Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   Procurorul Victor Furtună, desemnat de…

Procurorul Victor Furtună, desemnat de CSP pentru examinarea sesizării cu privire la noi pretinse acțiuni ilegale ale procurorului general suspendat, Alexandr Stoianoglo

Procurorul Victor Furtună a fost desemnat de Consiliul Superior al Procurorilor (CSP), pentru a examina sesizarea cu privire la pretinsele ilegalități comise de procurorul general suspendat, Alexandr Stoianoglo. Decizia a fost luată în cadrul ședinței CSP de vineri, 5 august, iar subiectul a fost examinat în ședință închisă.

Solicitat de Ziarul de Gardă, procurorul Victor Furtună a explicat că subiectul sesizării se referă la pretinse ilegalități de îmbogățire ilicită și spălare de bani.

„Este vorba de îmbogățire ilicită și spălare de bani. (…) Se bănuiește că persoana, prin intermediul personajelor terțe, deține anumite bunuri care depășesc substanțial valoarea bunurilor pe care ar putea dumnealui să le dobândească legal. (…) Deja la moment este proces penal, urmează să fie înregistrat conform legii și partea apărării, dacă va avea careva documente poate să le prezinte. Și deja se va decide, în termen de 30 de zile, să fie pornită sau, după caz, să fie refuzată începerea urmăririi penale”, a explicat procurorul Victor Furtună pentru ZdG.

Procurorul general suspendat, Alexandr Stoianoglo, în privința căruia este aplicată măsura preventivă sub formă de liberare provizorie sub control judiciar, este cercetat pentru corupere pasivă, fals în declarații, abuz în serviciu și depășirea atribuțiilor de serviciu.

Pe 23 mai curent, după mai bine de trei ore de dezbateri, CSP a aprobat raportul Comisiei de evaluare și a acordat calificativul „nesatisfăcător” activității procurorului general suspendat, Alexandr Stoianoglo.

Evaluarea activității lui Stoianoglo s-a încheiat la sfârșitul lunii aprilie, iar un raport în acest sens a fost aprobat de Comisia de evaluare la începutul lunii mai. Membrii Comisiei de evaluare au oferit punctaje de la 0 la 10 pentru fiecare indicator de performanță atribuit lui Stoianoglo.

Raportul Comisiei, întocmit pe 130 de pagini, a trecut în revistă activitatea procurorului general suspendat. Membrii Comisiei de evaluare menționează în raport faptul că în perioada exercitării funcției de procuror general, Alexandr Stoianoglo ar fi tolerat „activitățile aparent legale ale propriilor angajați, procurori care au fost antrenați în instrumentarea defectuoasă și contrară legii a procedurilor disciplinare, a cauzelor penale desființate ulterior prin hotărâri judecătorești sau clasate din lipsă de fapte”. O altă concluzie a raportului relevă faptul că dosarele de interes public major ar fi fost examinate superficial sau prin redirecționarea sesizărilor către alți actori, care nu au dispus de competențe instituționale pentru inițierea investigațiilor penale.

Tot în raport se mai menționează că în perioada exercitării mandatului, Stoianoglo nu ar fi implementat careva „politici viabile” cu privire la resursele umane.

Punctajul final de evaluare acordat de comisie lui Stoianoglo constituie – 2,19 puncte, care corespunde calificativului „nesatisfăcător”.