Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   Un procuror anticorupție care a…

Un procuror anticorupție care a gestionat mai multe dosare de rezonanță, NU a promovat evaluarea integrității. A demisionat în timpul evaluării, după ce Comisia i-a adresat mai multe întrebări

Procurorul Vladislav Bobrov nu a promovat evaluarea externă a integrității, a anunțat joi, 9 aprilie, Comisia de Evaluare a procurorilor. Acesta a demisionat din funcție în timpul evaluării integrității, iar pentru că procedura de evaluarea era deja „într-un stadiu avansat”, Comisia a constatat că demisia echivalează cu nepromovarea evaluării.

Completul B al Comisiei de evaluare a procurorilor a aprobat, miercuri, 8 aprilie 2026, raportul de evaluare în privința lui Vladislav Bobrov, fost procuror în Procuratura Anticorupție. Raportul constată nepromovarea evaluării, ca urmare a demisiei acestuia din funcție, se precizează într-un comunicat al Comisiei.

Concluzia Completului nu rezultă dintr-o evaluare de fond finalizată a integrității etice și financiare a subiectului în temeiul art. 11 din Legea nr. 252/2023. Deși procedura de evaluare a ajuns într-un stadiu avansat, incluzând colectarea și analiza informațiilor și adresarea de întrebări scrise subiectului, procedura nu a fost finalizată pe fond. În aceste condiții, Completul a aplicat prevederea art. 3 alin. (4) din Legea nr. 252/2023, care stabilește că depunerea cererii de demisie după expirarea a 20 de zile de la notificarea privind inițierea evaluării se echivalează cu nepromovarea acesteia, indiferent de motivul invocat”, se precizează în comunicatul Comisiei.

Aceasta a mai anunțat că „evaluarea subiectului Vladislav Bobrov a fost inițiată la 24 mai 2024, prin notificarea acestuia și solicitarea de a prezenta declarația de avere și interese personale pentru ultimii cinci ani, lista persoanelor apropiate din sistemul judecătoresc, a procuraturii și din serviciul public, precum și chestionarul de etică. Subiectul a transmis documentele în termenul stabilit. De asemenea, Completul a colectat și analizat informațiile relevante evaluării integrității etice și financiare a subiectului și a solicitat clarificări suplimentare într-o rundă de întrebări. La 25 martie 2026, Procuratura Generală a informat Comisia despre cererea de demisie, iar la data de 30 martie curent a emis ordinul privind eliberarea din funcție a procurorului”, a constatat Comisia.

Raportul de evaluare a fost transmis subiectului și Consiliului Superior al Procurorilor (CSP), care urmează să adopte o decizie în termen de 30 de zile. Comisia anunță că raportul va fi publicat pe pagina oficială a Comisiei după expirarea termenului de contestare a deciziei CSP sau în termen de trei zile de la pronunțarea unei hotărâri definitive de Curtea Supremă de Justiție.

Vladislav Bobrov a activat în cadrul Procuraturii Anticorupție, din anul 2016, cu o pauză de câteva luni între lunile mai-august 2019. Anterior, Bobrov a activat în Procuratura Generală și în Procuratura mun. Chișinău. În 2020, după ce Stoianoglo devenise procuror general, el fusese somat să plece din sistem.

De-a lungul timpului, Bobrov a fost procuror în mai multe dosare de rezonanță, în care au fost vizați inclusiv politicieni. De-a lungul timpului, Bobrov a ocupat și funcții de conducere în diferite procuraturi. El a și candidat la funcția de adjunct al procurorului șef-anticorupție.