Încă o reacție din România în favoarea Guvernului Sandu: „La Chișinău, dictatura oligarhică trebuie să dispară definitiv”

Uniunea Salvați România (USR) a transmis un mesaj de solidaritate „față de forțele cu adevărat pro-europene de la Chișinău și îndeamnă la responsabilitate în rezolvarea actualei crize politice”. „Este nevoie de o recunoaștere internațională și, în primul rând, din partea României a noului guvern al R. Moldova și de o politică a acestuia care să ducă la reforme și la integrare europeană, fără niciun alt compromis”, se spune într-un mesaj al USR.

Toate forțele politice trebuie să înțeleagă că democrația și votul cetățenilor nu fac obiectul niciunui compromis dictat de alte interese decât cele ale cetățenilor Republicii Moldova! La Chișinău, dictatura oligarhică trebuie să dispară definitiv și este nevoie de un guvern funcțional și recunoscut, capabil și dornic de reforme profunde, care să ducă Republica Moldova în Uniunea Europeană și care să nu cedeze oricăror forme de presiuni venite din Estul Europei! Am încredere în Maia Sandu și în blocul ACUM și sunt convins că va reuși să gestioneze eventuale presiuni care ar putea apărea inclusiv din interiorul coaliției temporare de guvernare”, punctează Dan Barna, președintele USR.

USR susține „necesitatea clarificării deciziilor recente și a statutului Curții Constituționale din R. Moldova și ale altor instituții implicate în evenimentele petrecute la Chișinău în ultimele zile. De aceea, considerăm că este nevoie în continuare de o implicare a forurilor europene și internaționale capabile să aducă astfel de clarificări, printre care se numără și Comisia de la Veneția”, se precizează în comunicat.

Criza democrației din R. Moldova trebuie depășită. Vorbim de instituții capturate și oameni politici care conduc în stil mafiot și în funcție de interesele personale. Ceea ce contează în primul rând este votul cetățenilor, de care niciun om politic nu trebuie să își permită să își bată joc. Acest nou guvern pro-european este așteptat să facă reformele așteptate de atât de mult timp în Republica Moldova și care să ducă România și Republica Moldova într-un viitor european comun”, a transmis și Radu Mihail, senator USR de Diaspora.


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *