Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   LIVE/ Ședință CSP: Au fost…

LIVE Ședință CSP: Au fost desemnați câștigătorii celor 10 funcții de procuror scoase la concurs

Captură de ecran/Youtube.com

Membrii Consiliului Superior al Procurorilor (CSP) s-au întrunit joi, 23 iulie, în ședință pentru a examina 10 subiecte. Conform agendei, procurorul general a depus un demers cu privire la eliberarea acordului în vederea suspendării din funcție a unui procuror. Totodată, Consiliul a desemnat câștigătorii concursurilor anunțate la 23 aprilie, absolvenți ai Institutului Național al Justiției.

CSP urmează să examineze și două rapoarte negative ale Comisiei de evaluare a procurorilor, emise în privința procurorilor Ghenadie Pîrlii și Eduard Varzar.

UPDATE 10:20 După trei zile de audieri, CSP a desemnat câștigătorii concursurilor anunțate la 23 aprilie, absolvenți ai Institutului Național al Justiției, pentru ocuparea funcțiilor vacante. Astfel, CSP propune procurorului general numirea:

  • procuror în Procuratura Ungheni, oficiul Nisporeni (1 funcție) – Nicoleta Nicolaev (Gîdilica)
  • procuror în Procuratura Bălți, oficiul Principal (3 funcții) – Mihai Ghimp, Artiom Cocieri și Gheorghe Todirean
  • procuror în Procuratura Edineț, oficiul Principal (1 funcție) – Dionisie Spînu
  • procuror în Procuratura Hîncești, oficiul Principal (2 funcții) – Victoria Munteanu și Nina Ursu
  • procuror în Procuratura Soroca (2 funcții) – Sergiu Nazarenco (oficiul Florești) și Ștefan Arseni (oficiul Prinicial)
  • procuror în Procuratura Strășeni, oficiul Călărași (1 funcție) – Rozalina Malcoci

Cel mai mare punctaj a fost acumulat de Victoria Munteanu – 86,074 puncte, Nina Ursu – 86,018 și Rozalina Malcoci – 84,89.

Pentru absolvenții Institutului Național al Justiției, punctajul total obținut în concurs se calculează de Consiliu, după formula:

0,6 x INJ + 0,2 x CSEP + 0,2 x CSP, unde
INJ constituie nota medie generală de absolvire a Institutului Național al Justiției
CSEP constituie punctajul acordat de Colegiul pentru selecția și evaluarea procurorilor;
CSP constituie punctajul acordat de CSP.

La concursul pentru cele 10 funcții s-au înscris 32 de candidați, dintre care doi s-au retras ulterior.