(VIDEO) Primul premier din R. Moldova condamnat la închisoare: 9 ani după gratii

(VIDEO) Primul premier din R. Moldova condamnat la închisoare: 9 ani după gratii
1 vizualizări
27 iunie 2016 | 14:53

Ex-premeirul Vlad Filat, acuzat într-un dosar pentru corupere pasivă și trafic de influență, a fost condamnat acum câteva clipe la 9 ani de închisoare cu executarea pedepsei într-un penetenciar de tip închis, de către magistrații Judecătoriei sectorului Buiucani, după aproape două ore de  deliberări. Judecătorii au confiscat casa ex-premierului, dar și mai multe bunuri, printre care imobile și autoturisme. De asemenea, a fost aplicată o amendă în valoare de 3.000 de unităţi convenţionale și a fost privat de dreptul de a deţine anumite funcţii publice pe o perioadă de 5 ani.  Instanța i-a retras și ordinul de stat „Ordinul Republicii”, acordat de președintele țării. Este primul caz în justiția din R. Moldova când un prim-ministru este condamnat la închisoare. Decizia nu este una definitivă și poate fi atacată la Curtea de Apel în termen de 15 zile. Sentința motivată va fi pronunțată la 1 iulie.

Atât procurorul, cât și apărarea au declarat că vor contesta sentința la Curtea de Apel.

La baza condamnării fostului premier stă autodenunțul primarului de Orhei și businessmanului Ilan Șor, învi­nuit în două dosa­re privind fra­u­de­le de la Banca de Eco­no­mii a Mol­do­vei (BEM). Acesta a declarat că i-a dat lui Vlad Filat mită în valoare de 250 de mili­oane USD. În baza autodenunțului, la 15 octom­brie 2015, lide­rul PLDM a rămas fără imu­ni­tate de depu­tat, după ce pro­cu­ro­rul gene­ral, Cor­ne­liu Gurin, a soli­ci­tat acest lucru în cadrul ședin­ței Par­la­men­tu­lui. Pen­tru aceasta au votat 79 de aleși ai popo­ru­lui.

Filat a fost plasat în arest preventiv, apoi pe numele lui a fost eliberat un mandat de arest pentru 30 de zile, prelungit ulterior de judecători. Dosa­rul penal  a fost tri­mis în jude­cată la sfârşit de decem­brie 2015. Deși societatea civilă a cerut proces public, iar ex-premierul a recurs de mai multe ori la greva foamei, presa n-a avut acces la ședințe. Procurorul a cerut în dezbateri, 19 ani de închisoare, amendă de 60 de mii de lei, confiscarea averii și privarea dreptului de a ocupa funcții publice. Apărarea a calificat pedeapsa „neomenească”, invocând că nu există nicio probă, iar Vlad Filat a afirmat pe rețelele de socializare că acest dosar este un joc politic, regizat de Vlad Plahoniuc, care l-ar fi găsit „țap ispășitor” în futul miliardului.

Autodenunțul martorului Șor, învinuit în două dosare de escrocherie

În auto­de­nunţ, Şor susţine că l-a cunos­cut pe Filat în 2008, în clu­bul de noapte Fla­mingo, iar în 2010, când com­pa­nia sa, „Dufre­mol”, avea un dosar cu cei de la „Le Bri­dge”, ar fi aflat că asu­pra jude­că­to­ru­lui se exer­cită pre­siuni din par­tea pre­mi­e­ru­lui Filat. Pen­tru a soluționa problema, Şor spune că i-a dat lui Filat jumă­tate de milion de dolari, cash, chiar în biroul aces­tuia din Guvern, dar şi cado­uri de 30 mii de euro. Şor a mai comunicat procurorilor că a nego­ciat cu Filat, pe atunci pre­mier, şi comer­ci­a­li­za­rea „pro­du­se­lor petro­li­ere duty-free în zona vamală a R. Mol­dova”. Şor afirmă că Filat ar fi soli­ci­tat pen­tru acest ser­vi­ciu 1 milion de USD, iar el a accep­tat să-i dea banii. Tot­o­dată, cei doi au con­ve­nit ca jumă­tate de milion să fie achi­tat în avans, iar res­tul, când sta­ţi­ile PECO vor fun­cţiona. Şor mai vorbește despre înțelegerea cu Flat de a răs­cum­pera cre­di­tele neper­for­mante ale BEM,  sute de mii de lei la „Franzeluţa” şi CNAM. Numele lui Vlad Plahotniuc apare doar într-un singur episod și într-o lumină pozitivă.

Judecătorii care-i decid soarta lui Filat

Cei trei jude­că­tori care au decis soarta fostului premier sunt Andrei Nicul­cea, Galina Mos­cal­ciuc şi Ser­giu Lazări. Nicul­cea este jude­că­tor din iulie 2015. Îna­inte de a îmbrăca roba de magis­trat, acesta a fost pro­cu­ror, ini­ţial, în rai­oa­nele Can­te­mir şi Cău­şeni, iar din 2010, în secţia judiciar-penală din cadrul Dire­cţiei Judi­ci­are a Pro­cu­ra­tu­rii Gene­rale. Galina Mos­cal­ciuc este jude­că­toare din anul 2005 şi a acti­vat toată cariera în cadrul Jude­că­to­riei Buiu­cani. Mos­cal­ciuc este jude­că­toa­rea care l-a achi­tat pe Ion Perju, poli­ţis­tul învi­nuit de moar­tea lui Vale­riu Boboc, în dosa­rul 7 apri­lie. Ulte­rior, sen­tinţa magis­tra­tei a fost anu­lată de instanţele supe­ri­oare. Ser­giu Lazări este jude­că­tor din anul 1990, fiind şi el fost pro­cu­ror. Lazări a ajuns la Jude­că­to­ria Buiu­cani încă în 1993. Acesta s-a remar­cat în ulti­mii ani printr-o rela­ţie bru­tală cu presa, refu­zând acce­sul la mai multe şedinţe de jude­cată. Lazări este jude­că­to­rul care exa­mi­nează, de mai bine de cinci ani, dosa­rul fos­tu­lui comi­sar adjunct al mun. Chi­şi­nău, Iacob Gume­niţă, fără a pro­nu­nţa sen­tinţa. De câteva luni, Lazări a anu­nţat că a ple­cat în deli­be­rare, fără a anu­nţa data pro­nu­nţă­rii sen­tinţei.

Știrea se actualizează!

Abonează-te pentru a fi la curent cu toate noutățile!

Fiind abonat la Ziarul de Gardă, vei fi mereu informat de cele mai recente evenimente și noutăți! Abonează-te

Radioterapii periculoase la Spitalul Municipal din Bălţi

Ca urmare a investigaţiilor efectuate de Procuratura Generală (PG) în cadrul ÎMSP Spitalul Clinic Municipal Bălţi, s-a stabilit oferirea neautorizată a tratamentelor de radioterapie, prin utilizarea unei instal…
Radioterapii periculoase la Spitalul Municipal din Bălţi

Mica balerină Alexandra Siverenco: „Mă visez o balerină care poate face orice, iar visele, uneori, se împlinesc”

Are doar opt ani, dar ştie ce-şi doreşte. Se visează o balerină care poate orice şi este sigură că visul i se va realiza. Pentru aceasta, a învăţat să accepte critica şi să nu cedeze. Alexandra Siverenco a înce…
Mica balerină Alexandra Siverenco: „Mă visez  o balerină  care poate face orice,  iar visele,  uneori, se  împlinesc”

Brexit, la un pas de o nouă amânare. Cele 3 date propuse pentru ieşirea Marii Britanii din UE

Ambasadorii celor 27 de state membre UE se reunesc luni dimineaţă pentru a discuta despre solicitarea de amânare a Brexitului cu trei luni, relatează duminică AFP şi Reuters, citând surse din cadrul UE, transmi…
Brexit, la un pas de o nouă amânare. Cele 3 date propuse pentru ieşirea Marii Britanii din UE

De ce a eșuat ședința CSP? Răspund doi pretendenți la funcția de șef interimar al PG

Anatolie Istrate susține că ar fi cunoscut despre faptul că ședința de astăzi, 26 iulie, a Consiliului Superior al Procurorilor (CSP) urma să nu aibă loc, iar Viorel Morari afirmă că are semne de întrebare priv…
De ce a eșuat ședința CSP? Răspund doi pretendenți la funcția de șef interimar al PG

VIDEO/ Ce spune Andrian Candu despre fostul guvernator Sergiu Cioclea

Înainte de a anunța candidatura lui Octavian Armașu pentru funcția de guvernator al Băncii Naționale a Moldovei (BNM), președintele Parlamentului, Andrian Candu, a vorbit despre activitatea fostului șef al BNM,…
VIDEO/ Ce spune Andrian Candu despre fostul guvernator Sergiu Cioclea

Rebelii din Ucraina dau asigurări că depozitul de deşeuri radioactive din estul țării este sigur

Rebelii din estul Ucrainei susţinuţi de Rusia au încercat să calmeze temeri cu privire la un depozit radioactiv de la o uzină chimică, afirmând că observatori OSCE pot veni să verifice situaţia, relatează AP în…
Rebelii din Ucraina dau asigurări că depozitul de deşeuri radioactive din estul țării este sigur