Principală  —  IMPORTANTE   —   A fost semnat Acordul de…

A fost semnat Acordul de lucru privind cooperarea dintre Parchetul European și Procuratura Generală a R. Moldova

Procurora-șefă europeană, Laura Codruța Kövesi, și procurorul general interimar Dumitru Robu au semnat miercuri, 13 iulie, acordul de lucru privind cooperarea dintre Procuratura Generală a Republicii Moldova și Parchetul European.

Potrivit Procuraturii Generale, în temeiul Acordului enunțat, părțile au stabilit o cooperare strânsă în vederea protejării prin mijloace de investigare și urmărire penală a intereselor financiare ale UE și ale R. Moldova.

„Scopul acordului de lucru este de a facilita cooperarea judiciară în materie penală și schimbul de informații între părți.

Principalele domenii reglementate de Acordul interinstituțional încheiat între Procuratura Generală a Republicii Moldova și Parchetul European se referă la:

– cooperare în materie de obținere a probelor sau obținerea extrădării persoanelor căutate;

– indisponibilizarea bunurilor infracţionale, prin aplicarea sechestrelor sau prin emiterea ordinului de îngheţare;

– constituirea echipelor comune de anchetă”, anunță Procratura Generală într-un comunicat.

La fel, s-a convenit între părți, că Parchetul European, la cererea Procuraturii Generale din R. Moldova, poate sprijini în exercitarea funcțiilor sale, prin schimbul de bune practici în ceea ce privește investigarea și urmărirea penală a infracțiunilor financiare și a corupției.

Acordul a fost semnat în urma unei întâlniri dintre conducerea Procuraturii Generale, Procuraturii Anticorupție și PCCOCS, cu procurora-șefă a Parchetului European, Laura Codruța Kövesi, aflată în vizită de lucru la Chișinău.

„În cadrul întrevederii, părțile au vorbit despre evoluțiile înregistrate în procesul de investigare a cazurilor de corupție, inclusiv cele de corupție la nivel înalt și perspectivele de colaborare a Procuraturii Generale a Republicii Moldova cu Parchetul European, prin realizarea schimbului de informații și experiență, dar și cooperare operațională la investigarea cazurilor ce țin de competența instituțiilor”, anunță Procuratura Generală într-un comunicat.

Potrivit PG, procurorul general interimar, Dumitru Robu, în cadrul discuțiilor a menționat, că pentru Procuratura R. Moldova, la moment constituie priorități investigarea dosarelor de corupție, a celor de delapidare a patrimoniului statului, dar și urmărirea bunurilor infracționale. Totodată, procurorii din R. Moldova sunt disponibili în continuare pentru interacțiune la efectuarea investigațiilor în comun cu omologii de peste hotare.

La rândul său, procurora-șefă a Parchetului European, Laura Codruța Kövesi a comunicat că Parchetul European, în limitele competenței va sprijini activitatea Procuraturii R. Moldova.

Marți, 12 iulie, în timpul unei conferințe de presă comune cu ministrul Justiției, Sergiu Litvinenco, procurora-șefă europeană, Laura Codruța Kovesi a declarat că Parchetul European este pregătit să ajute autoritățile naționale din Republica Moldova pe calea aderării la UE. „Un prim pas concret este semnarea în cursul zilei de mâine a unui acord de cooperare cu Parchetul General al Republicii Moldova”.

Șefa Parchetului European, Laura Codruța Kövesi, efectuează în perioada 12-14 iulie o vizită în R. Moldova.

Oficialul european a avut întrevederi cu președinta Maia Sandu, prim-ministra Natalia Gavrilița, ministrul Justiției, Sergiu Litvinenco.

Laura Codruţa Kovesi a ocupat funcția de procuroră-șefă a Direcției Naționale Anticorupție (DNA) din România din 2013 până în 9 iulie 2018. Înainte de această funcție, Kovesi a fost procuroră la Sibiu și procuroră generală a României. La data numirii, în 2006, Kovesi a fost prima femeie și cel mai tânăr procuror general din istoria României. Ea este, de asemenea, după decembrie 1989, singurul procuror general care și-a dus mandatul până la capăt