lângă satul Parkani din regiune, iar în dimineața de 26 aprilie, au fost înregistrate explozii în apropierea satului Maiak, raionul Grigoriopol, fiind avariate două antene de radiocomunicații.

La 26 aprilie, așa-zisele autorități de la Tiraspol au introdus nivelul roșu de alertă de securitate, conform căruia libera circulație din regiunea transnistreană a fost restricționată până pe 10 mai inclusiv.

În contextul acelor incidente, președinta Maia Sandu a convocat ședința Consiliul Suprem de Securitate. După acea ședință, șefa statului a declarat că autoritățile R. Moldova urmăresc cu precauție și vigilență evenimentele care au loc pe teritoriul controlat de regimul de la Tiraspol. Potrivit președintei, în prezent, există tensiuni între diferite forțe din regiunea transnistreană care sunt interesate de destabilizarea situației.

Tot atunci, pe 26 aprilie, Misiunea OSCE în R. Moldova a venit cu o reacție referitor la situația din regiunea transnistreană. În comentariul său, Misiunea OSCE în R. Moldova a condamnat toate încercările de destabilizare a situației din zona de securitate și a îndemnat părțile să păstreze calmul. Detalii aici

După asta, pe 27 aprilie, așa-zisul minister de interne din stânga Nistrului a anunțat că au fost trase focuri de armă dinspre Ucraina în direcția satului Cobasna, unde se află un depozit militar.

O nouă provocare în stânga Nistrului a avut loc pe 3 mai. Așa-numitele autorități de la Tiraspol au anunțat că au doborât o dronă încărcată cu material explozibil în regiunea satului Maiak, raionul Grigoropol. Ulterior, pe 4 mai, așa-numitul minister de interne din regiunea transnistreană a anunțat că la adresele electronice ale unor instituții din stânga Nistrului au venit mesaje anonime despre minarea mai multor clădiri. Potrivit Tiraspolului, peste 20 de clădiri din regiunea transnistreană, inclusiv sediile unor „judecătorii”, mai multe școli și toate gările auto din regiune au fost verificate de specialiști. În urma verificărilor, „dispozitive explozive nu au fost găsite”.

Pe 10 mai, Tiraspolul au prelungit codul roșu de alertă teroristă până pe 25 mai. Ulterior, în regiune a fost stabilit așa-numitul cod galben de alertă de securitate pentru perioada 25 mai-08 iunie 2022.