Principală  —  IMPORTANTE   —   Alte 284 de cazuri de…

Alte 284 de cazuri de infectare cu Covid-19 și cinci decese. S-a stins o soră-gospodină de la spitalul din Briceni

Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale (MSMPS) a anunțat despre alte 284 de cazuri noi de infectare cu COVID-19 care au fost confirmate astăzi în R. Moldova, dintre care 12 în Transnistria. Din numărul total de cazuri,  2 sunt de import (Federația Rusă). Instituția a anunțat și despre decesul unei angajate din cadrul secției consultative a Spitalului Raional Briceni, care avea 57 de ani.

Bilanțul persoanelor infectate cu noul Coronavirus a ajuns la 19 208 cazuri.

Total teste efectuate în această zi – 1743, dintre care primar – 1149 şi repetat – 594.

Din numărul total de cazuri din această zi, 13 sunt lucrători medicali: medici – 6, asistenți medicali – 7.

Totodată informăm despre înregistrarea altor decese provocate de COVID-19:

„Deces 636: Cu regret anunțăm decesul dnei Tatiana Iurlova, de 57 ani, care activa în calitate de soră-gospodină, în cadrul  secției consultative a Spitalului Raional Briceni. Aceasta a fost internată la data de 28 iunie, la Spitalul Clinic Republican. Aducem sincere condoleanțe familiei îndurerate și colegilor”, a anunțat MSMPS.

Deces 637: Femeie de 64 ani, din raionul Ocnița. Internată la data de 7 iulie, la Spitalul Clinic Bălți. Comorbidități: urolitiază, pionefroză, insuficiență poliorganică.

Deces 638: Femeie de 58 ani, din mun. Bălți. Internată la data de 30 iunie, la Spitalul Clinic Bălți. Comorbidități: bronșită cronică obstructivă, hepatită virală cronică C, boală renală cronică.

Deces 639: Femeie de 63 ani, din raionul Hîncești. Internată la data de 18 iunie, la Institutul Oncologic. Comorbidități: mielom multiplu, insuficiență renală cronică, trombocitopenie secundară.

Deces 640: Bărbat de 65 ani, din mun. Chișinău. Internat la data de 18 iunie, la Institutul Oncologic. Comorbidități: mielom multiplu, agranulocitoza, boală renală tubulo-interstițială.

Până la ziua de azi, 12 456 persoane au fost tratate de COVID-19.