Principală  —  IMPORTANTE   —   Misiune încheiată? Colonelul Ion Pricop…

Misiune încheiată? Colonelul Ion Pricop a revenit la SPPS după mai puțin de patru luni în funcția de șef al IP Dubăsari

După ce a fost detașat în ajunul alegerilor prezidențiale, pentru o perioadă de șase luni, în funcția de șef al Inspectoratului de Poliție Dubăsari, instituție care a asigurat respectarea ordinii publice, securitatea secțiilor de votare și a buletinelor de vot din mai multe localități din stânga Nistrului în cadrul scrutinului prezidențial din noiembrie, curent, colonelul Ion Pricop a revenit după mai puțin de patru luni în funcția de șef al Securității Interne din cadrul Serviciului de Protecție și Pază de Stat(SPPS), instituție subordonată președintelui R. Moldova. Informația obținută de ZdG ne-a fost confirmată și de șeful SPPS, Iaroslav Martin.

În octombrie 2020, ZdG a constatat că, în septembrie, cu mai puțin de două luni înainte de alegerile prezidențiale, colonelul Ion Pricop, care deținea funcția de șef al Securității Interne în cadrul Serviciului de Protecție și Pază de Stat (SPPS), a fost detașat, pentru o perioadă de șase luni, în funcția de șef al IP Dubăsari. Dumitru Șișcanu, cel care fusese numit în funcția de șef al IP Dubăsari în iulie 2020, a refuzat să ne spună motivele din care nu mai deținea această funcție.

Detașarea nu a fost făcută publică și urma să fie valabilă timp de șase luni.

Contactat de ZdG, șeful SPPS, Iaroslav Martin, ne-a confimat informația precum că Ion Pricop a revenit în funcția de șef al Securității Interne din cadrul SPPS.

Iaroslav Martin-șeful SPPS

Domnul Pricop a revenit deja în funcția de șef al Securității Interne din cadrul Serviciului de Protecție și Pază de Stat. Decizia a fost luată fără încălcări ale legii. Acesta a revenit în funcție acum căteva zile”, ne-a comunicat șeful SPPS, refuzând să ne ofere mai multe detalii.

Reprezentanții Inspectoratului General de Poliție (IGP) ne-au comunicat că termenul detașării urma să expire la data de 22 decembrie curent. Aceștia ne-au mai spus că SPPS a cerut revenirea lui Pricop la instituție.

IGP

„Cu referire la încetarea detașării domnului Ion Pricop, la funcția de șef al Inspectoratului de Poliție Dubăsari al Inspectoratului General al Poliției, comunicăm următoarele:

În corespundere cu prevederile cadrului normativ (Legea nr.288/2016, art.34; Legea nr.14/2008, art.21; Codul muncii, art.71), detașarea domnului Pricop Ion s-a stabilit pentru o perioadă determinată reieșind din două aspecte:

1. Perioada determinată pentru care funcția era vacantă;
2. Condițiile impuse de legislația muncii. Chiar dacă termenul detașării urma să expire la data de 22 decembrie curent, SPPS ca instituție emitentă a actului administrativ, care asigură detașarea era/este în drept de a dispune încetarea detașării, cu rechemarea la locul de muncă de bază a persoanei detașate, acțiune care de fapt și s-a realizat.

Conducerea Inspectoratului General al Poliției s-a arătat deschisă în vederea continuării raporturilor de serviciu cu ultimul, propunându-i revenirea într-o funcție polițienească.”

La Inspectoratul de la Dubăsari însă urmează să revină la conducere fostul șef, Dumitru Șișcanu, cel care fusese înlocuit de Pricop. În septembrie șeful IGP spunea că a decis înlocuirea acestuia și numirea în funcție a lui Ion Pricop în urma unei analize efectuate la mai multe foste comisariate, inclusiv la Dubăsari unde „se impunea necesitatea urgentă de a ameliora climatul moral-psihologic, consolidarea efectivului, ridicarea profesionismului angajaților” și că „la identificarea conducătorului pentru IP Dubăsari era necesar a lua în calcul faptul că această subdiviziune se află în zona de securitate, iar pentru a deține această poziție sunt inerente unele cunoștințe și abilități specifice”. 

Șeful IGP susținea atunci, că a ajuns la candidatura lui Ion Pricop „reieșind din faptul că din sursa internă nu a fost identificat nici un potențial candidat” și astfel a recurs la examinarea candidaților din rândul foștilor conducători din subdiviziune.

L-am contactat pe Ion Pricop pentru a comenta revenirea sa la SPPS, dar și ce l-a determinat să plece la IP Dubăsari, la propunerea cui și dacă această detașare din ajunul alegerilor a avut vreo legătură cu scrutinul prezidențial. După ce ne-am prezentat, Pricop ne-a comunicat că este la medic și ne-a sugerat să revenim mai târziu. Apelat ulterior în mod repetat, timp de câteva ore, Pricop nu ne-a mai răspuns. Acesta ne-a transmis un mesaj în care a precizat că ne va telefona el, ceea ce până la publicarea acestei știri nu s-a mai întâmplat.

