Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   Cum întreprinzători și foști angajați…

Cum întreprinzători și foști angajați FISC ar fi prejudiciat statul cu circa șase milioane de lei

Trei persoane au fost reținute la 25 septembrie după ce procurorii Procuraturii pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale (PCCOCS), în comun cu Inspectoratul Naţional de Investigaţii, au efectuat 27 de percheziţii în cadrul unei cauze penale pornită pe faptul evaziunii fiscale a întreprinderilor, în proporţii deosebit de mari.

Procurorii au stabilit că din 2015 până în prezent, un grup criminal organizat, format din întreprinzători şi foşti angajaţi de la FISC, controlând direct sau prin intermediul persoanelor interpuse activitatea a peste 10 agenţi economici din mun. Chişinău, care au ca gen de activitate gestionarea restaurantelor şi cafenelelor, au obţinut venit nedeclarat încasat de la punctele comerciale, de peste 18 000 000 lei, fapt ce ar fi generat neachitarea impozitelor, prejudiciind în proporţii deosebit de mari bugetul public naţional cu peste 5 760 000 lei.

Într-un comunicat de presă, Procuratura Generală precizează că în urma efectuării percheziţiilor au fost depistate şi ridicate mijloace financiare în sumă de 209 157 lei (necontabilizate corespunzător pentru o zi de activitate), calculatoare, aparate de casă, suporturi electronice pe care se păstrează evidenţa contabilă, documente fiscale şi documente contabile, înscrisuri de ciornă, precum şi alte obiecte şi documente.

Cele trei persoane reținute sunt bănuite de de evaziune fiscală în proporţii deosebit de mari și riscă închisoare de până la 6 ani sau amendă în mărime de la 3350 la 5350 unităţi convenţionale, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani. Pentru o astfel de infracțiune, persoana juridică se pedepseşte cu amendă în mărime de la 4000 la 7000 unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate sau cu lichidarea persoanei juridice.