Procurorii cer o pedeapsă de 10 ani închisoare pentru fostul sportiv, Ion Șoltoianu, care în martie a agresat un bărbat la Botanica și a amenințat cu pistolul câinele acestuia. Următoarea ședința de judecată – peste 3 luni, atunci când judecătorul de caz va revine din concediu – DOC
Procurorii din cadrul Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate şi Cauze Speciale (PCCOCS) au solicitat o pedeapsă de 10 ani închisoare pentru autoritatea criminală, fostul sportiv Ion Șoltoianu, care în martie a agresat un bărbat în sectorul Botanica al capitalei și a amenințat cu pistolul câinele acestuia.
Acum, deși inculpatul continuă să fie deținut în arest preventiv, iar probatoriul a fost deja prezentat, instanța de judecată a stabilit următoarea ședință peste 3 luni, după revenirea magistratului din concediul de odihnă, mai spun procurorii de la PCCOCS.
Este vorba despre magistratul Gheorghe Balan.

Potrivit PCCOCS, solicitarea procurorilor include și pedeapsa pentru păstrarea de muniții și arme de către fostul sportiv.
„Procurorii au prezentat Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, toate probele acumulate, în mai puțin de 3 luni de la pornirea urmăririi penale. Ulterior, judecătorul a prelungit arestul preventiv al inculpatului, la solicitarea procurorilor PCCOCS”, anunță PCCOCS.
În martie curent, fostul sportiv Ion Șoltoianu a agresat fizic un bărbat în sectorul Botanica al capitalei și a amenințat cu pistolul câinele care-l însoțea. Potrivit Procuraturii Generale, faptele au avut loc în curtea unui bloc. Atunci, învinuitul care are vârsta de peste 50 de ani s-a arătat deranjat de prezența câinelui și, după un schimb de replici, a scos arma și a îndreptat-o spre animalul de companie.
În același timp, procurorii PCCOCS de comun cu ofițerii Inspectoratului Național de Investigații continuă urmărirea penală în privința acestuia pentru faptul că a șantajat oameni de afaceri ca să-i întoarcă datorii inventate în sume de 150.000 euro, 11 milioane lei și 200.000 euro. Potrivit legii, până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești finale, acesta se prevalează de prezumția nevinovăției.
ZdG a scris anterior despre trecutul criminal al lui Șoltoianu.
În 2013, fostul sportiv Ion Șoltoianu a fost condamnat la 12 de ani de închisoare pentru omor, păstrare ilegală de arme şi şantaj. Instanța a constatat că în 2011, aflat la terasa unui restaurant din centrul Chişinăului, Şoltoianu l-a împuşcat mortal pe fostul poliţist şi om de afaceri Ion Stratulat. Sportivul a fugit imediat de la locul crimei.
Acesta a fost eliberat în 2019, după ce a obținut o hotărâre de judecată prin care „condițiile inumane și degradante” în care a fost deținut au fost compensate prin reducerea termenului de pedeapsă.