Principală  —  IMPORTANTE   —   Amenzi de până la 75.000…

Amenzi de până la 75.000 de lei sau până la 2 ani de închisoare pentru organizarea curselor auto ilegale. Proiectul – votat în lectură finală

Participarea conducătorului mijlocului de transport la întreceri, concursuri sau antrenamente neautorizate pe drumurile publice va fi sancționată penal. În ședința de astăzi, Parlamentul a votat în cea de-a doua lectură un proiect de lege pentru modificarea unor acte normative în acest sens.

Potrivit proiectului, Codul penal al Republicii Moldova este completat cu un articol nou care va reglementa desfășurarea curselor ilegale. Astfel,  participarea conducătorului mijlocului de transport la întreceri, concursuri sau antrenamente neautorizate pe drumurile publice se va pedepsi cu amendă în mărime de până la 32 500 lei sau cu muncă neremunerată în folosul comunității de la 180 la 240 de ore cu (sau fără) privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport pe un termen de până la 2 ani.

Totodată, organizarea întrecerilor, concursurilor sau antrenamentelor neautorizate pe drumurile publice se va pedepsi cu amendă în mărime de la 67 500 lei la 75 000 lei sau cu muncă neremunerată în folosul comunității de la 180 la 240 de ore sau cu închisoare de la 1 la 2 ani.