Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   VIDEO/ Președintele Ucrainei îi cheamă…

VIDEO Președintele Ucrainei îi cheamă pe ruși să protesteze împotriva capturării de către forțele ruse a Centralei Nucleare Zaporojie

Președintele ucrainean Volodimir Zelensky a făcut vineri, 4 martie, apel public de nesupunere civilă, îndemnându-i pe ruși să protesteze împotriva acaparării de către forțele ruse a celei mai mari centrale nucleare din Europa, scrie Reuters.

O clădire de la centrala nucleară Zaporijie a fost incendiată în timpul unor lupte intense, au declarat vineri autoritățile ucrainene, declanșând temeri de un potențial dezastru nuclear. Ulterior, incendiul a fost stins.

„Oameni ruși, vreau să vă fac apel: cum este posibil acest lucru? La urma urmei, am luptat împreună în 1986 împotriva catastrofei de la Cernobîl”, a spus el într-un discurs televizat, evocând amintiri despre cel mai mare dezastru nuclear din lume.

„Trebuie să… să ieși în stradă și să spui că vrei să trăiești, vrei să trăiești pe pământ fără contaminare radioactivă. Radiațiile nu știu unde este Rusia, radiațiile nu știu unde sunt granițele țării tale”, a menționat liderul ucrainean.

Un incendiu a izbucnit vineri dimineața la un complex din sudul Ucrainei care găzduiește cea mai mare centrală nucleară din Europa, după ce trupele ruse au tras în zonă, a anunțat guvernul ucrainean.

The New York Times a verificat videoclipuri de la incendiul de la cea mai mare centrală nucleară din Europa din Zaporojie, Ucraina. În imagine se arată o linie de vehicule militare trăgând în clădirile din interiorul complexului, ducând la izbucnirea unor incendii.

Imaginile camerelor de securitate verificate de The New York Times au arătat o clădire în flăcări în interiorul complexului nuclear Zaporojie, lângă o linie de vehicule militare. Videoclipurile păreau să arate oameni din vehicule trăgând în clădirile din centrala electrică. Serviciul de stat de urgență al Ucrainei a declarat ulterior că incendiul a fost stins după ora 6:00 dimineață.

Detalii aici: LIVE TEXT/ A noua zi de război în Ucraina