Rezultatele alegerilor legislative din Germania. Social-democrații au învins la limită coaliția de centru-dreapta a Angelei Merkel
Social-democraţii germani au obţinut cele mai multe voturi la alegerile naţionale, care au avut loc duminică, impunându-se la limită în faţa coaliţiei de centru-dreapta a Angelei Merkel în cursa care decide cine va fi succesorul Angelei Merkel în funcţia de cancelar al celei mai mari economii europene, transmite Digi.
După numărătoarea efectuată în toate cele 299 de circumscripții, datele arată că formaţiunea de centru-stânga SPD şi liderul ei, Olaf Scholz, au câştigat 25,8% din voturi, devansând uniunea conservatoare CDU-CSU a lui Armin Laschet care o obţinut numai 24,1% din sufragii.
Conservatorii nu au scăzut niciodată sub pragul de 30%. Acesta este un rezultat devastator pentru tabăra cancelarului Angela Merkel, în contextul în care ea se pregăteşte să se retragă din politică.
Totodată, este pentru prima când SPD și CDU/CSU nu depășesc împreună 50%, deși dețin împreună majoritatea mandatelor.
Chiar de luni dimineaţă, conducerile diferitelor partide susceptibile să intre într-o viitoare coaliţie se întâlnesc la Berlin şi ar urma să ofere indicaţii despre alianţele pe care le au în vedere.
După anunțarea rezultatelor, un guvern nu poate fi stabilit imediat, deoarece o coaliție trebuie formată. Până la momentul formării coaliției, Angela Merkel va rămâne în funcție.
În ultimele sondaje, candidatul social-democrat Olaf Scholz era cotat cu prima șansă în alegerile de astăzi, urmat de Armin Laschet (CDU) și Annalena Baerbock, candidatul Partidului Verzilor.
Astfel, după formarea coaliției, Angela Merkel își va încheia cariera de 16 ani de conducere a celei mai puternice economii din Europa. O sinteză a mandatului acesteia poate fi citită aici.