Conform legii cu privire la Serviciul de Protecţie şi Pază de Stat, ofițerii de protecție ai Serviciului pot fi detaşaţi, cu menţinerea lor în funcţie, în organizaţii internaţionale şi autorităţi ale administraţiei publice doar pentru executarea unor funcţii în interesul statului, beneficiind de toate drepturile şi înlesnirile prevăzute de lege. 

În 2015 se pensiona din MAI, iar în 2020 pleca și revenea peste câteva zile în SPPS

Ion Pricop activează în structurile de forță din 1995, când s-a angajat în MAI. De-a lungul anilor a deținut diverse funcții, inclusiv de conducere, fiind vicecomisar apoi comisar-șef al IP Dubăsari. În 2015, fiind șef al IP Dubăsari, s-a pensionat din MAI. Peste câteva luni a revenit în poliție în funcția de locțiitor al comandantului Batalionului de Patrulare Sud al INP.

În octombrie 2017, s-a angajat în cadrul SPPS, în subdiviziunea responsabilă de securitatea internă. Ulterior, a fost avansat și a devenit șef adjunct al respectivei direcții, iar în ultimele luni deținea funcția de șef al securității interne. În august 2019, fiind șef adjunct de direcție, printr-un decret al președintelui Dodon, Pricop a devenit membru al Colegiului SPPS. Două luni mai târziu, a fost înlocuit cu o altă persoană. Tot în august 2019, după doar doi ani de activitate în cadrul SPPS, Igor Dodon i-a conferit lui Ion Pricop Medalia „Meritul Militar”, pentru „îndeplinirea ireproşabilă a datoriei de serviciu, contribuţie la organizarea şi desfăşurarea măsurilor de protecţie şi pază și înalt profesionalism”.

Pe 23 august 2019, Ion Pricop (al doilea din dreapta), împreună cu alți colegi de la SPPS, au fost decorați de președintele Dodon

În iunie, curent, Pricop și-a dat demisia de la SPPS, ridicând și o indemnizație de 327 de mii de lei la plecarea din funcție. Câteva zile mai târziu, pe 11 iunie, acesta a fost reangajat. Demisia și reangajarea în aceeași funcție la scurt timp este o practică frecventă printre angajații structurilor de forță aflați la pensie. Motivul ar fi dorința acestora de a obține recalcularea pensiei și, respectiv, majorarea acesteia. După ce se concediază, aceștia depun cerere de recalculare a pensiei la Casa Națională de Asigurări Sociale, iar odată ce le este aprobată cererea, se reangajează, urmând să obțină recalcularea pensiei în instanța de judecată. Pricop a fost detașat la IP Dubăsari la trei luni după ce a revenit la SPPS, în septembrie 2020, într-o funcție inferioară ca și statut celei pe care o deținea în acel moment la SPPS.

SPPS – o fortăreață a PSRM, cu relații care duc în raionul Dubăsari

SPPS este un organ de stat cu atribuţii speciale în domeniul securităţii statului, specializat în asigurarea protecţiei demnitarilor R. Moldova. În iunie 2019, în urma unor modificări de legislație, instituția a trecut din subordinea Parlamentului în cea a președintelui R. Moldova. Potrivit noilor prevederi, președintele are dreptul să decidă asupra acordării protecției demnitarilor de stat, inclusiv asupra pazei sediilor de lucru, reședințelor și obiectelor de importanţă majoră, precum şi să numească conducerea Serviciului. La câteva zile după aceste modificări, Igor Dodon l-a numit în funcția de șef al SPPS pe colonelul Iaroslav Martin.

Tot atunci, în funcția de director adjunct a fost numit Petru Corduneanu, fost consilier municipal și fost deputat PSRM. 

Șeful poliției de frontieră, Corneliu Groza a depus la 14 decembrie curent, un raport de demisie din funcție. Potrivit unor surse, Groza ar urma să fie schimbat în funcție de șeful-adjunct al Serviciului Pază și Protecție de Stat, fostul deputat PSRM și unul din apropiații președintelui în Exercițiu, Petru Corduneanu.

ZdG a scris anterior că în cadrul SPPS, la scurt timp după învestirea lui Igor Dodon în funcția de președinte, au fost angajați Serghei Juncu, fratele nașei sale de cununie și Lilian Filipov, unul dintre finii săi de cununie. Lilian este unul dintre feciorii lui Grigore Filipov, președintele socialist al raionului Dubăsari, deținător al ordinului „Gloria Muncii”, primit de la președintele Dodon în aprilie 2019. Fratele lui Lilian, Vadim Filipov, este membru al Comisiei Electorale Centrale, propus în funcție de către PSRM. 

În vara acestui an, în public au apărut imagini video în care Grigore Filipov ar fi dat bani unor persoane din stânga Nistrului pentru ca acestea să voteze cu PSRM și candidatul acestui partid la alegerile parlamentare din februarie 2019.