Principală  —  Ştiri  —  Social   —   A început sesiunea de BAC.…

A început sesiunea de BAC. Absolvenții alolingvi susțin primul examen de bacalaureat

În acest an, examenul național de bacalaureat începe vineri, 4 iunie, și se va încheia pe 22 iunie. Astfel, peste trei mii de absolvenți alolingvi susțin pe 4 iunie proba la limba și literatura română. În sesiunea de examen 2021 sunt înscriși 16 773 de candidați (în sesiunea 2020 – 17305 candidați; 2019 – 17442 candidaţi; 2018 – 18357 candidaţi), dintre care 185 sunt candidați restanțieri din sesiunile anterioare. În total, au fost organizate 93 de Centre de bacalaureat, dintre care 31 vor fi în municipiul Chişinău.

Potrivit Ministerului Educației, Culturii și Cercetării (MECC), vineri, 4 iunie, candidații alolingvi vor susține examenul la limba și literatura română. Pe 8 iunie, toți candidații vor susține examenul la limba de instruire și pe 11 iunie –  la limba străină.

Pe 15 iunie, va avea loc examenul de profil: matematică pentru profilul real, istoria românilor și universală pentru profilul umanist. La fel, examenul la profilul arte și sport.

Pe 18 iunie, candidații vor susține proba de examen la solicitare. Ei pot alege dintre discipline precum: geografia, fizica, chimia, biologia, matematica, istoria românilor și universală și informatica.

Pe data de 22 iunie are loc ultimul examen la limba maternă: ucraineană, bulgară sau găgăuză.

Ministerul Educației, Culturii și Cercetării (MECC) a modificat vineri, 30 aprilie, procedura de testare pentru elevii claselor a 9-12-a, sesiunea de examene 2021. Astfel, pentru organizarea testării naționale în învățământul primar și a examenelor naționale de absolvire au fost descongestionate programele pentru organizarea și desfășurarea testării naționale în învățământul primar, examenele naționale de absolvire a gimnaziului și examenul național de bacalaureat.

Examenele de bacalaureat, din acest an, nu mai pot fi anulate. Un proiect de lege cu privire la anularea examenelor de capacitate, deși a fost înregistrat, nu a fost votat în nicio lectură, și nici nu mai poate fi aprobat de aleșii poporului, deoarece Parlamentul din actuala legislatură a fost dizolvat pe 28 aprilie curent.

Secretara de stat a Ministerul Educației Natalia Grîu a declarat pentru Ziarul de Gardă că ministerul de resort este pregătit pentru organizarea examenelor de capacitate.

În contextul situației pandemici, anul trecut, Parlamentul de la Chișinău a aprobat, în ambele lecturi, proiectul de lege privind anularea examenelor naționale de absolvire a programelor de studii în învățământul general, sesiunea de examene 2020. Proiectul a fost susținut atunci de 76 de deputați. Proiectul de lege a fost aprobat în contextul diminuării riscului de îmbolnăvire cu COVID-19 a elevilor, studenților și cadrelor didactice.