Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   DOC/ Fosta judecătoare Svetlana Tizu…

DOC Fosta judecătoare Svetlana Tizu nu mai poate reveni în funcție. Hotărârea CSJ

Foto: Anticoruptie.md

Curtea Supremă de Justiție (CSJ) a respins cererea de chemare în judecată depusă de Svetlana Tizu, una dintre cele cinci magistrate achitate într-un dosar de corupere pasivă și pronunţare a unei decizii contrare legii, împotriva Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), prin care aceasta a solicitat anularea hotărârii prin care a fost demisă. Hotărârea a fost pronunțată la 9 aprilie 2026 și este irevocabilă.

Fosta judecătoare Svetlana Tizu a fost achitată, în aprilie 2022, în dosarul celor cinci judecătoare inculpate pentru corupție, intentat în octombrie 2018.

Svetlana Tizu este una dintre judecătoarele căreia Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) i-a respins solicitarea de a fi înaintată pentru a fi numită în funcția de judecător până la atingerea plafonului de vârstă și a propus eliberarea sa din funcție. Tizu a contestat hotărârea CSM, solicitând instanței supreme de judecată să suspende executarea actului până va lua o decizie privind anularea. Apoi, CSJ a respins, în mai 2024, cererea Svetlanei Tizu cu privire la suspendarea actului administrativ contestat – hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 474/30 din 24 octombrie 2023, ca neîntemeiată.