Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   Experții Băncii Mondiale, despre necesitățile…

Experții Băncii Mondiale, despre necesitățile din sectorul justiției

În sectorul justiției din R. Moldova există o necesitate stringentă de inițiere a unui centru unic pentru instruirea inițială și continuă a funcționarilor publici, inclusiv on-line, iar sistemul probațiunii, executarea hotărârilor judecătorești și utilizarea noilor tendințe IT în procesele justiției sunt domeniile de interes pentru cooperare ale Ministerului Justiției cu posibili finanțatori externi. Aceastea sunt constatările experților Băncii Mondiale, care au avut o întâlnire în cadrul misiunii acestora de studiere a cadrului instituțional din sectorul justiției, cheltuielile publice și aplicarea tehnologiilor informatice.

Sistemul probațiunii, executarea hotărârilor judecătorești și utilizarea noilor tendințe IT în procesele justiției sunt domeniile de interes pentru cooperare ale ministerului de resort cu posibili finanțatori externi. Este necesară o abordare complexă de uniformizare a tuturor proceselor on-line, inclusiv pentru subvenționarea lor printr-un efort conjugat.

Experții au evidențiat necesitatea stringentă de inițiere a unui centru unic pentru instruirea inițială și continuă a funcționarilor publici, inclusiv on-line, în domeniul elaborării, menținerii, dezvoltării sistemelor informaționale și determinarea pentru administrarea unor platforme interconectate, ce ar „comunica” între ele zilnic.

Ministrul Justiției, Vladimir Cebotari, a dat asigurări că în proces de lucru este standardizarea funcțiilor probațiunii și ale executorilor judecătorești, prin intermediul unor programe electronice, ce trebuie să uniformizeze practica acestor instituții, să formeze standardul de calitate și să asigure o aplicare constantă și efectivă a legislației.

Ministrul Justiției s-a referit, în cadrul întrunirii, la necesitatea prioritizării măsurilor de aplicare a legislației privind noua hartă de amplasare a instanțelor de judecată, dar și eforturile de modernizare a sistemului penitenciar.