Grațierea lui Nicolai Șepeli, suspectat de organizarea tentativei de asasinat a unor persoane publice din Ucraina, acordată la solicitarea Procuraturii pe baza statutului de victimă a traficului de persoane
Președinția susține că grațierea lui Nicolai Șepeli, suspectat de organizarea tentativei de asasinat a unor persoane publice din Ucraina, acordată în 2022, a fost decisă „în baza demersurilor Procuraturii Generale” și a concluziilor Comisiei de profil, care l-a considerat victimă a traficului de ființe umane. Decretul a fost revocat în februarie 2026 după ce autoritățile au informat că acesta ar face parte dintr-un grup criminal ce pregătea asasinate în Ucraina.
Procuratura a cerut grațierea: „victimă a traficului de ființe umane”
Potrivit Președinției, în martie 2021, Procuratura Generală a transmis Președinției cererea de a examina grațierea pentru șase cetățeni moldoveni condamnați în Federația Rusă, inclusiv Nicolai Șepeli, condamnat pentru tentativă de circulație ilegală a drogurilor „în scop de înstrăinare, săvârșită în proporții deosebit de mari”.
„În susținerea cererii de grațiere […] s-a menționat că Șepeli Nicolai […] este o victimă a traficului de ființe umane, care – sub pretextul de a fi angajat oficial […] în calitate de curier, prin înșelăciune – a fost recrutat și transportat în Federația Rusă”, arată Președinția. Procuratura a investigat un dosar de trafic în care mai mulți moldoveni ar fi fost duși în Rusia „sub pretextul […] transportării de suplimente nutritive pentru sportivi”, fără a ști că vor distribui droguri.
Instituția prezidențială mai menționează că „circumstanțele constatate de organele competente din Republica Moldova nu au fost cunoscute de instanțele din Federația Rusă” la condamnare, iar revizuirea sentințelor era posibilă doar de către statul de condamnare. După ce Rusia a refuzat, la 15 iunie 2021, inițierea revizuirii, Procuratura a reiterat solicitarea de grațiere.
Doar Șepeli, propus spre grațiere: fără antecedente și cu statut confirmat de victimă
Cazul a fost examinat de Comisia pentru grațiere în ședințele din 27 decembrie 2021 și 3 martie 2022, unde au fost audiați reprezentanți ai PCCOCS, Ministerului Justiției și Centrului „La Strada”. „Urmare audierilor, doar condamnatul Șepeli Nicolai a fost propus spre grațiere, singurul fără antecedente penale”, se spune în răspunsul Președinției.
Comisia a invocat „executarea în cea mai mare parte a pedepsei”, comportament adecvat în detenție, lipsa sancțiunilor disciplinare, legături familiale și loc de trai stabil, precum și evaluări psihologice favorabile. Reprezentantul PCCOCS „a susținut demersul de clemență” și a prezentat informații că persoana avea statut de victimă într-un dosar de trafic, confirmat și de „La Strada”.
„Având în vedere ansamblul acestor circumstanțe, Comisia a votat în favoarea aprobării cererii de grațiere cu majoritate de voturi (cu un vot împotrivă și o abținere)”, precizează Președinția. Decretul de grațiere a fost semnat la 11 aprilie 2022, „cu perioadă de probațiune, în partea neexecutată a pedepsei”.
Grațiere revocată în 2026: suspiciuni de implicare în comploturi de asasinat
Pe 19 februarie 2026, decretul a fost revocat după „informații noi aduse la cunoștință de către autoritățile abilitate”, inclusiv că persoana grațiată „ar face parte dintr-un grup criminal organizat, suspectat ca având scopul de a pregăti asasinarea unor persoane din Ucraina”. Executarea revocării a fost pusă în sarcina autorităților competente.
Președinția anunță și verificări: „se realizează verificări asupra procedurii de examinare a cauzei de grațiere […], a procesului de colectare a informațiilor […], a modului de monitorizare și executare a perioadei de probațiune, inclusiv pentru a îmbunătăți mecanismele de verificare și prevenire pe viitor”.
Dosarul omorurilor la comandă ale persoanelor publice ucrainene
În dimineața de 19 februarie, oamenii legii din R. Moldova și Ucraina au desfășurat acțiuni de urmărire penală într-o investigație comună privind pregătirea lichidării fizice a mai multor persoane publice ucrainene, activități infracționale despre care autoritățile afirmau că ar fi fost dirijate de serviciile speciale rusești.
Conform autorităților ucrainene, printre potențialele ținte s-ar fi aflat Andrii Yusov, reprezentant pentru comunicare strategică al Direcției Principale de Informații a Ministerului Apărării din Ucraina și vicepreședinte al Sediului Central de Coordonare pentru Tratamentul Prizonierilor de Război. La fel, potrivit informațiilor din dosarul penal gestionat la Chișinău de Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), țintele asasinatelor ar fi un jurnalist cunoscut (Dmitri Gordon, n.r.), inclus în Rusia pe lista „extremiștilor” și anunțat în urmărire, unul dintre conducătorii unei întreprinderi strategice de stat, militari activi ai Direcției Principale de Informații a Ministerului Apărării al Ucrainei, inclusiv luptători ai Legiunii Străine din cadrul Direcției Principale de Informații a Ucrainei.
În schimbul executării asasinatelor, executanții ar fi urmat să-și primească remunerările pe portmonee electronice de la organizatorul (care s-ar afla în Ucraina) al grupului infracțional, pentru ca astfel să evite deconspirarea lor de către autorități, scrie IGP.
Oamenii legii au stabilit că pregătirile pentru omorurile la comandă au început în decembrie 2025. În această primă etapă a schemei de pregătire a asasinatelor, bănuitul reținut ar fi convins două persoane din Moldova să călătorească spre Kiev pentru tatonarea terenului. Acolo, cei doi bărbați recrutați și-au deghizat activitatea în rol de curieri ai unei companii de livrare a mâncării. În realitate, aceștia ar fi aflat informațiile solicitate despre persoanele ce ar fi urmat să fie omorâte, se arăta în comunicat.
În a doua etapă, tot în decembrie 2025, bănuitul ar fi primit de la superiorii grupului infracțional indicația să găsească persoane care pot folosi arme, ceea ce acesta ar fi și făcut: ar fi convins 11 persoane (identificate până acum) cu rol de asasini în Ucraina.
Ulterior, la indicația bănuitului și a organizatorului grupului infracțional, executanții omorurilor planificate în Ucraina ar fi făcut rost de arme și muniții. În final, membrii grupului infracțional au studiat traseele de deplasare ale victimelor pentru ulterioară executare a omorurilor și și-au repartizat rolurile – de la împușcare până la aruncarea în aer a automobilului și executarea propriu-zisă a comenzii de omor. Totuși, aceștia au fost reținuți atât în Moldova, cât și în Ucraina, înainte să poată executa asasinatele, se arăta în comunicatul de presă.
Conform IGP, bănuitul principal cu rol de recrutor este din Chișinău și are vârsta de 30 de ani, iar anterior a fost condamnat în Rusia pentru trafic de droguri. ZdG a scris că este vorba despre Nicolai Șepeli, anterior condamnat de Judecătoria orașului Starâi Oskol, regiunea Belgorod, Federația Rusă, transferat pentru continuarea executării pedepsei penale cu închisoarea în instituțiile penitenciare ale R. Moldova.