Principală  —  IMPORTANTE   —   CC a respins solicitarea de…

CC a respins solicitarea de suspendare a acțiunii articolului care prevede evaluarea performanțelor procurorului general. Sesizarea în fond depusă de Stoianoglo urmează să fie examinată – DOC

Curtea Constituțională (CC) a respins solicitarea de suspendare a acțiunii articolului 31/1 din Legea cu privire la Procuratură, care prevede evaluarea performanțelor procurorului general. Astfel, sesizarea în fond depusă de Iurie Mărgineanu, unul dintre avocații procurorului general suspendat, Alexandr Stoianoglo, urmează să fie examinată de CC.

„(…) A fost emisă decizia cu referire la solicitarea de suspendare a acțiunii articolului 31/1 alin. (5) din din Legea nr. 3 din 25 februarie 2016 cu privire la Procuratură care a fost contestată. Deci, Curtea urmează să se expună pe sesizarea propriu-zisă”, a declarat Stanislav Pavlovschi, purtătorul de cuvânt al CC pentru Ziarul de Gardă.

Înalta Curte a constatat faptul că „autorul sesizării nu a invocat niciun risc care ar putea fi provocat de norma contestată și nu a prezentat niciun argument în motivarea solicitării de suspendare a acțiunii normei contestate”.

Decizia Înaltei Curți a fost emisă pe 12 iulie curent.

Se respinge solicitarea de suspendare a acțiunii articolului 31/1 alin. (5) din Legea nr. 3 din 25 februarie 2016 cu privire la Procuratură. Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării și se publică în Monitorul Oficial al R. Moldova”, arată decizia CC.

d_102_2022_108g_2022_rou by Milena Onisim

La începutul lunii iulie curent, magistrații Curții de Apel Chișinău (CA) au admis cererea avocaților procurorului general suspendat, Alexandr Stoianoglo, care au contestat constituționalitatea articolului 31/1 din Legea cu privire la Procuratură, care prevede evaluarea performanțelor procurorului general. Astfel, dosarul lui Stoianoglo a fost remis la CC.

Sorina Ștefârță, purtătoarea de cuvânt a Președinției, a declarat anterior pentru ZdG că șefa statului, Maia Sandu, nu va semna decretul de demitere a procurorului general suspendat, Alexandr Stoianoglo, înainte ca să existe o decizie a instanței judecătorești pe această cauză.

Curtea Europeană pentru Drepturile Omului (CtEDO) a comunicat Guvernului de la Chișinău cererea procurorului general suspendat, Alexandr Stoianoglo, și a cerut explicații cu privire la dosarul în care acesta este cercetat pentru corupere pasivă, fals în declarații, abuz în serviciu și depășirea atribuțiilor de serviciu. Informația a fost făcută publică de către Victor Munteanu, unul dintre avocații procurorului general suspendat, pe 28 iunie curent.

Ulterior, Dumitru Obadă, agent guvernamental al R. Moldova în fața CtEDO, a declarat pentru Ziarul de Gardă că autoritățile de la Chișinău vor formula o poziție oficială prin care vor răspunde solicitărilor CtEDO pe marginea dosarului procurorului general suspendat, Alexandr Stoianoglo, până în luna septembrie. Potrivit agentului guvernamental al R. Moldova în fața CtEDO, în prezent, autoritățile de la Chișinău evaluează cererea Înaltei Curți.

Pe 23 mai curent, după mai bine de trei ore de dezbateri, CSP a aprobat raportul Comisiei de evaluare și a acordat calificativul „nesatisfăcător” activității procurorului general suspendat, Alexandr Stoianoglo.

Soarta demiterii lui Stoianoglo din funcția de procuror general va fi decisă de Curtea Constituțională. Curtea de Apel Chișinău a admis cererea avocaților care au contestat constituționalitatea unui articol din Legea cu privire la Procuratură