Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   VIDEO/ Misiune istorică pentru NASA…

VIDEO Misiune istorică pentru NASA și SpaceX. Capsula Crew Dragon a fost lansată în spațiu

NASA și SpaceX au lansat cu succes, sâmbătă, capsula Crew Dragon spre Stația Spațială Internațională. Este primul zbor spațial de pe teritoriului SUA din ultimii 11 ani și primul realizat vreodată de o companie privată, relatează Agerpres.

Capsula Crew Dragon a fost lansată sâmbătă spre Staţia Spaţială Internaţională de la Centrul Spaţial Kennedy, din Florida, cu o rachetă Falcon 9, în prima misiune cu echipaj uman de pe pământ american şi cu tehnologie americană din ultimii aproape 10 ani şi totodată prima misiune privată cu echipaj uman.

Lansarea a avut loc în pofida condiţiilor meteorologice incerte, care ameninţau să amâne misiunea pentru a doua oară.

Astronauţii Doug Hurly şi Bob Behnken au ieşit pe orbită la bordul unei capsule Crew Dragon, împinsă de o rachetă Falcon 9, aparţinând companiei SpaceX.

Prima treaptă a rachetei Falcon 9 s-a desprins de capsulă şi a aterizat cu bine pe o barjă automată aflată în oceanul Atlantic, în apropierea coastelor Floridei.

Capsula Crew Dragon urmează să se întâlnească cu staţia orbitală în aproximativ 19 ore.

Cine sunt cei doi astronauți de la bordul capsulei SpaceX

Robert L. Behnken şi Douglas G. Hurley sunt foşti piloţi din armata americană, recrutaţi de NASA în aceeaşi perioadă şi căsătoriţi cu femei care au zburat la rândul lor în spaţiu, informează AFP. Getty

Cei doi americani au alura tradiţională a piloţilor de la NASA: o tunsoare militară, un discurs scurt şi precis şi nu par niciodată grăbiţi. De asemenea, ei respectă imaginea de marcă a astronauţilor americani: sunt zâmbitori, raţionali, competenţi şi de încredere.

S-au cunoscut în anul 2000 la începutul unui curs de formare profesională în cadrul agenţiei spaţiale americane şi au devenit de atunci prieteni foarte buni, a dezvăluit Doug Hurley, în vârstă de 53 de ani.

De ce este o misiune istorică

Misiunea este importantă din mai multe puncte de vedere: este pentru prima oară după aproape 10 ani când Statele Unite își trimit astronauții pe ISS cu o navetă care pleacă de pe teritoriul american. Ultima navetă a NASA a fost retrasă din serviciu în 2011. Și este, de asemenea, pentru prima dată când agenția spațială americană colaborează cu o companie privată pentru a-i transporta astronauții până pe orbita spațială.

Pentru Statele Unite reuşita acestei misiuni va fi un pas crucial pe drumul spre independența de Rusia pentru accesarea Stației Spațiale şi un motiv de mândrie naţională. Ultima misiune cu echipaj uman de pe teritoriul american a fost în 2011, când naveta Atlantis ateriza și odată cu ea se sfârșea era de 30 de ani a flotei spațiale NASA. Nouă ani au așteptat americanii să-și vadă din nou astronauți decolând de la Centrul Spațial Kennedy. În toată această perioadă, Agenția Spațială a depins de programul rusesc pentru a trimite astronauți pe Stația Spațială Internațională.

Crew Dragon și misiunea Demo-2

Demo-2 este prima misiune cu echipaj uman pentru o capsulă Dragon, un produs al companiei SpaceX a lui Elon Musk. În 2016, NASA a ales SpaceX drept una dintre cele două companii private (Boeing este cea de-a doua) care vor prelua sarcina de a asigura transportul astronauţilor spre şi dinspre ISS. Crew Dragon este varianta adaptată pentru echipaj uman a capsulei Cargo Dragon, un vehicul cu pilot automat care este folosit pentru reaprovizionarea ISS, în cadrul unui contract cu NASA din 2012.

Capsula Crew Dragon are capacitatea de a transporta 4 astronauţi, dar, în caz de nevoie, poate transporta până la 7 astronauţi. Această capsulă este lansată în spaţiu prin intermediul unei rachete Falcon 9, construită tot de compania lui Elon Musk.

Principalul atu al SpaceX este că atât capsula Crew Dragon, cât şi racheta Falcon 9 sunt reutilizabile, costurile misiunilor fiind astfel substanţial reduse.

Spre deosebire de capsula automată de aprovizionare Cargo Dragon, capsula Crew Dragon este dotată cu un sistem de evacuare de urgenţă conceput să desprindă în mod automat capsula de racheta portantă în cazul unui incident la lansare. SpaceX a demonstrat că acest sistem funcţionează într-o serie de teste, dintre care ultimul a avut loc în cursul acestui an, scrie Agerpres.

Elon Musk, contract de 2,6 miliarde de dolari cu NASA

Dacă lansarea va reuși, astronauții Hurley și Behnken vor zbura aproape 19 ore până la ISS. Vor folosi acest timp pentru a face diverse teste la bordul capsulei, inclusiv o pilotare manuală. Vor trebui, de asemenea, să și doarmă, pentru că este o călătorie solicitantă.  Pe Stația Spațială Internațională pot sta între o lună și patru luni.

Contractul de 2,6 miliarde de dolari pe care Elon Musk îl are cu NASA prevede furnizarea a șase zboruri cu oameni la bord până la stația spațială. Primul dintre ele este programat la sfârșitul lunii august, zborul de acum, cu astronauții Hurley și Behnken, fiind unul demonstrativ.

Și compania Boeing are un contract asemănător, dar este cu un an în urmă față de programul SpaceX.

Sursa: Agerpres